Ultima actualizare: azi, 13:35

Locale

Minciună sau nepricepere? PPMT a renunţat la miting, acuzând Primăria, deşi avea aviz favorabil

Jocuri de culise, tentative de manipulare, minciună sau doar neglijenţă? Conducerea Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania a anunțat că renunță la mitingul programat duminică, 2 octombrie, în fața Prefecturii din Satu Mare pe motiv că nu a obținut aviz din partea Primăriei Satu Mare, doar că, surpriză!, Primăria a emis aviz favorabil cu două zile înainte de anunțul PPMT.

“Suntem nevoiţi să constatăm cu regret că nici măcar 15 zile nu i-au fost deajuns Primăriei municipiului Satu Mare să reflecteze asupra cererii noastre referitoare la ocuparea temporară a zonei menţionate, care a fost formulată cu respectarea strictă a literei legii. Prin urmare, nu am primit răspuns din partea Dumnealor nici până în ultimul moment. În aceste condiţii – având în vedere importanţa problemei politice descrise –, renunţăm la organizarea demonstraţiei publice planificate, fiindcă nu putem garanta desfăşurarea regulamentară a acesteia şi nu dorim să creăm un prilej autorităţilor de exploata neglijenţa Primăriei şi a întreprinde măsuri de prevenire sau obstrucţionare a manifestaţiei”, au transmis liderii PPMT în data de 29 septembrie, adică la două zile după emiterea avizului Primăriei.

Aviz favorabil a fost eliberat pe 27 septembrie de Primăria Satu Mare, cu condiţia anunţării Inspectoratului de Poliţie Judeţean, a Inspectoratului de Jandarmerie şi respectarea regulilor de circulaţie. Mitingul trebuia să fie unul pentru susţinerea maghiarilor din Ucraina, după ce parlamentul din ţara vecină a adoptat noua lege a educaţiei care va duce la desfiinţarea mai multor şcoli.

4 comentarii

  1. Grigori Alexandrovici Potiomkin Răspunde

    organizatie decor, tip Potiomkin

  2. Szatmarry Răspunde

    Insa organizatia asta fantoma ii va fi foarte buna citymanajerului cand va vrea sa scape ds polgarmeste la urmatoarele alegeri. Ca doar nu degeaba se intalnea el inainte de ultimele alegeri cu Kriszta la discutii. Asta cu mitingul e doar prima petarda….

    • y Răspunde

      @Szatmarry. Întrebarea e dacă pe sitimenajer îl mai mănâncă ceva ca să fie primar ca acum 3 ani când s-a autoproclamat candidat din partea iudemere. Ar fi bine să nu pentru că și poziția în care este e o căciulă prea mare pentru el.

  3. Szatmarry Răspunde

    Nu zic nu, dar caciula e sigur infim mai mica decat orgoliul. Si acu trei ani, dupa ce a luat flit de la iudemere, era cat pe ce sa defileze pe buletinul lui “draga Kriszta”, tot pt a se vedea polgarmester, insa l-a oprit o mica chichitza birocratica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.