Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

UPDATE Accident Certeze. Copil de 7 luni, omorât din cauza vitezei excesive!

UPDATE Accident Certeze. Accidentul din această seară, soldat cu moartea unui copil de doar 7 luni a fost provocat de un bărbat de 64 de ani care condus cu viteză excesivă.

În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 17.15,  I.P.J. Satu Mare a fost sesizat despre producerea unui accident rutier pe DN 19, raza comunei Certeze.

După efectuarea cercetării la fața locului, echipa de cercetare a stabilit faptul că un conducător auto de 64 de ani din Certeze, conducând un autoturism înmatriculat în străinătate, pe fondul conducerii cu viteză excesivă,  a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe acostamentul părții carosabile al  direcției sale de mers, acroșând  o persoană de sex feminin, în vârstă de 23 de ani din localitate, care, în calitate de pieton, se deplasa  însoțită de doi minori, unul în vârstă de 7 luni, aflat într-un  cărucior, iar celălalt de 4 ani.

În urma impactului toate cele trei victime au fost transportate la Spitalul Orășenesc din localitate, unde, cu toate eforturile depuse de medici, minorul în vârstă de 7 luni a decedat. Celălalt copil se află în continuare internat în stare gravă, mama fiind și ea rănită ușor.

Cel de la volan a refuzat testarea alcoolscop, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii eventualei alcoolemii, iar în funcție de rezultatul acestora, coroborat cu celelalte probe administrate în cauză sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș, se vor dispune măsuri legale.

Sursa: Poliţia Satu Mare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.