Șeful pădurilor din Crucișor, Bonaţ Gheorghe, a fost prins de procurorii sătmăreni şi trimis în judecată pentru tăieri ilegale, luare de mită şi falsuri.
Redăm comunicatul Parchetului Satu Mare:
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor BONAŢ GHEORGHE sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 al.1 şi 2 C. pen. rap.la art. 6 şi 7 lit.c din L.78/2000 ( pct. 1 din Rechizitoriu ); participaţie improprie la tăierea, fără drept, de arbori, din fondul forestier naţional, prev. şi ped. de art. 52 al.3 C. pen. şi art. 107 al.1, lit.d din L.46/2008 şi art. 107 al.2 lit.d din L.46/2008 ( pct. 2 din Rechizitoriu ); furt de arbori din fondul forestier naţional, prev. şi ped. de art.109 al.1 lit.d din L.46/2008 şi 109 al.2 lit.d din L.46/2008 ( pct. 3 din Rechizitoriu ); fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 al.1 C. pen. – 7 acte materiale ( pct. 4 din Rechizitoriu ); fals intelectual, prev. de art. 321 al.1 C. pen. ( pct.5 din Rechizitoriu ); – cu aplic.art. 38 al.1 C. pen. şi BORŞE MIRCEA sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participaţie improprie la tăierea, fără drept, de arbori, din fondul forestier naţional, prev. şi ped. de art. 52 al.3 C. pen. şi art. 107 al.1, lit.d din L.46/2008 şi art. 107 al.2 lit.d din L.46/2008 ( pct. 2 din Rechizitoriu ); fals intelectual, prev. de art. 321 al.1 C. pen.(pct. 5 din Rechizitoriu );
– cu aplic.art. 38 al.1 C. pen.
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul Bonaţ Gheorghe – şef al Districtului Silvic nr. III Crucişor, în primăvara anului 2016, în calitatea avută, a pretins şi primit de la denunţătorul Stegeran Florin – administrator faptic la SC. Stegeran Forest SRL. Pribileşti, jud. Maramureş, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de control, dreptul de a exploata partida nr. 889385, câştigată de această societate la licitaţia organizată de Direcţia Silvică Satu Mare, cu consecinţa obţinerii pentru sine a beneficiului material rezultat în urma exploatării, adică a unui folos material injust în sumă de 35.657,85 lei.
Inculpatul Bonaţ Gheorghe– şef al Districtului Silvic nr. III Crucişor, în perioada 20.04.2016 – 24.05.2016, l-a determinat cu intenţie pe numitul Silaghi Emilian, să taie fără drept, din partida nr. 889385 din Districtul Silvic nr. III Crucişor, un număr de 213 arbori nemarcaţi, în valoare totală de 35.657,85 lei, fără a-i aduce la cunoştinţă că o parte din arborii supuşi exploatării ( 213 ) nu sunt marcaţi.
Inculpatul Bonaţ Gheorghe în perioada 20.04.2016 – 24.05.2016 a înstrăinat unor diverşi beneficiari cantitatea de 96,94 mc. de material lemnos rezultată în urma tăierii fără drept a celor 213 arbori nemarcaţi, însuşindu-şi sumele de bani obţinute în urma vânzării.
Inculpatul Bonaţ Gheorghe în cursul lunii mai 2016, pentru a da o aparenţă de legalitate vânzării celor 96,94 mc. de material lemnos tăiat fără drept şi sustras din partida nr. 889385 din Districtul Silvic nr. III Crucişor, a întocmit 7 avize de însoţire a mărfii ( seria AP nr. 2023757/4.05.2016, AP nr. 2023762/12.05.2016, AP nr. 2023763/12.05.2016, AP nr.2023767/13.05.2016, AP nr. 2023778/18.05.2016, AP.nr. 2023781/20.05.2016 şi AP. nr. 2023785/21.05.2016) în numele SC.Stegeran Forest SRL. Pribileşti, jud. Maramureş, în care a consemnat în fals că SC.Stegeran Forest SRL. Pribileşti, jud. Maramureş a vândut 19,3 mc material lemnos către SC. Roşu Company SRL. Gherţa Mică, jud. Satu Mare.
