Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Copreşedintele ALDE, Tăriceanu: La Satu Mare avem o organizaţie puternică!

alde-satu-mare-002Cei doi copreședinți ALDE, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin, au efectuat astăzi o vizită electorală în judeţul, având o întâlnire cu o parte a activului din partid. Cei doi au ţinut să sublinieze rezultatele foarte bune pe care le-a avut ALDE la Satu Mare la alegerile locale.

La Satu Mare avem o organizaţie puternică unde am obţinut rezultate bune la alegerile locale şi unde avem interesul să consolidăm aceste rezultate în aşa fel încât după alegerile din 11 decembrie să ne putem reafirma poziţia de a treia forţă politică pe scena politicii româneşti”, a declarat Tăriceanu.

El a transmis câteva mesaje electorale, cum ar fi relansarea economică bazată pe stimularea investiţiilor, criticând totodată şi PNL-ul, despre care a afirmat că rămas doar numele, din moment ce s-a împotrivit anulării celor 102 taxe.

La rândul său copreşedintele Daniel Constantin a felicitat ALDE de Satu Mare, care s-a clasat pe locul I ca procent din toate organizaţiile din ţară.

“Suntem în Satu Mare pentru că organizaţia judeţeană este foarte importantă pentru partidul nostru. Vreau să felicit orgnaizaţia pentru rezultatele de la locale. În termeni de procente, organizaţia de la Satu Mare s-a clasat pe primul loc la nivel naţional, şi cred că e un lucru care trebuie apreciat. M-am bucurat astăzi să văd în câteva locaţii în care ne-am oprit, fie că am vizitat o unitate de procesare, fie că am vizitat o comună, că toată lumea este  mobilizată. E un semn extraordinar”, a spus Daniel Constantin.

131 comentarii

  1. Trene Alina Răspunde

    Bafta sa aveti!!!! din punctul meu de vedere eu cred ca scoateti un scor foarte bun

    • Bogdan Răspunde

      Numai propaganda ieftina! Nu votati ALDE!

    • Florin Răspunde

      Imaginea de azi a ALDE reprezintă desăvârşirea operei preşedintelui Tăriceanu – un partid al penalilor, grupare privită cu reticenţă de opinia publică, aflată la periferia scenei politice şi care are ca unică platformă – program pentru România lupta împotriva justiţiei şi statului de drept.

      • satmarean Răspunde

        Orice ar zice lumea, cei de la ALDE au facut multe si sunt singurii in care mai am incredere!

        • George Răspunde

          Cand afirmi despre cei ce militeaza pe fata pentru desfiintarea statului de drept ca sunt de incredere, ma intreb ce probleme ai de debitezi asemenea prostii.

    • Laura Răspunde

      ALDE, partiduletul de traseisti.

    • Niculae Răspunde

      Mult succes DNA! Scapa-ne de lichele!

    • Rebeca Răspunde

      Ca sa-si salveze pielea, Tariceanu este exponentul celor ce lupta impotriva justitiei. Nu votati asemenea elemente nocive pentru tara, daca vreti sa redati Romania romanilor!

    • Niculae Răspunde

      Sper ca 11 decembrie 2016 sa fie o zi memorabila pentru ALDE, ziua neintrarii in Parlament, ziua desfiintarii acestei formatiuni ce si-a dedicat energia sustinerii penalilor.

    • Mara Răspunde

      ALDE ESTE UN PARTID CORUPT . CE VREI SA VOTAM ALDE ? SA MAI TRAGĂ NISTE TUNURI ?? LA PÂRNAIE CU EI

      • Unu bun Răspunde

        ALDE ESTE PARTIDUL CARE VA AVEA GRIJA DE SATMARENI!!!!!

        • Iuri Răspunde

          Aha , cum a avut si pana acum. Au avut grija sa fure de la sătmăreni la greu.

          • Prunila

            Cei mai buni din Satu Mare sint cei de la ALDE!!!!

