Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Inaugurare după renovare. Oferit spre beneficiul comunității

Inaugurare după renovare. Într-un cadru festiv va fi inaugurată clădirea Centrului Fericitul Scheffler János, după ce acesta a fost renovată în totalitate, extinsă și dotată.

La începutul anului trecut s-a început renovarea aripii drepte a fostei Zarda din Satu Mare, actualmente sediu al Centrului Fericitul Scheffler János din Satu Mare. Centrul de reabilitare și dezvoltare condus de Asociația Surorile de Caritate Sf. Vicențiu de Satu Mare a luat ființă în urmă cu cinci ani, pe parcursul anilor având o dezvoltare constantă. În decursul acestor cinci ani clădirea a devenit neîncăpătoare – din ce în ce mai mulți beneficiari frecventând instituția, cerând ajutorul acestuia prin terapii, ducând astfel vestea bună a Centrului. O lărgire a spectrului de activități a fost asigurată și de  proiectele pe care Centrul le-a inițiat și  derulat, activitățile extra-terapeutice, taberele de dezvoltare, trainingurile pentru cadre didactice.

Așa au intrat în folosință din ce în ce mai multe săli ale clădirii, dar problema spațiului folosibil a rămas nerezolvată, până la sosirea ajutorului din partea  THE VELUX FOUNDATIONS. Prin susținerea lor, aripa dreaptă a fostei Zarda s-a reînnoit, s-a modernizat în totalitate, dar s-a și extins cu o piscină pentru hidroterapie. Sunt însă și multe alte noutăți: Centrul dispune deja și de camere de oaspeți, subsolul și mansarda sunt valorificate pentru diverse activități educative.

Odată cu finalizarea lucrărilor, inaugurarea clădirii va avea loc în 25 mai, când episcopul Eugen Schönberger va sfinți clădirea, vor avea loc discursuri, iar de la ora 15 va începe ziua porților deschise, la care sunt așteptați toți cei interesați. Aceștia vor putea încerca exercițiile diverselor terapii, vor putea  discuta cu terapeuții și asistentul social, vor putea vizita întreaga clădire cu sălile echipate. În următoarele două zile, în organizarea Centrului se va desfășura o conferință cu participarea unor specialiști de renume internațională, având ca temă dezvoltarea și reabilitarea copiilor. Lucrările vor fi prezentate specialiștilor din Satu Mare și din regiune, respectiv părinților care s-au înscris din timp în rândul auditoriului. Toate acestea pentru ca toți copiii din Satu Mare și din județele învecinate să aibă mai multe șanse în viață.

2 comentarii

  1. Vasile Răspunde

    punem pariu ca cine nu stie ungureste nu intra acolo?

  2. misu Răspunde

    punem Loțica, punem…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.