Ultima actualizare: azi, 17:31
Locale

Avertisment privind drumul expres spre Ungaria. Kereskényi: „Ar fi o mare rușine dacă maghiarii și-ar termina cei 40 de kilometri înaintea noastră”

Avertisment privind drumul expres spre Ungaria. Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a spus miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că ar fi „o mare rușine și un mare păcat” dacă Ungaria și-ar termina mai repede partea ei de 40 de kilometri din drumul expres decât România cei 11 kilometri de pe partea sa. Edilul a cerut ca lucrările la tronsonul Satu Mare – Oar să înceapă cât mai repede.

„În Ungaria s-a dat deja în funcțiune un nou tronson care este parte din șoseaua rapidă M49. Ar fi o mare rușine și un mare păcat dacă partea maghiară ar termina mai repede partea lor de 40 de kilometri decât să terminăm noi partea noastră de 11 kilometri”, a declarat primarul.

El a spus că este o investiție de care au nevoie toți locuitorii din zonă și că nu crede că proiectul nu se va face, dar că „este important să depășim problemele birocratice”. Kereskényi a adăugat că nu crede că problema ar fi banii.

„Trebuie să înceapă cât mai repede, pentru că este un proiect în care s-a desfășurat licitația publică, există un câștigător și cred că este semnat și contractul de execuție”, a spus edilul.

De partea românească a graniței, drumul expres Satu Mare – Oar, cunoscut și drept Someș Expres, nu a intrat încă în etapa lucrărilor pe teren. Deși contractul de execuție a fost semnat în octombrie 2025, începerea lucrărilor este programată pentru 3 mai 2027.

Proiectul românesc prevede construirea a aproximativ 10,83 kilometri de drum expres, care vor lega centura municipiului Satu Mare de zona Oar, la granița cu Ungaria. Contractul are o valoare de aproximativ 720,48 milioane de lei, fără TVA, iar termenul de execuție este de 24 de luni.

În Ungaria, primul tronson de 28,2 kilometri al drumului expres M49 a fost inaugurat la sfârșitul lunii octombrie. Tronsonul leagă autostrada M3, lângă Mátészalka, de localitatea Ököritófülpös. Guvernul ungar a decis continuarea lucrărilor către frontiera cu România, iar termenul anunțat pentru legătura cu frontiera este 30 iunie 2029.


CITEȘTE ȘI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.