          • Yanks

            Prunilor , la ce sunt buni ? La furat ? La combinații ? La manevre? Nu merci prietene, avem nevoie de oameni integrii si onesti, care sa facă ceva pentru SM . Sisi si Ștef sunt de mai multi ani pe funcții si nu au făcut nimic

        • Traian Răspunde

          Nu iti este rusine sa spui ca au făcut ceva pentru sătmăreni ??? Silaghi si Ștef sunt pe funcții publice de ani .

        • satmarean Răspunde

          Fii serios! Am vazut cat de grijulii sunt cu oamenii lor, daramite cu satmarenii. Unii dintre activistii ALDE au plecat la PSD, altii refuza implicarea.

    • Unu bun Răspunde

      Care este diferenta intre ALDE si alte pertide din SM? Diferenta e ca la aceste alegeri candidatii ALDE sunt mult mai bine-vazuti decat restul candidatilor.

    • Teo Răspunde

      Votez Alde. Nici nu stau pe ganduri. Ce altceva as putea? Chiar nimic.

  2. Mihai Răspunde

    Daca va castiga ALDE eu sunt convins ca ALDE SAtu Mare va da un ministru in noul guvern al Romaniei ceea ce chiar ar fi mare lucru.

  3. Gigi Răspunde

    Asa este. Echipa de la Satu Mare are multi oameni de valoare. Sunt sigur ca vot castiga alegerile

  4. Mihai Răspunde

    O adunătura de tâlhari !Asta este Alde !!!

  5. Laci Răspunde

    Dar mister Stef cat timp a fost la conducerea consiliului judetean ce a pazit? :)))))

  6. Adela Răspunde

    Votez ALDE!!!! Felicitari ca ati adus bucurestiul in oras sa se puna mana sa se faca ceva!!!!

  7. Maria Răspunde

    Tariceanu era ok in perioada PNL. Faptul ca a plecat l-am cam discreditat. pierderea a fost a lui nu a celor de la PNL. Eu am sa votez cu PNL. Tariceanu nu a reusit sa ma convinga.

  8. Marcel Răspunde

    Domnul Tariceanu are toata sustinerea satmarenilor. Are si oameni valorosi in organizatie, oameni care vor ridica partidul

    • Gigi Răspunde

      Echipa ALDE e tot mai subtire. Oameni ce au muncit pentru partid parasesc partidul.

    • Mama Omida Răspunde

      ALDE nu trebuie sa intre in Parlament!!!! Votati si pe Mama Omida, dar nu ALDE!

    • Dana Răspunde

      Politica Alde este de a distruge justiție si DNA,ceea ce imi da impresia ca numai gânduri bune nu aveți prin eventuala venire la guvernare .

    • Laura Răspunde

      Nu pot avea incredere in indivizi precum Silaghi si Stef. Va recomand nu votati ALDE!

    • Valer Răspunde

      Dragi sătmăreni, să redăm România românilor, nevotând ALDE, un partid călăuzit de maladia urii faţă de Justiţie!

    • Niculae Răspunde

      Te tii de glume, Marcel? Vorbesti de oameni valorosi la ALDE Satu Mare? Si cei cat de cat au plecat sau refuza implicarea.

  9. Mitrut Răspunde

    Va sustin si va urez multa bafta in alegeri. Sunt sigur ca veti castiga si veti aduce Satmarul langa alte judete de top din Romania

    • satmarean Răspunde

      Sper ca ALDE sa nu faca 5%, sa nu intre in Parlament!

    • Ion Răspunde

      Cine susține Alde si PSD isi merita numele de susținător penal. Cei care susțin aceste partide sunt părtași la jafuri. Atfel nu înțeleg susținerea…

    • Dan Răspunde

      ALDE si-a aratat clasa in parlament.Nu trebuie sa mai ajunga acolo. Rusine ALDE!

    • George Răspunde

      Doamne ajuta, Alde sa nu ajunga la 5 procente!

