Ultima actualizare: azi, 23:28
DRM
Locale

S-au afişat rezultatele. Elevii pot afla la ce liceu au fost admişi

Rezultatele repartizării în învățământul liceal din județul Satu Mare se găsesc postate pe pagina web www.admitere.edu.ro și pe pagina web a Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare www.satmar.ro , la secțiunea Admiterea în liceu.

În urma derulării etapei de admitere computerizată în învățământul liceal, pentru anul școlar 2017-2018, situația la nivelul județului Satu Mare se prezintă după cum urmează:

  • au fost repartizați 1765 de elevi;
  • 22 de elevi sunt nerepartizați pentru că nu au completat suficiente opțiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învățământ liceal;
  • au ocupat locuri în învățământul liceal din județul Satu Mare și 30 de elevi proveniți din alte județe, care prin înscriere au avut această opțiune;
  • 59 de elevi din județul Satu Mare au fost repartizați în învățământul liceal în alte județe;
  • la nivelul județului Satu Mare, sunt 167 locuri neocupate în urma admiterii computerizate.

Față de sesiunea de admitere computerizată din 2016, numărul de absolvenți ai clasei a VIII-a repartizați în învățământul liceal din județul Satu Mare este mai mare. În 2016 au fost repartizați 1670 de elevi în etapa de admitere computerizată, respectiv un elev a rămas nerepartizat, 9 elevi erau proveniți din alte județe, 52 de elevi din județul Satu Mare au fost repartizați în învățământul liceal din alte județe și au rămas 290 locuri neocupate.

 

Admiterea în învățământul profesional 2017

În urma derulării primei etape de admitere a absolvenților clasei a VIII-a în învățământul profesional pentru anul școlar 2017-2018, situația la nivelul județului Satu Mare se prezintă după cum urmează:

  • au fost admiși, în urma desfășurării procedurii de admitere, 553 de elevi, din care 116 la învățământul profesional dual
  • sunt 541 de locuri neocupate, din care 222 la învățământul profesional dual

Față de etapa I de admitere în învățământul profesional din 2016, numărul de absolvenți ai clasei a VIII-a admiși la învățământul profesional este mai mare. În 2016 au fost admiși 528 de elevi la învățământul profesional, în etapa I de admitere.

 

Calendarul admiterii în învățământul liceal și profesional pentru anul școlar 2017-2018

Până în 17 iulie, candidații repartizați la învățământul liceal și cei admiși la învățământul profesional își depun dosarele de înscriere la unitățile de învățământ liceal și profesional. Candidații care nu își depun dosarele de înscriere, se consideră retrași, iar locurile corespunzătoare sunt declarate neocupate.

În data de 21 iulie 2017 va avea loc rezolvarea de către comisia județeană de admitere a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, a repartizării candidaților care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat, dar nu au fost repartizați în etapa repartizării computerizate. Candidații aflați în una din situațiile precizate mai sus se adresează comisiei județene de admitere, în perioada 19-20 iulie 2017, prin completarea unei cereri specifice și depunerea dosarului care trebuie să conțină: foaia matricolă pentru clasele V-VIII, adeverința cu notele și media generală obținute la Evaluarea Națională, copia certificatului de naștere, copia cărții de identitate și fișa medicală.

Informații referitoare la etapa a II-a de admitere în învățământul liceal și profesional, care se va desfășura începând cu 29 august 2017, se găsesc în Broșura de admitere publicată pe pagina web a Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare www.satmar.ro , la secțiunile Admiterea în învățământul liceal, respectiv Admiterea în învățământul profesional.

Sursa: ISJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
FOTO. Ultima modă în materie de nunţi la Satu Mare. Ce mai contează Codul Rutier?

FOTO. Ultima modă în materie de nunţi la Satu Mare. Sătmărenii se dovedesc a fi ori foarte inventivi ori buni...

Închide