Ultima actualizare: ieri, 21:27

Locale

Nemulţumirea UDMR: 2.500 de maghiari din Satu Mare nu vor putea folosi limba maternă

Parlamentarii UDMR de Satu Mare, Erdei Istvan şi Magyar Lorand, şi-au exprimat, astăzi, într-o conferinţă de presă, nemulţumirea faţă de modul în care plenul parlamentului a respins propunerea care viza extinderea folosirii limbii maghiare şi în comunităţile care au peste 10% populaţie maghiară, în momentul de faţă pragul fiind de peste 20%.

Deputatul Erdei Istvan a explicat că din cauza faptului că nu a fost adoptată acestă propunere, comunităţile maghiare din trei localităţi nu vor putea folosit limba maternă în relaţia cu autorităţile.

“În judeţul Satu Mare sunt trei localităţi unde numărul minorităţilor nu ajunge la 20%. În Ardud, faţă de 6.231 de locuitori trăiesc 1.092 maghiari, în Medieşu Aurit faţă de 6.683 de locuitori trăiesc 1.007 maghiari iar în Doba faţă de 2.760 de locuitori, 537 sunt de etnie maghiară. Noi considerăm că aceşti indivizi au dreptul la folosirea limbilor materne în absolut toate instituţiile administrative, în toate instituţiile deconcentrate”, a declarat Erdei.

De asemenea, deputatul Magyar Lorand a criticat faptul că în mai multe situaţii unii “majoritari” încă au mentalităţi nedemne de secolul XXI, când afirmă că maghiarii ar trebui să plece în ţara lor, el explicând că maghiarii vor să trăiască aici în pace, alături de români. Mai mult, el consideră că nu este normal ca la Ardud de exemplu, când se prezintă istoria comunităţii maghiare, să nu fie traduceri în limba maghiară.

“Consider că prin faptul că avem un viceprimar în  Ardud situaţia nu este rezolvată. Nu este normal că la cetatea din Ardud o expoziție să fie prezentată numai în limba română,  expoziție prin care să fie prezentate anumite tradiții, este prezentată istoria noastră, a comunităţii maghiare. Avem situaţii în alte judeţe unde minoritatea maghiară a ajuns sub 20%. Noi nu vrem să pierdem aceşti oameni, nu vrem ca aceşti oameni să plece din această ţară, noi vrem să trăim aici împreună cu majoritatea română”, a spus Magyar.

 

 

92 comentarii

  1. A lu' Harpalete Răspunde

    Sa faca schimb de locuinte ! Cei din Ardud,spre exemplu, sa se concentreze in Stana,unde ar deveni majoritari daca ar schimba locuintele cu localnicii de acolo,iar limba materna ar depasi 90 % !!

  2. matroz Răspunde

    Saracii discriminati!Dar cu cine vor sa vorbeasca ungureste?Ei intre ei,cine-i opreste?Ii imploram sa nu plece ,…

  3. Adian Răspunde

    Buna,

    Părerea mea este că dacă vor să trăiască aici cu cei de etnie română să se conformeze legilor și limbi vorbite în România, noi daca mergem la ei in tara nu vor să vorbească românește chiar daca ar ști să vorbească.

    Și tot românul e de vina că nu îl lasă în pace ce maghiar? Ar trebui sa fie și ei mai respectuoși la magazine, instituții și peste tot, tu că român sa fi întâmpinat cu” buna ziua” nu cu “Jó napot” și apoi cu “buna ziua”

  4. pâr pâr Răspunde

    asa este Magyar “maghiarii vor sa traiasca aici in pace,alaturi de romani”sunt absolut de acord ca asa este.Intrebarea este daca tu si iredentistii din UDMR vreti acelasi lucru?

  5. Marian Răspunde

    Câtă răutate in voi ,ăștia care se cred mari naționaliști , nu știu când va făcut vreun rău oricare din etnia maghiara ,dar asta nu este un comportament adecvat , și în străinătate daca vb alta limba îți respecta dorința de a vb limba natală , și nu te înjură nu te face bozgor , părere personală aveți multa răutate in voi ….