Inculpatul Bonaţ Gheorghe – şef al Districtului Silvic nr. III Crucişor, a întocmit un proces verbal + anexa, consemnând în fals cu ocazia întocmirii acestora că în data de 13.05.2016, conform graficului emis de conducerea Ocolului Silvic Borleşti a efectuat împreună cu inculpatul Borşe Mircea, în prezenţa reprezentantului SC.Stegeran Forest SRL. Pribileşti, jud. Maramureş, un control în partida 889385, ocazie cu care s-a constatat că se respectă regulile de exploatare.
Inculpatul Borşe Mircea – pădurar în Districtul Silvic nr. III Crucişor în perioada 20.04.2016 – 24.05.2016, l-a determinat cu intenţie pe numitul Silaghi Emilian, să taie fără drept, din partida nr. 889385 din Districtul Silvic nr. III Crucişor, un număr de 213 arbori nemarcaţi, în valoare totală de 35.657,85 lei, fără a-i aduce la cunoştinţă o parte din arborii supuşi exploatării (213 ) nu sunt marcaţi.
Inculpatul Borşe Mircea – pădurar în Districtul Silvic nr. III Crucişor, a întocmit un proces verbal + anexă, consemnând în fals cu ocazia întocmirii acestora că în data de 13.05.2016, conform graficului emis de conducerea Ocolului Silvic Borleşti, a participat împreună cu inculpatul Bonaţ Gheorghe, în prezenţa reprezentantului SC.Stegeran Forest SRL. Pribileşti, jud. Maramureş, la un control în partida 889385, ocazie cu care a constatat că se respectă regulile de exploatare.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Satu Mare.
La soluţionarea dosarului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare – Serviciul de Ordine Publică.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Sursa: Parchetul Satu Mare
Da băiatul sau oare nu face la fel? Firma cu care el exploatează la Crucisor ,Tinjanul SRL, este înființata de el si are angajat pe Silaghi Emilian cel pe numele căruia au avut o alta firma -Sc Silaghi Forest SRL.
Osan Vasile si gaterul de taiat lemne de la Bicau? acolo il are sef pe fostul hot al ocolului silvic satu mare Osan Vasile, licitatii trucate, sifonari de masa lemnoasa, etc. DNA Oradea stie despre aceste demersuri mafiote!
Osan vasile si-a tras sforile pentru feciorii lui, unul angajat la RAR, fecior care pentru cateva sutici de lei se murdareste la omologatul masinilor. Celalalt fecior tot angajat intr-o institutie de forta din judet..nurorile care pe unde..sumele din care s-au facut vilele feciorilor lui Osan Vasile, cel care taia si spanzura la Satu Mare, dar DNA Oradea a luat act prin plangerea penala cu nr. inregistrata la sediul institutiei.
35 000 de lei????Hai sa fim seriosi !!!Bani de-un chef mai de doamne-ajuta !!
Da, nu înțeleg ce legătura are Osan Vasile cu faptul ca Bonaț si Borse au fost inculpați pt furt de lemne???!!!
Asta nu e același infractor ce a fost șef de ocol la noi la Livada? Si a plecat tot după un dosar penal pt furt de lemne?
Mama lor de pădurari
Ce nu-s paznici ci șmenari,
Crimă e a lor purtare
Le doresc la închisoare.
Și să iasă din răcoare
Când pădurea ce-au tăiat,
A crescut atat de mare
Că nu vezi ce s-a furat.
N-ar strica verificat
Și sistemul angrenat,
La Direcție și Inspecție
Foșnește sau scârțâie?
Ne-am cam săturat de lupii
Puși la stână de oieri,
Iar noi să-nghițim năduful
Codrului ucis cu zel.
“Mă închin”