Ultima actualizare: ieri, 21:55
Locale

Primul scandal medical la Satu Mare: Medicii s-au certat până a murit pacientul!

virgil-enatescuMedicul Virgil Enătescu a povestit în ședința Consiliului Județean de astăzi despre primul scandal medical pe care și-l amintește la Spitalul Județean Satu Mare când un pacient, chiar medic, a murit în timp ce colegii medici care trebuiau să îi acorde primul ajutor se certau între ei.

”Primul caz care m-a impresionat extraordinar a fost înainte de Revoluție când doctorița Pap Magdalena a făcut un preinfarct pe str. Ștefan cel Mare venind de la comisia de recrutări, ea era oftalmologul. A fost adusă cu salvarea la Urgențe și pentru că a căzut pe jos era plină de noroi. A ajuns la Spitalul Județean și au început să se certe lăsând-o pe targă, dacă aparține de spitalul de acolo sau de spitalul de dincoace, pentru că așa se împărțeau prin Someș, cele două zone. Și atâta s-au tot certat până au constatat că a murit, acolo pe targă. Acei criminali au continuat să lucreze în profesia de medic, ba mai mult decât atât, să încerce să mă pedepsească când am zis că aceste două spitale trebuie unite. Unirea lor eu am făcut-o”, a declarat Enătescu.

Psihiatrul a atras atenția asupra faptului că și acum de  gardă la urgențe sunt medici cu altă pregătire.

“Atunci la început, acțiunea mea de a cere competență. Am auzit acum că fac de gardă acolo și dermatologi, și psihiatri și tot felul. Unde, în medicina de urgență? Da se pricep la așa ceva? Au competență pentru așa ceva? Este un mare semn de întrebare. Acum am înțeles că la fotbal vă pricepeți, dar mai lăsați și medicina pe seama medicilor și a cui? A celor care se pricep, pentru că și la noi există destui șarlatani care fac pe medicii și care vin cu tot felul de bio nu știu cum, care vin cu tot felul de aparatură”, a spus Enătescu.

El a amintit că în urmă cu puțină vreme a atras atenția că vor muri oameni la Urgențe, lucru care s-a și întâmplat.

”Ultima dată când am luat cuvântul asta am și spus: Vor urma cazuri de deces! Au urmat? Au urmat! Eu nu acuz acum pe nimeni, însă nu scapă de mine în momentul în care am toate datele clare!”, a încheiat Enătescu.

7 comentarii

  1. multi da' prosti Răspunde

    bine bre nea Virgile,hai sa ai matale toate datele si o sa vedem.

  2. cumsecade Răspunde

    CHIRURGUL RADU DEAC considerat cel mai important chirurg cardiac al ultimelor două decenii din România, director executiv al Agenției Naționale de Transplant, a refuzat să lucreze cu acest balon de săpun numit enătescu, care își dă cu părerea despre medicii(nu știe câți sunt și cine sunt) din Spitalul Județean Satu Mare. Vă dați seama ce caracter are.

  3. OPINIE Răspunde

    DOMNUL Enatescu vre director pe cinva.

  4. magda Răspunde

    Inteleg, pacientul a murit! Dar dr Enatescu era de fata si a tacut atatia ani, privind cum criminalii care se certau ,, profeseaza ” in continuare?? Mi se pare la fel de vinovat!

  5. ionica Răspunde

    Enatescu o rusine pentru medicina satmareana toate titlurile stiintifice ce le are sunt de pe vremea lui Ceausescu .Nu stie decat sa arunce cu noroi in stanga si dreapta ,dar pe vremea cand a lucrat in spital n-a facut nimic pentru sectia de Psihiatrie un palavragiu Rusine .Nu puneti niciodata in fata toate vietile salvate de catre personalul spitalului ci promovati tot timpul doar senzationalul

  6. ionica Răspunde

    oARE SE POATE PUNE SEMN DE EGALITATE INTRE aCADEMICIANUL ENATESCU SI RADU DEAC, IOAN SINESCU IRINEL POPESCU,LUCAN ZOTA CONSTANTI BALACEANU STOLNICI, BRADISTEANU SI MULTI ALTII

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.