Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Satu Mare, în luptă cu alte 6 orașe pentru titlul de Capitala Tineretului din România!

Municipiul Satu Mare se luptă cu șase orașe  pentru titlul de Capitala Tineretului din România. Sătmarul trebuie să se pregătească temeinic pentru acest concurs, iar asaltul final trebuie să fie unul mai mult decât convingător.

Pentru titlul deținut în prezent de municipiul Bacău, se luptă orașele Iași, Baia Mare, Alba Iulia, Galați, Ploiești, Suceava și Satu Mare. Bacăul va preda ștafeta pe 2 mai 2018, însă până atunci candidatele la titlu trebuie să treacă prin mai multe probe nu tocmai ușoare.

Evaluarea proiectelor înscrise se va face în două etape, de către un juriu independent format din reprezentanţi ai sectorului neguvernamental de tineret, ai mediului privat, ai organizaţiilor de tineret ale partidelor politice parlamentare şi ai unor instituţii publice. Prima etapă constă în evaluarea formei simplificate a candidaturilor, în urma căreia vor fi desemnate, în luna august, oraşele finaliste. Ulterior, acestea vor depune candidaturile complete până în data de 15 octombrie. Oraşul câştigător va fi anunţat pe 12 noiembrie, în cadrul Summitului Tinerilor, care va avea loc în actuala Capitală a Tineretului din România, Bacău, informează cei de la news.ro.

Așadar, întrecerea se anunță una extrem de disputată, cele șapte orașe având fiecare atuurile sale.

3 comentarii

  1. Csiki Cian Răspunde

    Satu Mare se afla printre cele 6 orase doar ca numar…

  2. Satmarean Răspunde

    In Capitala nu se ia curentul cand sufla un pic vantul.

  3. Peter Răspunde

    E usor de ,,Ponegrit” … Aspectul unui Oras este functie de locuitorii-Lui si Conducerea Municipala ,aleasa Tot
    de respectivii Locuitori !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.