Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Accident provocat de un bătrân care conducea băut la volan

Accident provocat de un bătrân care conducea în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. 

În cursul zilei de ieri, marți, 19 septembrie, în jurul orei 15:30, poliţiştii rutieri sătmăreni au fost solicitați să intervenă pentru soluționarea unui  accident rutier produs în Satu Mare și  soldat cu pagube materiale.

Din verificările efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat  de 70  ani, din Satu Mare,  în timp ce conducea  un autoturism pe strada Eroilor, pe fondul  neacordării priorităţii de trecere la  intersecţia cu strada Rodnei, a intrat în coliziune cu un  autoturism care se deplasa  pe drumul prioritar și care după impact a ricoșat în gardul împrejmuitor al unui imobil.

Accidentul nu s-a soldat cu victime omenești, în schimb, ca urmare a testării conducătorilor auto cu aparatul alcooltest, s-a  constatat faptul că șoferul din cauza căruia s-a produs accidentul consumase băuturi alcoolice, întrucât display-ul aparatului a indicat o valoare a concentrației alcoolice de   0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Sursa IPJ Satu Mare

Un comentariu

  1. Micro33 Răspunde

    Nu-i bantranel simpatic daca asta sugerati, ii un porc inconstient care putea sa omoare oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.