    • satmarean Răspunde

      Cei care susțineți Alde sa înțelegeți ca presedintele acestui partid solicita de ani buni desființarea DNA si blocarea anchetării parlamentarilor corupți .El va reprezintă si este amicul de afaceri al candidatului Silaghi.DNA fii singura instituție care a reușit sa facă Curatenie in politica. Si bănuiesc ca urmăriți ce se întâmpla in România.

    • Seby Răspunde

      Daca ai gândi putin ti-ai da seama de gafa care o faci sustinind orbește ALDE. Tu practic susții niste oameni anchetați penal.Dar vorba aia, unde nu-i cap, vai de picioare. Alde nu sunt o amenintare, la cum părăsesc membrii partidul, ma tem ca nu veți avea nici reprezentanți in secții.

  10. Adi Răspunde

    Unde le sunt oamenii de campanie ? Cautatii la PSD. Ii găsiți acolo cu siguranță.

    • Ana Răspunde

      Unde sa fie, am pierdut peste 30 membrii din cauza traseiștilor trecuți pe liste. Cum sa facem campanie pentru asa oameni ? A pe fost dați la poarte pentru alții veniți de căteva luni , care oricum nu fac nimic. Pana la final mergem toti la alte partide.

      • Marusca Răspunde

        Si mai mergem câțiva. Nu asa se face politica .Alde a trădat membri care au tras pentru partid , au uitat de noi si au primat alții ,veniți de pe la alții. Cum sa mai vrei sa ajuți? Dupa ațâția ani , ajung sa spun NU ALDE !!

        • Marusca Anna-Maria Răspunde

          Oricine ai fi,tu, care folosesti numele familiei mele pentru a posta comentarii,te invit sa le mentii pentru tine!Daca voi dori sa comentez ceva fii sigur ca o voi face! Anna-Maria Marusca

  11. Mitrut Răspunde

    Cand spui Alde , spui Corupție, blocarea justiției , POPULISM. Defapt sunt a cincea roata la căruță PSD. Un partid care trebuie sa dispară

  12. Clopotaru Răspunde

    Trei mafioți ,un traseist si o nulă , votați Alde ! :))))))) Ce sa faceți mai oameni buni cu caricaturile astea ?Pai voi chiar ati înnebunit ??Nu mai scrieți ca sunt capabili , habar nu au de nimic!! Nici golanul Tariceanu ,nici ceilalți .

  13. Giovani Răspunde

    O echipa tanara si puternica la Satu Mare. ADLE vor castiga alegerile si vor da viitorul prim-ministru. Nu incape indoiala

    • Ratiu Răspunde

      Ioi ma Giovani tu te-auzi ce spui? :))) Ioooi ca ma faci sa rad :))) Da pe semne ca tu nu esti din țara asta, ca ii aperi pa ăștia,. Ca insamna ca ti bine aici ,tat merge struna, economia duduie .Pasemne ca tu ai uitat ca omu aista de-l susții tu , o mai fo prim-ministru si no făcut decat rele si minciuni. Apoi nu ț-o fo de-ajuns o data ??Mai vrei inca o data . Apoi fatu meu, io zîc sa ne lași in amaru nost cu ominii ăștia, ca nu-s buni.

  14. Radu Răspunde

    Givani – iti dau o veste proasta prietene, Alde nu intra in parlament. Toate sondajele va dau sub 5% . Regret , stiu ca ti-am stricat seara , dar asta e. Chiar faci o munca zadarnica. Mai bine ieși in oraș la un cicco.

  15. Mărioara Răspunde

    A fost exact ca pe vremea lui Ceaușescu, vine liderul suprem sa viziteze fabricile din județ. Toti sătmărenii știm cine sunt acești candidați, toti. Nu au nici o șansa in Satu Mare, sunt cunoscuți pentru fărădelegile făcute si jocurile murdare.

