Ultima actualizare: ieri, 21:05
Locale

VIDEO&FOTO. Jungla din Micro 16. Zona de picnic, înghițită de vegetație

Jungla din Micro 16. Zona de picnic amenajată în lunca Someșului, în aproprierea cartierului Micro 16, este invadată și acoperită, efectiv înghițită de vegetație.

Interesant este faptul că, pe circa jumătate din zonă iarba și vegetația au fost cosite, însă pe cealaltă jumătate, din zona str. Zenit până la capătul cartierului, nimeni nu a mișcat niciun deget.

În această situație, vegetația și-a făcut de cap. A crescut cât și cum a vrut și s-a transformat, practic, în jungla din Micro 16.

Locurile de joacă, băncuțele și măsuțele, mesele de tenis, și chiar locurile de gătit aproape că nu se mai văd din iarbă. În schimb, au apărut niște falnici spini, care au dat în floare.

Dacă spinii dau aspect de junglă zonei, iarba, care are deja peste un metru, dă un aspect de savană (iarbă înaltă).Este locul ideal pentru șerpi, șobolani, dar și pentru căpușe.

Dar înainte de orice, imaginile sunt cât se poate de grăitoare și vă pot face să aveți o impresie despre acest loc.

City-managerul municipiului Satu Mare, Masculic Csaba, a declarat pentru PortalSM, că s-a vorbit cu firma care întreține acel spațiu, care nu este Florisal, și că se va interveni pentru a fi curățată în cel mai scurt timp posibil.

”S-a vorbit cu firma care întreține acea zonă, și nu este Florisal, este o altă firmă care are zona respectivă. Se va interveni. O parte a fost curățată vineri și sâmbătă, după care lucrarea s-a oprit. Colega care se ocupă a sunat la firma respectivă și s-a solicitat ca de urgență să fie rezolvată acea zonă. Vom reveni la normal în decurs de două săptămâni. Acum nu mai există acea creștere abundentă a vegetației, iar cu coasa asta care se face acum se va reveni la normal. A fost o lună jumate în care a fost o creștere excesivă a vegetației, cu condiții meteo extrem de favorabile”, a precizat, pentru PortalSM, city-managerul Masculic Csaba.

13 comentarii

  1. Corina Pascal Răspunde

    Alo dr Coica unde sunt banii proiectul era de 110000 de eur iar acolo se regăsesc 15000 .Doctorrre e cam greu la mititica.

  2. Ardelean Răspunde

    Ciudat domnu manager……in 16 au fost mai favorabile conditiile decat in zona Unirii, spre ex? Ca pe acolo iarba e tunsa ca-n palma….sau Florisalu isi concentreaza cosasii in fata anumitor case?

  3. nu minciunii Răspunde

    Incompetentii sunt la putere de la revolutie incoace, fie ca sunt de la psd, pnl, usl, udmr, etc. Tot speram ca va fi mai bine dar din pacate sunt vise de sarte. E mai bine pt cei care sunt la putere si cam atat. Noi, multimea, suntem cei mintiti. D-le Maskulic vedeti ca nu suntem la Draxlmaier, acolo unde e stat in stat. Dumneavoastra sunteti pus sa ne serviti minciunile astea ieftine, dar va intreb un singur lucru….Il cunoasteti pe PINOCHIO???

  4. Ica Răspunde

    Și despre aleea de pe malul Somesului de ce nu se pomenește nimic? Rușine “gospodarule ” ?

  5. laurentiu Răspunde

    Din pacate keserkeni nu poate nici sa INTRETINA darmite sa CONTINUE proiectele facute de fostii primari!!!

  6. gelu Răspunde

    Atita timp cit Masculik bea si maninca cu Puscas toata ziua , cine sa se mai ocupe, dar banii se impart in trei , primarul Puscas si niste firimituri primeste si Masculik

  7. sad Răspunde

    Nu stiu cine , ce, cu cine bea, si cat bea, si nici nu ma intereseaza, dar primaria ar putea platii niste tovarasi de pahar, sau insarcina niste oameni din primarie care nu prea au sarcini, sa se plimbe pe jos prin oras sa isi noteze problemele minore de intretinere si minime, gen( tuns pomi, taiat iarba, curatat trotuare,lipsa tomberoane… etc) iar lunar pot convoca pe o terasa la o bere o sedinta unde sa gaseasca solutii.
    Asa ca si propunere de organizare… Hai ca puteti

  8. sandu Răspunde

    Locuiesc la casa ,platesc impozite ca toata lumea si totusi politia locala m-a amendat cu 3000 de lei(trei mii nu trei sute )pentru ca nu mi-am tuns iarba din curte.(am gard din plasa de sarma si se vedea din strada) DECI AM FOST OBLIGAT SA O TUND. PUTORILE care locuiesc in cartiere ( si aici cred ca foac referire si la autorul indignat al acestui articol,care asteapta ca primaria sa faca totul),pe langa fapul ca nu contribuie cu nimic la intretinerea zonelor verzi din jurul blocurilor, mai au si pretentii sa fie stersi la fund. RUSINE PUTORILOR

    P.S. Zona de picnic din imagine e realizata in zona de competenta a celor de la SGA APELE ROMANE.

    • justin Răspunde

      eu zic ca platim destule taxe ilegale la florisal ca sa faca si ei ceva in plus pentru banii aia talhariti de pe noi, daca nu erai TU puturos nu primeai amenda

  9. Sandu Răspunde

    Trebuia sa te chem pe tine “Harnicule “sa-mi tai balariile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.