Bărbatul găsit înecat în urmă cu puțin timp în apele râului Someș are câteva recidive la activ. Mai exact, este vorba de Berecz Sandor Attila, cel care a încercat să se sinucidă în această primăvară, amenințând că se aruncă de pe podul de fier.
În luna martie a acestui an, echipajele de pompieri, polițiști, jandarmi și cei de la Ambulanță au intervenit cu efective serioase, reușind să-l împiedice pe bărbat să-și ia capăt zilelor. Mai mult decât atât, exceptând episodul care a pus pe jar echipajele de salvare în această primăvară, Berecz Attila a mai avut și alte tentative, sunând în repetate rânduri la poliție și amenințând că va sări în apele Someșului.
Amenințările și-au atins în cele din urmă scopul, trupul neînsuflețit al bărbatului fiind găsit în urmă cu puțin timp de câțiva pescari și scos din apă de pompieri.