Ultima actualizare: azi, 08:28
Locale

Praktiker România a modernizat magazinul din Satu Mare. Azi a fost redeschis

Praktiker România a redeschis alte trei magazine incluse în programul său de modernizare. Unităţile de vânzare remodelate şi redeschise astăzi sunt cele din oraşele Tîrgu Mureş (Bvd. 1 Decembrie 1918 nr. 289), Satu Mare (Drumul Careiului nr. 77-79) şi Braşov (Calea Bucureşti nr. 134).   

Investiţia în fiecare unitate de vânzare s-a ridicat la aproximativ 600.000 euro şi, odată cu aceste noi redeschideri, reţeaua Praktiker România a ajuns la un număr de 11 magazine modernizate.

„Tîrgu Mureş, Satu Mare şi Braşov sunt trei dintre oraşele cheie în care suntem prezenţi cu unităţi de vânzare Praktiker. De aceea, mi-am dorit să finalizăm cât mai curând lucrările de modernizare şi aici, pentru a le oferi şi clienţilor noştri din aceste oraşe o experienţă îmbunătăţită la cumpărături, aşa cum se întâmplă deja în celelalte magazine Praktiker remodelate anul acesta şi anul trecut. Odată cu aceste trei redeschideri, încheiem prima etapă a modernizărilor de anul acesta, urmând să reluăm lucrările din toamnă pentru ca, până la finalul anului 2017, să ajungem la 20 de magazine remodelate şi redeschise.”, a spus dl. Omer Susli, proprietar Praktiker România.

Marea redeschidere le aduce clienţilor mii de premii

Praktiker România le aduce clienţilor din Tîrgu Mureş, Satu Mare şi Braşov taloane cu premii garantate, dar şi numeroase promoţii la nivel naţional care îi vor ajuta pe cumpărători să se pregătească pentru sezonul cald.

 „Cu ocazia noii redeschideri, ne dorim să răsplătim fidelitatea clienţilor noştri din Tîrgu Mureş, Satu Mare şi Braşov cu mii de premii şi promoţii atractive. Astfel, clienţii care achiziţionează în perioada 14 iunie – 4 iulie produse în valoare de cel puţin 150 lei, primesc un talon răzuibil, cu premii garantate constând în biciclete Pegas, excursii în Europa sau vouchere cadou. Mai mult, pentru clienţii noştri din toată ţara am pregătit şi oferte speciale la diverse produse de sezon precum piscine, maşini de tuns iarba, copertine pentru terasă ori pistoale pentru vopsit, pentru cei care doresc să îşi transforme casa şi grădina într-un spaţiu relaxant pentru vară.”, a spus Mirela Ochiana, Marketing Manager Praktiker România.

Mai multe informaţii despre campaniile şi ofertele promoţionale sunt disponibile în magazine şi pe www.praktiker.ro.

Obiectivele procesului de modernizare

  • Introducerea unor game noi de produse, potrivite cu aşteptările clienţilor.
  • Un concept nou de semnalistică: afişele de orientare în magazin, punctele de informare, afişele ambientale, preţurile produselor şi semnalizarea promoţiilor.
  • O nouă strategie de merchandising, care să fluidizeze procesul de alegere şi achiziţie.
  • Informaţii locale de vânzare pentru produsele care necesită detalii suplimentare la achiziţie, prin intermediul fişei tehnice a fiecărui produs.

***

Despre Praktiker România

În România, Praktiker este cel mai cunoscut brand din piaţa de DIY, cu un nivel de notorietate de peste 98%. În prezent, compania are 27 de magazine în 23 de oraşe din ţară. Oferta Praktiker România cuprinde peste 40.000 de produse, incluzând: decoraţiuni pentru interior şi exterior, produse de grădinărit şi materiale de amenajări, produse sanitare, mobilă, electronice şi electrocasnice. În plus, magazinul online www.praktiker.ro pune la dispoziţia clienţilor din toată ţara o varietate de peste 20.000 de produse.

În prezent, Praktiker are implementate programe de fidelizare cu avantaje, customizate pentru cele trei mari categorii de clienţi, consumatori finali – cardul de client fidel -, client profesionist – mester card -, şi clienţii Business to Business. Aceste programe permit clienţilor să beneficieze de avantaje pentru cumpărăturile de la Praktiker.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.