    • matroz Răspunde

      Si zici ca nu stii cand ne-ati facut rau?I-a intreaba-l tu macar pe unchiul Google,despre Tresnea,Ip!

      • Pop Ioan Răspunde

        Dar de Trianon ai auzi?

        • matroz Răspunde

          @Papp Ianos:Dar ce-ati patit acolo?V-au injunghiat romanii femeile,au omorat copii,au spanzurat preotii????

        • Ion Răspunde

          Trianonul a incununat lipsa de sange-n instalatie (c…e) a ungurilor. Nu le-ati avut, nu le aveti acum si n-o sa le aveti niciodata. Numa batute ati mancat in lupta dreapta, intotdeauna.
          Nu stiti sa apucati ceva decat cu viclenie si parsivenie. Impacati-va cu soarta asta in Romania pentru ca asa va fi in vecii vecilor!

          • Calugaru St.

            Mai asteapta si tu 3 ani!2020 e foarte aproape!Apropo!Lânga Restaurantul La Tei la librarie mai au dictionare româna-maghiara si româna-rusa pe stoc!N-ar strica daca ti-ai face si tu niste cumparaturi!Poate o sa ai nevoie din 2020 când va fi revizuit Trianonul!Mai ales ca va fi si pentru noi Centenar nu numai pentru voi!Apropo!Inca ceva!N-ar strica sa-ti lustruiesti si opincile!!!Ca poate va trebui definitiv sa le pui in Vitrina!Pe Veci!Amin!

      • y Răspunde

        Aita Seacă ?

        • matroz Răspunde

          Macar dupa incident s-a deschis un proces cu intentia de-a se face dreptate!Ati auzit unul si dupa incidentele din Salaj?Si apoi cine a fost la originea conflictului?Stiu ca nu va place,dar acceptati si voi istoria asa cum a fost!

          • y

            Așa să fie cum spui tu, ai dreptate. Toți ungurii sunt de vină și pentru faptele petrecute acum sute de ani, vină colectivă prin faptul că sunt unguri. Românii nu sunt de vină cu nimic, ei tot timpul au fost cotropiți, jefuiți, subjugați, tot ce vrei. Nu contează nimic, dacă sunt unguri, sunt vinovați, dacă cer ungurii ceva cine știe ce vor ei de fapt. Dacă țiganii cer ceva hopa le dați. Păi vă gândiți la viitor că la sporul lor natural nu mai e mult și rromani va fi limba oficială. Dar asta sigur nu vă deranjează numai unguri să nu fie prin zonă.

    • a-b-c Răspunde

      Suntem in 2017 si unii inca traiesc in perioada interbelica!

    • Puiu Răspunde

      Lasa-l ca mai sunt 3 ani si se schimba totul!Ei vor sarbatori la anul iar noi peste 3 ani!In 2020 se vor implini 100 de ani de la Trianon iar tot ce s-a semnat atunci si acolo va fi revizuit!Oricum,presupun ca stii ca cei doi Victori sau inteles inca anul trecut cu privire la acest aspect!Asa ca s-ar putea ca din 2020 limba oficiala va fi maghiara iar ca limba straina se va preda numai rusa la scoala!

  6. Eu Răspunde

    Am trait in alta tara 12 ani nicaieri nu era scris in romaneste si ii absolut normal sa fie asa, daca nu imi place in tara respectiva ma intorc la mine in tara. In SM peste tot scrie pe maghiara ar trebui sa fie mult mai mult decat multumiti

    • SANTA CLAUS Răspunde

      NUMAI CA ADEVARUL ESTE CA MAGHIARI A FOST AICI INAINTEA NOASTRA……… DECI NU SUNT STRAINI……DIN POTRIVA !!!!!

      • ? Răspunde

        Așa este maghiarii au fost aici din totdeauna ,încă de când toată țara era o stepa,se numea Mongolia si era plină de călăreți cu carne pusă la fezandat sub șa.Ce e corect ,e corect!Vedeti ,asta este “meritul” UDMR,vrajba,sovinismul,iredentismul!La așa comentarii așa răspunsuri!

