FOTO. Ultima modă în materie de nunţi la Satu Mare. Sătmărenii se dovedesc a fi ori foarte inventivi ori buni copiatori în aproape orice domeniu, dar mai ales în cel al nunţilor, care este unul aparte.
Pentru importantul moment al vieţii, oamenii uită de toate regulile şi nu mai contează dacă îi deranjează pe alţii. Astfel, după celebrul claxonat în coloană prin centrul municipiului, tot felul de manevre pentru a ieşi în evidenţă, mai nou au apărut oameni care îşi pun prenumele mirilor peste plăcuţele de înmatriculare. Ce mai contează Codul Rutier?
Două astfel de autoturisme au fost surprinse astăzi, unde altundeva decât în Piaţa Libertăţii? Aveau inscripţii cu numele mirilor atât în faţă cât şi în spate, astfel că maşina nu putea fi identificată după numărul de înmatriculare. Noroc că nuntaşii nu s-au întâlnit cu vreun echipaj al Poliţiei, că le cam strica petrecerea.
Articol de tot rahatu, deci aveti cate un reporter insuficient dezvoltat mintal…
Mare minune, numele mirilor e de cand lumea pe placute, tu unde ai fost pina azi?
Dute scrie ceva util…
Rahat e în capul tău. E ilegat să-ți acoperi plăcuțele de îmatriculare, dar din moment ce orașul ăsta e ca un sat fără câini, nimic nu e mai surprinzător.
Era o vorba tot “de cand lumea”.Numele prostilor pe toate gardurile!
Dar tu ? Unde-ai fost :-))))
Şi obiceiul claxonatului e stupid şi deranjant.Dacă alaiul ar fi însoţit de muzică adecvată de nuntă ar mai merge dar să claxonezi e o dovadă de tembelism.Mai ales când se îsoară şoferii de camioane e jale!
Noroc că nu prea sunt piloți de avioane prin zonă că atunci chiar ar fi jale. Dar nici o nuntă cu motocicliști nu e rea. Se aude până în ………
Astia nu sunt satmareni, doar niste taran din provincie… ☺️??
tarani… Scz. ☺️ ? ?
@Norik:nu cumva vroiai sa spui grofi?La noi la tara pentru cei ce se simtaeau mai presus de lume,se spunea ca sunt din p.la de grof!Succes !
@matroz : nu stiu cum este la voi la tara – si nici nu-s curios .;-)
La noi in oras pe astia de mai sus se numesc tarani… 😉 ,-)
P.S. poate am venit din p..a de grof – cum zici ,DAR din p..la de taran sigur NU !!!… :-))))) Succes si tie si fii mandru de p…a ta…. :-))))))
@norik:pentru unul fara tara ca tine raspunsul e bun!Gandirea asta grofeasca ma deranjeaja,mai ales ca ca nu e niciun argument sa spuna ca aveti ceva intelighentie in plus!Dimpotriva,cand ma uit la mine,ma felicit…Atentie:nu te confund cu multi unguri !Si mai norikule,chiar sunt mandru de tara mea!
Mecanicii de locomotivă sun iar discriminați! 🙂