Chiar dacă Dumnezeu a ridicat-o la cer, artista Paula Raț va rămâne veșnic în amintirea sătmărenilor. Astfel că marți, 18 aprilie, va avea loc un concert ”In Memoriam” care se va desfășura la Filarmonica ”Dinu Lipatti”. Este al doilea concert susținut în memoria Paulei Raț după cel de anul trecut.
În concertul dedicat memoriei sale, vor fi alături de Paula Raț prin evoluția lor artiștii sătmăreni Petrică Mureșan, Formația „Argus”, Formația „XXL”, Ansamblul Folcloric al Școlii de Arte, Rareș Jucan, Andra Zelenac, Alexandra Mărcuș, Raluca Dumitru, surorile Hotca, Ianis Borhidan, Luca Goje și Andra Barbul.
Artista sătmăreancă Paula Raț și-a găsit sfârșitul într–un crunt accident de circulație produs în data de 17 aprilie 2015 în apropierea localității bihorene Avram Iancu. În mașina condusă de Adrian Foldi se aflau Paula Raț, dar și părinții tânărului. Cei patru se îndreptau spre Arad, acolo unde trebuiau să participe la un botez. La ora 22.30, pe DN79, la intrarea în localitatea Avram Iancu, mașina condusă de Adrian Foldi a intrat pe contrasens unde a lovit frontal un TIR. În urma impactului extrem de violent, Paula Raț a decedat.