Sperietură mare la accidentul petrecut marți în localitatea Pășunea Mare. Din cele cinci persoane care au fost transportate la spital, una singură a fost ușor rănită.
Redăm comunicatul Poliției Satu Mare în cayul acestui accident:
În data de 11.07.2017, în jurul orei 14:15, poliţiştii rutieri negreşteni au intervenit la un eveniment rutier produs în localitatea Păşunea Mare.
În fapt, o femeie de 48 ani din Coca, conducând un autoturism pe strada Mujdeni, pe fondul neacordării priorităţii de trecere a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 23 ani din localitatea Scăpău, judeţul Mehedinţi, care se deplasa pe drumul prioritar, respectiv pe strada Principală.
În urma evenimentului a rezultat avarierea celor două autovehicule şi vătămarea corporală uşoară a unei tinere de 24 de ani, din localitatea Scăpău, judeţul Mehedinţi, pasageră în autoturismul care se deplasa pe drumul prioritar.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: Poliția Satu Mare