  16. Solo Răspunde

    Vad aici tot felul de comentarii mai mult sau mai putin pertinente, dar eu tot pe mana celor de la ALDE ma duc. Mi se par cei mai competenti

    • Gina Răspunde

      Solo – ce înțelegi prin compentența Alde? Te rog din suflet enumera-mi doua realizări Alde in Satu Mare . Te rog , măcar tu sa poți asta ! Nu cred ca nu poate nici un susținător Alde se imi enumere doua realizări ale partidului. Doua , nu zece , doua ! Hai susținătorii ! Silaghi a fost ministru , Ștef președintele consiliului Jud . Trebuie sa fi făcut ceva pt oraș si județ .

    • Henrieta Răspunde

      La ce sunt competenti , Solo? Tariceanu,la schimbat neveste, Sisi la gelat parul, despre Stef o intrebam pe Brigitta…Vai si amar de capul vostru!

  17. Manta Răspunde

    Votez ALDE pentru viitorul Romaniei si pentru viitorul satmarului.

    • Ina Răspunde

      Manta – votând Alde iti Bati joc de țara si e tine , un om care gândește nu poate da votul unor astfel de nulitati.

    • Nelu Iordache Răspunde

      Votand ALDE, votati pentru a-l proteja pe Silaghi de justitie.

  18. Irina Răspunde

    ALDE-zero barat! Tăriceanu- cuun picior in puşcărie!
    Vânzători de țară!

  19. OPINIE Răspunde

    CALIN POPESCU TARICEANU UNL DIN CEI MAI RATIONALI POLITICIENI DIN ROMANIA.

    • Gina Răspunde

      Daca rațional înseamnă golanie , da este rațional .Tariceanu a devalizat economia României cat a fost premier .Ne-a cam arătat ce poate .

    • Geo Răspunde

      Rațional pe naiba ,vrea sa ajungă la putere sa mai poata trage niste foloase si voi le dedicați comentarii laudative .Va coborâți unii la cel mai jos nivel cu aprecierile pentru acești infractori.

