Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Explozie puternică în județ. O victimă, grav rănită, la Urgențe

Un bărbat în vârstă de 65 de ani a fost rănit grav după o explozie produsă în această după-amiază la Tășnad. Surse judiciare susțin că este vorba despre explozia unui cazan într-o gospodărie din orașul Tășnad care s-a produs în jurul orei 13.00.

În urma deflagrației, victima a suferit arsuri destul de serioase pe o suprafață destul de mare a corpului.

În prima fază, la locul producerii exploziei a ajuns o ambulanță SMURD fără medic a cărui echipaj și-a dat seama că este vorba despre ceva mai grav, astfel că a fost solicitată o autospecială SMURD Terapie Intensivă cu medic.

După ce i s-a acordat victimei primul ajutor la fața locului, paramedicii au decis să o transporte pe aceasta la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.

Între timp, polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii deflagrației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.