Ultima actualizare: azi, 15:58
Locale

FOTO& VIDEO In memoriam Octavian Bud. Cele mai frumoase melodii din Epoca de Aur

In memoriam Octavian Bud. Sătmăreanul Octavian Bud a fost unul dintre cei mai mari folkişti ai României. El s-a născut în 18 iunie 1958 în Satu Mare. A început să cânte la chitară în clasa a VIII-a, a absolvit Colegiul Naţional Mihai Eminescu.

Talentat chitarist, el a fost remarcat de celebrul Adrian Păunescu. În perioada comunistă a fost membru al Cenaclului Flacăra și al Cenaclului Totuși Iubirea. Octavian Bud a fost coleg cu Emilian Onciu, în grupul Trupa din Nord, având concerte în aproape toată țara, în săli de spectacole pline până la refuz, într-o vreme în care cultura este cenzurată.

În anul 1977 a debutat la emisiunea TV “Antena vă aparţine” a poetului Adrian Paunescu, iar în anul 1983 a devenit membru al Cenalului Flacăra, unde s-a format ca şi om.

“Cenaclul Flacăra, pentru mine, din punctul meu de vedere, a fost ca o facultate de muzică şi simţământ… de frumos şi grandoare, acolo, cu tot bagajul meu, cu care veneam în Cenaclul Flacara, m-am definitivat ca om”, a spus Octavian Bud pentru Hai Hui prin Sufletul Folkului.

El a primit premiul pentru piesa Niciodată, în 1983, cea mai bună compoziție, din partea Cenaclului Flacăra. A avut nenumărate concerte alături de cei mai mari folkişti ai României, pe scenă fiind alături şi de Adrian Păunescu.

Octavian Bud a murit luni, la 58 de ani, în urma unui infarct.

https://www.youtube.com/watch?v=ytc3O7MSiqc

 

https://www.youtube.com/watch?v=UT4PD9XiKkE

https://www.youtube.com/watch?v=OkfQQg51jDM

 

https://www.youtube.com/watch?v=MFlfWTJbvKQ

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.