        • abc Răspunde

          Și ungurii trăiau în iurtă pe când getodaco-românii în copaci. Pardon, bordeie.

        • matroz Răspunde

          Cred ca ai incurcat-o!Vine Norik,y si mai e un ametit care te face dusmanul marii natii din stepa!Si-ti pune si un semn la poarta unde te pot gasi honvezii sa-ti bage in cap stiinta minoritarilor unguri-ca ceilalti sunt oameni de treaba!Daca mai zici ceva iti vor recomanda solutia cu Cyclon aplicata si perfectionata de contemporanii lor in lagare!Astia sunt europenii ,sau exponentii europenilor unguri!

          • abc

            Zyklon B și la lagăre nu suntem contemporani dar și tovarăși.

          • Norick

            Lasa povestile copile. Esti expirat deja de mult timp: marinar pe uscat . 😉 Hai cu ceva nou si mai ales nu cu minciuni.
            Defapt ce asteptari sa am eu de la tine ? Cine fura ,e’ evident,ca si minteste… :-))))

      • matroz Răspunde

        Ca dovada ca inca invata limba romana!Hei badie……

        • Norick Răspunde

          “Ca dovada ca inca …” si asta vorbeste de gramatica ??? Of of Doamne da-i o nota !

          • y

            @Norick. La asta nu poți să dai notă. Marele rrromân nu scrie cu caractere românești !

          • Norick

            @y : mai pentru caractere o are scuza din partea mea, fiindcă marinarul este antitalent în domeniul informaticii. 😉 A dat dovadă de nenumărate ori . Dar el este cel care sare primul când cineva greşeşte şi vezi mai sus cum scrie. Ca şi un maşinist de la CFR dintr-o haltă secundară părăsită….,-) ,-)

          • matroz

            Unde-i greșeala haita?

          • matroz

            “Defapt ce asteptari sa am eu de la tine ? Cine fura ,e’ evident,ca si minteste… :-))))” —-tu te uiți in oglinda inteligentul națiunii?Asa scrii tu vajnice reprezentant al mândrei națiuni pe cale de sovietizare.????

          • Norick

            Lasă-mă corigentule ! Ai demonstrat de multe ori paralelitatea ta faţă de gramatică şi mai ales de cultură. Spor la răutăţi şi jigniri în continuare. 😉 Eu îţi stau la dispoziţie oricând – dar încearcă şi cu ceva mai de “profesie” , altfel te cred muncitor necalificat…. :-))))

          • matroz

            De acord.Dar recunoaște ca dai mereu cu bata in balta!Si tot tu cu coada ridicată.Si apoi decat ungur mai bine muncitor necalificat!???

          • matroz

            @y:mare profesor din evul mediu tarziu,ce caractere visezi ?Scriu uneori de pe iPad -daca știi ce-i ăla,si mai greșesc.Nu știam ca afectez uimitorul tău simt vizual si caligrafic!???

          • Norick

            Bine marinare , eu macar am coada , in schimb tu iar’ ai nimerit doar pe locul 2 ..
            Da , sunt de acord, cateodata o dau in bara, mai ales cand am incredere in tine si in “prietenia” noastra virtuala… 🙂
            Chiar iti doresc si Ţie weekend plăcut in speranţa spiritului reciproc al reconcilierii…;-)

    • Calugaru St. Răspunde

      Presupun ca ai trait sau in Ghana sau in Bangladesh!Pacat ca n-ai luat un Ebola sau macar un AH1N1!