  20. INFORMATIV Răspunde

    Călin Popescu Tăriceanu (copreşedinte ALDE, preşedinte al Senatului României) – trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, audiat de DNA ca martor într-un dosar de corupţie.
    – Cătălin Harnagea (copreşedinte ALDE Sector 3, copreşedinte ALDE Vâlcea) – cercetat pentru fapte de corupţie în dosarul Microsoft.
    – Varujan Vosganian (senator ALDE) – scăpat de colegii din Senat de urmărirea penală pentru constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi delapidare.
    – Daniel Chiţoiu (deputat, fost Secretar General ALDE) – scutit prin votul parlamentarilor de urmărirea penală în dosarul „ASF.
    – Ovidiu Silaghi (deputat ALDE) – urmărit penal în 5 dosare.
    – Eugen Durbacă (senator, vicepreşedinte ALDE, preşedinte ALDE Galaţi) – cercetat de procurori într-un dosar vizând săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu.
    – Dorinel Ursărescu (deputat ALDE) – condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii şi cercetat de DNA într-un nou dosar.
    – Adrian Ştef (preşedinte CJ Satu Mare, preşedinte ALDE Satu Mare) – acuzat de ANI de conflict de interese penal.
    – Steluţa Cătăniciu (deputat ALDE, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor) – acuzată de ANI de conflict de interese administrativ.
    – Cristian David (fost ministru al Internelor, responsabil cu organizarea evenimentelor în cadrul ALDE) – trimis în judecată pentru că ar fi primit mită 500.000 de euro.
    – Dian Popescu (senator ALDE) – condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.
    – Christian Gigi Chiru (senator ALDE) – condamnat în primă instanță la șase luni închisoare cu suspendare pentru mită electorală în alegerile locale din 2012 şi urmărit penal în alt dosar, pentru luare de mită (1,5 milioane de euro) şi spălare de bani.
    – Mircea Moloţ (preşedintele ALDE Hunedoara, fost președinte al Consiliului Județean Hunedoara) – urmărit penal pentru trafic de influenţă, luare de mită, folosirea influenţei, instigare la spălare de bani, conflict de interese şi deţinerea fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat.
    – Ion Ariton (senator ALDE, preşedintele ALDE Sibiu, fost ministru al economiei) – cercetat pentru abuz în serviciu în dosarul “Gala Bute”, cercetat în 2002 pentru neglijenţă în serviciu şi fals intelectual.
    – Aristotel Căncescu (preşedinte ALDE Braşov, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov) – trimis în judecată pentru de abuz în serviciu, luare de mită, spălare de bani, trafic de influență și instigare la tentativă de abuz în serviciu.
    – Octavian Marius Popa (deputat ALDE, vicepreşedinte al Biroului Politic Central al ALDE) – „coleg de dosar” cu preşedintele Tăriceanu, audiat ca martor în dosarul de corupţie al fostului viceguvernator, Bogdan Olteanu.
    – Scarlat Iriza (deputat ALDE) – personaj controversat, pe care presa îl descrie ca fiind plin de bani şi de dosare penale întocmite în urma implicării în mai multe privatizări frauduloase.
    – Andrei Voloşevici (senator ALDE, fost primar al Ploieştiului) – trimis în judecată pentru abuz în serviciu și două fapte de trafic de influență.
    – Tudor Pendiuc (fost primar al Piteştiului, anunţat ca şi candidat ALDE la Senat) – trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
    – Mihăiţă Calimente (deputat ALDE, preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul SIE) – acuzat de ANI de conflict de interese.
    – Ioan Lazăr (preşedinte ALDE Alba) – cercetat penal pentru implicare în activităţi de trafic de persoane în dosarul „Prostituate pentru VIP-uri”.
    – Ionică Anuţoiu (lider ALDE Braşov, vicepreşedinte naţional ALDE) – condamnat în 2007 pentru lovituri cauzatoare de moarte, cercetat, în prezent, pentru fraude bancare

  21. Ina Răspunde

    Mai frate sunt socata !! Si mai scrieți unii aici comentarii de susținere pt un partid asa corupt ??? RUSINE SA VA FIE POSTCILOR ALDE!!!! Citiți mai sus ce apărați si promovați .

  22. radicalu Răspunde

    din `90 incoace numai corupti.
    Corupti is everywhere.
    Intr-o zi poporul se va satura si remontam gilotina in fiecare resedinta de judet.

  23. satmarean Răspunde

    Ce altceva sa votam? UDMR nu!!!!!!!! PSD nici vorba! PNL??? o gluma buna… deci raman ALDE.

    • Geo Răspunde

      Decat sa votezi Alde, mai bine nu votezi! Stai acasa liniștit. Sa înțelegi ca dându-le votul ,devii părtaș la lfaradelegile lor .

      • satmarean Răspunde

        Fiecare voteaza cum crede ca e mai bine si astia ca tine nu ii pot impiedica pe romani sa voteze ce simt. Eu simt ca trebuie sa votez ALDE . De ce vrei sa imi impui alt partid prin dictatura?

        • Razvan Răspunde

          Asta ai inteles tu cu mintea ta de bibilica violata ? ca ti se impune sa votezi alt partid ? ti s-a pus cumva pistolul la tampla ? votezi cu cine vrei, prostia e mare, esti dovada vie. dar voteaza linistit cu penalii astia din ALDE, urmeaza-ti simturile si voteaza-ti gasca de talhari penali. votul tau conteaza dar va fi degeaba. sansele lor sunt nule, populatia satmarului e la curent cu ce hram poarta papagalii aia doi si panarama aia clapauga.

          • satmarean

            de ce jignesti pe toata lumea? cine te pune sa faci asta? cum poti sa iti permiti sa vorbesti asa cu cineva. cine iti permite pentru felul in care voteaza un om sa il terfeclesti in tot felul. Asta te incrimineaza si inversunarea ta impotriva ALDE este de fapt impotriva bunului simt . Acest limbaj te descalifica. Orice partid ai sustine , eu SI ORICE SATMAREAN am dreptul sa susTin ALDE chiar daca tie nu iti place asta.

