Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Intervenție pe râul Tarna Mare. Este blocat de gheață

turSistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Satu Mare intervine în aceste momente pentru dislocarea a două zăpoare de gheață formate pe râul Tarna Mare, în localitatea Tarna Mare cu personal și cu un buldoexcavator. Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare monitorizează permanent evoluția fenomenelor hidrometeorologice.

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare hidrologică pentru fenomene imediate. Fenomenele vizate sunt scurgeri importante pe versanţi, torenţi,  pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE INUNDAŢIE.

Avertizarea Cod Portocaliu vizează râurile mici din bazinele hidrografice: Tur – bazin superior și mijlociu, Lăpuş – bazin mijlociu și inferior, Iza și este emisă pentru intervalul  03.02.2017, ora 08:20 – 03.02.2017, ora 18:00.

Ca urmare a precipitaţiilor lichide înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă, influenţei evoluţiei formaţiunilor de gheaţă (gheaţă la maluri, pod de gheaţă, aglomerări de gheţuri) şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri importante de debite și niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE INUNDAŢIE pe unele râuri din bazinele hidrografice Tur – bazin superior și mijlociu, Lăpuş – bazin mijlociu și inferior, Iza, judeţele Maramureș și Satu Mare.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.