  7. SANTA CLAUS Răspunde

    LA VOI TOTUL ESTE IREDENTIST SI SOVIN DA NU E DE PLACEREA VOASTRA …………VREI SA ZICI CA SI WIKIPEDIA .RO MINTE DESPRE TRANSILVANIA …..IA MAI CITESTE UN PIC , CAMPION DE IQ CE ESTI ……….https://ro.wikipedia.org/wiki/Transilvania

  8. SANTA CLAUS Răspunde

    IA MAI CITITI INCA UN PIC ……NU STRICA DE LOC …http://necenzuratmm.ro/opiniuni/51478-romanii-sub-unguri.html

    • y Răspunde

      Degeaba, toate astea pentru ei nu contează. Sau or spune că e vreun ziarist șoroșist, vândut etc. Nu merită oboseala plus te enervezi. Ei nu vor să vadă ce este evident. Vorbim de utilizarea limbii minoritarilor și zic că în alte țări nici nu este. Ăștia se pare nu au fost nici la cumpărături până în Csenger dacă spun asta.

  9. Unu Răspunde

    Un titlu tendențios. Voi ăştia de la portal care nu va semnati articolele puneți paie pe foc.

  10. Satmarean Răspunde

    In primul rand sa invete toti romaneste nu sa-i incurajam daca sunt 2-300 treb sa vb cu autoritatile in maghiara. Asta sa o faca acasa in relatiile cu concetatenii si autoritatile sa vb ROMANESTE. Ce ar fi sa se mareasca pragul electoral la 15%????

    • dreptate Răspunde

      Corect!
      Dar despre discriminarile cauzate de necunoasterea limbii maghiare in firme satmarene aflate si ele tot pe teritoriul Romaniei nu spuneti nimic stimati politicieni ai UDMR?
      A-ti ros ciolanul puterii de 20 de ani cu unii pe plan local si cu ceilalti pe plan central si veniti sa dati lectii acum?
      Pragul de 15% poate ajunge si la 20% de ce nu?
      Macar treceti in legalitate si transparenta si infiintati-va partid!

  11. ? Răspunde

    Vedeți cum e cu “ungurii”…cică dacii trăiau in bordeie iar ei când nu dormeau pe cal ,dormeau in iurta.Wow! Deci odată ca știu de daci,doi probabil ca știu si de Sarmisegetusa ,asta oare când a fost construită?Inainte sa descalece sau după ce au făcut-o ?
    Ne bagă la greu “istorie” de pe net sa ne convingă .Foarte tare frate ,asta dovedește ca “e culți”.
    Tipa ca sunt discriminați ca nu se folosește limba minorităților in administrație .De parca nici nu se folosește,nu ca vorbim de un procent de 20%,pe care ei îl vor 10%.Adica pentru cinci cârnați “Debrețin” care din lene,prostie sau șovinism nu cunosc limba statului in care s-au născut si trăiesc ,nici la nivel de comunicare,statul roman trebuie sa investească intr-un aparat admistrativ paralel doar de plătesc impozitul in limba maghiara.
    Spune-ți mă unde aveți atâtea drepturi ca in România?In Ucraina,in Croația,in Serbia,in Slovenia sau poate in Austria .Nici in Ungaria ,de când cu Orbán bă hahalerelor!

  12. Unu' Răspunde

    Din păcate, labagii de politicieni iar amestecă căcatul! Și pute…

  13. Mihai Răspunde

    Dragi Romani, tare as vrea sa vorbesc cu un adevarat roman care are originea in Satu Mare. Un bunic, strabumic, bunica strabunica nascuta in orasul Satu Mare inainte de anii 1900. Ia sa vedem cati sunteti. Sunt Popescu Traian , bunica Paraschiva nascuta i 1895 in Satu Mare strada Zorilor 15. A fost botezaat la Satu Mare la biserica…, mai nici biserici nu ati avut inainte de 1900 ?. Va doare rau acum. Hai sa vedem cine e majoritatea , bastinasii sau parvenitii ?

    • Ion Răspunde

      mars inapoi la stepa

      • Norick Răspunde

        ionică , asta da răspuns inteligent ! 😉 Tu sigur nu în oraş te-ai născut…:-)))))

        • Ion de la Raion Răspunde

          Lasa-l,atâta iese din el!Saracul nu stie nici de pachetul de 0.5kg pe care-l are lânga prostata!Dar nu-i bai!Daca prin decembrie nu-l mai vedem pe-aici,sigur il gasim pe Amatului in capat!