          • mama

            Razvane, Dumnezeu ne urmărește pe toți și cred că vei plăti pentru acuzele pe care le aduci oamenilor pe care nu îi cunoști. Așa să îți ajute DUMNEZEU, după cum meriți, ție și familiei tale.

        • Yanks Răspunde

          Sătmărean -cum poți simtii sa votezi un penal? Un urmărit pentru infracțiuni? Nu cred ca iti impune nimeni nimic in comentariile de pe pagina , doar ti se evidențiază faptul ca sprijini un partid corupt si care nu a făcut nimic prin activitatea lui pentru Satu Mare .

        • Doctorul Răspunde

          Cei cazuti in cap nu se vindeca asa usor.

  24. Vasi Răspunde

    ALDE pentru Satu Mare, ALDE pentru Romania. Cea mai buna solutie

    • Gina Răspunde

      Hai mai scrieți si ceva realizări ale Alde pentru sătmăreni .Atat știți scrie? Va pierdeți timpul degeaba. Cand mergeți prin piețe ce le Spuneti cetățenilor, sa voteze Alde pentru ce ?Candidatii Alde SM sunt de multi ani in administrarea județului si orașului. Cum ti se pare ca arata orașul sau județul SM ? Bine ???

    • Miky Răspunde

      Nu-i mai băgați in seama ca au doi copii care scriu comentarii. Le da Sisi o punga de pufuleți si ei scriu ode .Aberati copii grav , ALDE nu intra in parlament , toate sondajele ii dau sub 5%

  25. Costel Răspunde

    Pentru toti postacii care stau toata ziua online am un singur lucru sa le spun. ALDE va intra in Parlament si va da urmatorul premier, pentru ca au oameni capabili si hotarati.

    • Moni Răspunde

      Costele sweet dreams. Speranța moare ultima , e-adevărat . Faceți un lucru in zadar

    • satmarean Răspunde

      Mai Costele, crezi ca toti sunt creduli ca tine?ALDE e un partidulet ce risca sa nu treaca pragul electoral, iar Tariceanu poate fi seful executivului doar in ALDE, o formatiune care dupa alegerile din 11 decembrie zboara din viata politica, lipindu-se de fratii lor de cruce si nelegiuire, pesedistii, condusi de condamnatul Dragnea.

    • Adrian Răspunde

      Pentru toti costelii, dorelii, si ceilalti lingai am un singur lucru sa le comunic : astia din ALDE urmeaza sa intre la beci acompaniati de clinchet de catuse. Si da, au oameni hotarati, hotarati in a fura banul public. O adunatura primitiva de infractori prapaditi si penali.

  26. Zeus Răspunde

    mama, ce de atacuri pe aici. ba ala e mai bun, ba ala e mai curat. fiti seriosi fratilor. eu votez ALDE si nimeni nu imi poate cere sau sa ma convinga sa votez altceva. este alegerea mea si merg cu ea pana in capat. puteti voi sa atacati aici cat vreti

    • Lupu Răspunde

      Zeus – pe tine nu incerca nimeni sa te convingă, daca nu gândești asta e, nu e vina mea sau a altora. Lumea încearcă sa iti spună ca aperi niste oameni certați cu legea , si da cred ca e bine ca incerca sa iti deschidă ochii. Nu înțelege ce e asa greu sa înțelegi ?

      • Unul Răspunde

        Degeaba. Sunt si fiinte oarbe. Stiu doar una si buna. Sa-si curete stapanii, lingandu-i, chiar daca sunt unsi cu toate alifiile si manjiti cu raha din hazna.

    • Vasile Răspunde

      zeus , cei care susțin penali sunt penali prin alianța. Sa înțelegi si tu cum sta treaba . In cazul de fata ai putea sa iti schimb numele in Zeus Penalul .

