Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Peste 500 de firme din Satu Mare ar putea accesa Start Up Nation

 

Peste 500 de firme au fost înfiinţate de la începutul acestui an în judeţul Satu Mare, acestea putând accesa programul Start Up Nation şi obţine o finanţare nerambursabilă de până la 200.000 de lei.

Anunţul a fost făcut de către consilieru Cristian Raţiu din cadrul Oficului pentru IMM-uri, după o prezentare pe scurt a acestui program, la Prefectura Satu Mare.

El a explicat că există un interes foarte mare pentru acest program şi că de la începutul anului s-au înfiinţat 570 de noi firme în judeţ, doar că nu se ştie câte din acestea vor accesa programul, dacă au fost create pentru a benefica de acest sprijin. Ba mai mult, sunt eligibile şi firmele care sunt înfiinţate până în momentul în care se încheie perioada de depunere a proiectelor, ce va fi deschisă timp de 30 de zile. Cel mai probabil luna viitoare va fi pornit programul.

Doar în acest an guvernul a alocat 1,7 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că 10.000 de companii vor beneficia de câte 40.000 de euro.

Conform ultimelor modificări, pot accesa programul firmele înfiinţate după 30 ianuarie care au codurile CAEN aflate pe lista programului şi se angajează să creeze cel puţin un loc de muncă. Pe lângă investiţii, sunt eligibile şi costuri cu salariile sau chiriile pe o perioadă de un an.

 

Un comentariu

  1. aurelian Răspunde

    Da pe Govorila și amantele lui de ce nu au fost chemate de catre prietenul Adi Albu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.