          • Norick

            Nu fii chiar asa de rau. Oricum nu cred ca are prostata. Max v@gin…☺️ ? ? ?

    • y Răspunde

      Așa e. Prima biserica de-al lor e cea fosta și actuala biserică greco-catolică de lângă Policlinică. Cine e cyurios poate citi placa de marmură pe care scrie anul și numărul de familii de români care trăiau în Satu Mare. Sunt sub 200. Și școala românescă de la Eminescu a pornit după 1918 cu elevi aduși de prin sud că aici nu erau. Astea sunt date oficiale românești.

      • Norick Răspunde

        Staţi liniştit fraţilor. Cei mai umflaţi s-au născut după revoluţie şi se cred atotputernice…:-)))

    • Pupi Răspunde

      N-o sa ai ocazia sa vorbesti cu niciunul!E de-ajuns sa te duci in vizita la cimitirul de langa calea ferata,cea de la Burdea respectiv cea de pe Rodnei!Scrisurile de pe marmura sunt o dovada vie a faptului ca cine a fost aici primul!Dar ei,majoritatea,nu vor sa vada acest lucru!Si stii de ce?Pentru ca adevarul doare!
      La fel e si cu etnogeneza!Etnogeneza,nu etnobotanicele,ca aia e cu totul altceva!!!Adica formarea unui popor.Tot auzim de daco-romani!Dar si aici e cu cântec!Romanii erau cei din jurul Romei!Romanii care erau la 1500 km departare de Roma,adica cei care au ajuns pe teritoriul actual al tarii noastre,si au intrat in contact(oral,vaginal sau anal)cu dacii aia sigur nu erau romani!Si sigur nu erau Pretorieni!!!Erau niste mercenari platiti, adunati din toate colturile Europei,dar nu Romani!Poate si asta explica violenta si caracterul acestui popor,numit poporul român!Genetica nu minte!

  14. Mihai Răspunde

    Putina istorie, etnogeneza romanilor. Romanii o mixtura de Daci si Romani. Adica legiunile romane constituite din mercenari care printr-un curs intensiv de latina puteau sa raspunda la comenzi in limba latina au luptat cu niste viteji daci care aparau ceva, nu se stie ce. Cert este ca dupa un razboi, au fost cuceriti, dar nimic nu le-a mai deranjat, nevestele si amantele au fost sexuite de mercenarii platiti de latini, au facut copii, barbatii daci au fost prastie de beti sau nu prea s-au interesat de soarta nevestelor si in 10 ani plozii pana atunci daci au inceput sa vorbeasca latineste, desii dupa prima noapte de dragoste, tatii latinin au fost dirijati spre alte fronturi si mamele dace nu au reusit asa de repede sa vorbeasca latina. Dar ceausecu asa ne-a invatat deci asa a fost. Punct.

    • Ion Răspunde

      @Miklos – Bun. Unde erati voi atunci? Nu cumva stramosu tau futea iapa?

      • Mihai Răspunde

        Nu, stramosii ungurilor nu cunosteau iapa. Ei cunostaeau doar caii si camilele, si au cucerit tot tinutul dintre Mongolia si irlanda 8000 km, chiar si Roma. Un trecut de invidiat, un prezent de invidiat, suntem natia care are 14 laureati ai premiului Nobel, Romanii au 4. Mai dicutam ceva ?

        • Ion Răspunde

          Bati campii dar asta e talentul vostru dintotdeauna. Din hunii lui Ati care au speriat Roma n-a ramas nici cacat de analiza din secolul 4 incoace asa ca va revendicati de acolo degeaba. Hunii s-or fin inrudit pe acolo prin Mongolia cu ungurii de mai tarziu dar nu, hunii nu sunt stramosii vostri pentru ca ei n-au urmasi. Dupa apu Ati s-au imprastiat si li s-a pierdut stirpea.
          In ce priveste matzu vost de unguri, ia vezi ce scrie la istorie despre Otto cel Mare si Lechfeld, unde v-a dat o batuta ca nici acum n-aveti curaj sa-i spuneti numele. De pe campia Lecfeld au ramas, din vreo 50000 de unguri, mai putin de patru mii care au fugit pana i-a inghitit pamantul iar daca au fost unii care au mai ajuns la femeile lor aia n-au mai avut c…e si n-au avut cum sa va fie stramosi. Voi sunteti urmasii unor femei abandonate in pusta si ai bulgarilor si ai altor slavi care le-au prins (dar nu cu cu urga) si le-au aranjat :))) Poate de aia va simtiti atat de apropiati de Putin si neamul lui… Ca si Bela Kun era mare prieten cu Lenin, dar asta e alta poveste