    • Stela Răspunde

      Vai si amar de capul tau! Nu intelegi ca ALDE este o matraguna a sistemului democratic, prin atacuri sistematice la justitie.

  27. Zeus Răspunde

    Multumesc, dar nu am nevoie de sfaturile voastre. in ce calitate imi spuneti voi mie ce e bine si ce nu e bine?

  28. Ionut Răspunde

    Cea mai faina organizatie! Felicitari si succes!

    • Lia Răspunde

      Da cea mai făina de mălai organizație si mamalogie lor . Mămăliga mamaligilor Dalianaaaaa Lazaaaarrrr !! :))))) . Va pleacă oamenii din organizație din cauza candidaților traseisti si voi nu faceți nimic. Va bateți joc de vechii voștri membri . Rămâneți vai si-amar de voi .

    • Nelu Răspunde

      Faina organizație , ce sa spun
      Ovidiu Silaghi – cercetat penal in mai multe dosare
      Ștef Adrian – cercetat penal in mai multe dosare penale
      Daliana Lazar – o traseista , zero implicare , zero realizări ca si consilier
      Papici Marcela – următoarea pe lista DNA

    • Pop Nicolae Răspunde

      Mai copile,ma Ionut, doar atat te duce capul? Scrii doar ce ti se dicteaza? Nu ai si mataluta macar un strop de materie cenusie?

  29. cumsecade Răspunde

    Așa să îi ajute DUMNEZEU, după cum meriță( pe ei și familiile lor), pe cei care înjură, instigă la ură și violență verbală, nu au un pic de toleranță față de semenii lor indiferent cine sunt. Le doresc ca toată ura și minciuna lor să se reverse asupra lor și a familiilor lor, să vadă puterea lui DUMNEZEU și prin durere să descopere iertarea și iubirea de aproapele lui.

    • Popa Șapcă Răspunde

      Cumsecade :))))) da ce-i cu comentariul asta ? E un comentariu tipic PSD , Defapt sunteți împreuna la golaneala, e de înțeles . Eu sunt ateu asa poți blestema cat vrei. Nu vad ura in nici un comentariu , este doar realitatea si calitatile acestor candidați ai ALDE . De ce vrei sa ne exorcizezi :)))))) . Redus esti prietene , ca si cei pe care ii susții.

      • cumsecade Răspunde

        Citește și îți vei da seama că toți plătim.Familia ta nu înseamnă nimic pentru tine? Răul se revarsă asupra tuturor. Așa să-ți ajute DUMNEZEU deși nu ai unul.

  30. Seby Răspunde

    Cu ce dume vine Cumsecade :))))))))))))))) . Asa fac si cei din PSD , bagă înainte religia , perverși oameni sunteți .Iti spun un singur lucru si sa il bagi bine in cap, blestemele se răsfrâng asupra celor care blestema ,chiar daca te ascunzi sub un alt nume .

  31. Adrian Răspunde

    pentru aia/ala cu pseudonim “mama” : corect, Dumnezeu ne urmărește pe toți, inclusiv pe cei 3 penali care candideaza in SM din partea ALDE. In plus, pe ei ii urmareste si procuratura. Cei care vor plati pentru penalitatile care le-au facut sunt ei. Si poate si tu, daca ai fost partas la ele. Așa ca, asa sa-ti ajute Domnul si tie, după cum meriti, atat tie cat și familiei tale dar si celor din gasca penala pe care o sustii. Esti pe dinafara, stai jos !

    • mama Răspunde

      Am plătit pentru greșelile mele și de aceea cred în DUMNEZEU și vă atrag atenția și vouă, că cei care greșesc voit(în necunoștință de cauză) nu vor rămâne nepedepsiți(pentru asta mă rog). Adrian eu m-am trezit, ceeace le doresc și ție(celorlalți). Așa să ne ajute BUNUL DUMNEZEU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.