Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Accident în Livada. Doi răniți după ce, pe fondul oboselii, a intrat pe contrasens

Accident în Livada. La data de 17.08.2017, în jurul orelor 19:45, polițiștii orașului Livada au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că pe strada Satu Mare din localitate a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime omenesti.

La fața locului s-a constatat că un bărbat de  39 ani, din comuna  Bixad, conducând un autoturism proprietate personală, pe fondul oboselii acumulate la volan, a pătruns pe sensul opus de mers, intrand astfel în coliziune frontală cu un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani din Batarci.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a tânărului conducător auto și a unei pasagere de 23 de ani, tot din Batarci, aflată în același autoturism.

Ambii conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, totodată s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea determinării eventualei alcoolemii.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: Poliţia Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.