Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

UPDATE. Accident cu 13 răniţi lângă Carei. Cum s-a petrecut

UPDATE. Accident cu 13 răniţi pe DN 19 Între Pişcolt şi Petreşti. Surse din Poliţie au declarat pentru PortalSM că autocarul înmatriculat în Serbia, cu 36 de persoane la bord, a lovit partea din spate a unei autoutilitare, pe urmă a fost proiectat în şanţ. Poliţiştii urmează să stabilească exact cine este vinovat. Deocamdată nu se ştie dacă autoutilitara a tăiat calea autocarului, sau şoferul autocarului a efectuat o manevră periculoasă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Răducu Silaghi, a declarat că în urma impactului au rezultat 13 răniți, toți din autocarul în care se aflau 36 de cetățeni sârbi și șoferul tot sârb.

Victimele sunt conştiente şi, potrivit primelor informaţii nu există persoane încarcerate. Pentru salvarea răniţilor a fost solicitat un elicopter SMURD.

A fost activat planul roșu de intervenție! La faţa locului intervin patru echipaje de prim-ajutor SMURD şi două ambulanţe SAJ Satu Mare, o autospecială de descarcerare şi o autospecială de stingere.

De asemenea, un elicopter SMURD a preluat o femeie pe care a transportat-o la un spital din Oradea.

Vom reveni cu detalii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.