Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

VIDEO/FOTO. Rămas bun Gabi Both. Sătmărenii s-au recules la sicriul marelui fotbalist

Sătmărenilor li s-a oferit astăzi posibilitatea să se reculeagă, să se roage și să-și ia rămas bun de la cel ce a fost, poate, cel mai bun fotbalist al județului Satu Mare, Gabi Both.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului fotbalist a fost depus la stadionul care l-a consacrat și care poartă numele unui alt mare fotbalist sătmărean, Daniel Prodan. Au venit să-și ia adio de la Gabi Both foști fotbaliști din generația sa, foști fotbaliști mai tineri dar și actuali jucători și antrenori de la Olimpia Satu Mare. Nu au lipsit nici suporterii.

Împodobit cu culorile clubului Olimpia, la care a cunoscut afirmarea, galben-albastru, sicriul cu trupul neînsuflețit a lui Gabi Both a fost vizitat de sătmăreni s-au recules, au spus o rugăciunea și și-au luat rămas bun de la fostul mare fotbalist sătmărean.

Sicriul lui Gabi Both va rămâne la stadionul Olimpia până la ora 12.30. Apoi va fi dus la Cimitirul de lângă gară unde, de la ora 13.00, va avea loc înmormântarea.

Gabi Both a decedat luni, în, a doua zi de Paște. S-a stins din viață pe 17 aprilie în anul în care, în septembrie, ar fi împlinit 70 de ani!

Gabi Both a fost antrenorul care a adus ultima promovare a Olimpiei în Divizia A. A rămas mereu aproape de culorile favorite…galben –albastru…Gabi Both a fost ani buni administratorul stadionului iar anul trecut a fost numit președinte de onoare la OLIMPIA!

Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.