Ultima actualizare: azi, 17:10
Locale

Marele perdant al alegerilor parlamentare la Satu Mare. Cine e și cât a pierdut

perdantFăcând o comparație cu rezultatele de la alegerile locale, care s-au desfășurat în iunie, se poate stabili cine este marele perdant al alegerilor parlamentare la Satu Mare.

Pierzând practic două treimi din voturi în numai șase luni, se poate spune că ALDE a avut cel mai mult de suferit. Astfel, dacă la alegerile locale din iunie ALDE a obținut 16994 de voturi (11,98%), la alegerile  parlamentare din decembrie Alianța nu a primit decât voturile a 5.587 de alegători (5,18%), adică cu 11.407 voturi mai puțin.

Pe locul doi la acest capitol se află PNL care a suferit pierderi însemnate la urne. La alegerile locale, liberalii au obținut 26.580 de voturi (18,75%), în timp ce la cele parlamentare doar 16.643 (15,45%) de alegători au votat PNL, adică un minus de 9.950 de voturi.

UDMR a pierdut aproape 7.700 de voturi între cele două alegeri. Dacă la locale Uniunea a fost votată de 50.812 de cetățeni (35,84%), la parlamentare a adunat doar 43,108 voturi, însă procentul a crescut la puțin peste 40%.

Cel mai puțin, ca număr de voturi, a pierdut PSD, care a urcat, în schimb, la procente. Acest lucru se datorează prezenței mai scăzute la urne la parlamentare. Astfel, la alegerile locale din iunie, social democrații sătmăreni au obținut 37.980 de voturi, reprezentând atunci 26,76%, la alegerile parlamentare cu PSD au votat 31.382 de alegători, adică cu 6.600 mai puțini, dar procentul a crescut 29,13%.

Astfel, în numai șase luni, distanța dintre alegerile locale și cele parlamentare, UDMR a pierdut 7.700 de alegători, iar prinicipalele trei partide politice românești au pierdut, în total, circa 28.000 de alegători.

Este adevărat, însă, că interesul la alegerile locale este mult mai ridicată față de cel de la alegerile parlamentare. 

Cu toate că ALDE a pierdut, la nivelul județului Satu Mare, cele mai multe voturi de la alegerile locale până la cele parlamentare, odată cu intrarea formațiunii politice la guvernare, alături de PSD, liberal-democrații vor avea de câștigat la nivel local. Cu siguranță, vor primi o serie de posturi de conducere în mai multe instituții deconcentrate, dacă se concretizează guvernul PSD-ALDE. 

6 comentarii

  1. vlad.tepes Răspunde

    de vreo 20 de ani liberalii din SM au avut un parlamentar , mereu acelasi care a fost si ministru . ce folos? a ramas acelasi don juan preocupat de freza, batistute, pantofi si costume italiene. cam atat. sper sa nu prinda alte posturi ca a huzurit destul pe bani publici. Silaghi, iesi la pensie !

  2. mama Răspunde

    NU VĂD ce au făcut ceilalți parlamentari pentru Satu Mare, dar Silaghi a lăsat ceva în urma lui, chiar se vede. Udemeriștii (toți oameni care au lucrat la stat) cu foarte mulți parlamentari, au făcut ceva pentru SĂTMĂRENI?

  3. victor Răspunde

    Ce a lasat in urma Silaghi?O gara renovata, ca a fost ministrul transporturilor? Proiectul Luna Ses care se tot face de vreo 20 ani, a fost ministrul turismmului ? Centura de ocolire? Ce a lasat ? NIMIC! Pentru ca nu e in stare! Il doare undeva de Satu Mare! Si sigur priinde ceva in administratialocala sau chiar postul de prefect daca ajunge la guvernare PSD-ALDE!

  4. Bogdan Răspunde

    ALDE SM este marele perdant, foarte adevarat.
    La Satu Mare organizatia e pe duca de cand Adrian Stef a inceput sa ia singur decizii si sa fie inconjurat doar de oameni care il aproba. Din lipsa de ocupatie observ ca s-a injosit mult, postand pe facebook tot felul de aberatii instigatoare la adresa UDMR.
    Sunt foarte multi membri dezamagiti care au plecat la alte partide sau au lasat de tot politica.
    Ovidiu Silaghi este un politician bun si respectat, insa cred ca a venit momentul sa se retraga din competitie, la fel cum a facut Buda Viorel.
    In ALDE au existat oameni capabili, insa cand primeaza pupincurismul si YES man, nu mai e loc de asemenea valori.

  5. DIN alde Răspunde

    BOGDAN AI SI TU DREPTATE, SILAGHI A GRESIT CAND A DAT VOIE ACESTOR NULITATI CA BABUT, PAPICI SI STEF IN JURUL CARORA SAU ADUNAT PUPINCURISTI SI FRIPTURISITI SI YES-MANI, CARE AU CREZUT CA VOR CIUGULI SI EI CEVA, SA PREIA FRAIELE PARTIDULUI. NIVELUL INTELECTUAL AL ACESTOR PERSOANE E JENANT LA FEL CA SCOLILE ABSOLVITE, IAR OAMENI VALOROSI NU VOR STA INTRUN PARTID CONDUS DE ASEMENEA SPECIMENE . REZULTATELE NEFAVORABILE LE CONTORIZEAZA SILAGHI DEOARECE E PERCEPUT CA CEL CARE A PERMIS ACCESUL IN PRIMA LINIE A OAMENILOR DE NIVEL INTELECTUAL FOARTE SCAZUT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.