          • y

            @Ion, Referitor la bătălia de la Lech din 955 marele Otto s-a aliat cu orice mișca și putea să se apere inclusiv doar cu o bâtă ca să oprească pe unguri. Nu că m-aș mândri cu asta dar asta este adevărul. După această dată ungurii s-au concentrat către est, nu spun Transilvania că vei face infarct și au început bătăliile cu bizantini. Și noi 99% dintre unguri știm că nu ne tragem din huni. Greșeala o face restul lumii care ne numește unguri. Noi tot timpul ne numeam magyar. Și faptul că ne-am amestecat cu alte popoare și nații știm și noi, de fapt este evident, pentru simplul fapt că nu avem mutră de chinezoi sau mongoloid, cum se spune științifico-fantastic. Sau grupa de sânge dominantă este tot 0 nu B cum e în Asia. Asta fără cercetări ADN și alte chestii. Nația din care faci parte se compune din mai multe. În primul rând este moștenirea. Restul sunt aspecte subiective. Nici Petőfi nu era maghiar ci sârb, nici Eminescu nu era român din naștere. Dar asta nu contează. Eu îi respect pe amândoi. Încearcă și tu.

          • Norick

            Măcar ungurii/hunii/maghiarii/bozgorii , sau cum vrei tu să le numeşti au fost (şi) în 955 pe câmpul de luptă , indiferent cum s-a terminat bătălia. Voi , marii românaşi unde aţi fost pe acele vremuri ??? ,-)
            Sau cu teoria ta de mai sus vrei să demonstrezi că Otto (cu doi de T) a fost român ???
            Hai ,că numai pentru tine am băgat în goagle această bătălie şi vezi ce rezultat mi-a dat :
            https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Lechfeld
            Spor la studiare şi weekend plăcut , fără conflicte suplimentare ! 😉

          • Ion

            @y. eu ii raspundeam unuia Mihai care vorbeste prostii ca ungurii au cucerit Roma si altele din astea. M-am si amuzat putin scriind, e adevarat.
            Da, asa e. Toti, si ungurii si romanii dar si altii din zona, sunt amestecutri de popoare. N-are cum sa nu fie asa, pentru o minte rationala.
            Sa stii ca si eu am respect destul si im i place sa merg la Budapesta asa cum imi place si Bucurestiul. Dar uite ca trebuie sa ne mai si tachinam cateodata

  15. matroz Răspunde

    Ai dracu romani:ce-or fi având cu ungurii buni?Saracii si minoritari si discriminați !Firesc in mintea unora ca norik,y,abc.Jale mare,nu au cu cine vorbi in Doba!Gradina mare!

    • y Răspunde

      Tipic. Te-ai trezit și ca să începi ziua bine înjuri. Dar musai înainte de 8.00 A.M. Gata, acum poți să-ți bei cafeaua.
      PS. Dacă tot ești așa român puneți măi odată caractere românești! Dacă și eu am ! Să-ți explic cum se face, come se dice in romena mură în gură?

      • Norick Răspunde

        @y : este sfârşit de săptămână şi nu mai are de lucru. Aici pe seite poate să facă “mare şi tare” . Lasă-l în pace, oricât se freacă tot pe locul 2 rămâne … :-)))
        Juhászbojtár csorda nélkül…;-) Weekend plăcut !

        • y Răspunde

          @Norick. Tudom én is ezt. De amikor ennek a szárazföldi cápának az egyetlen baja az a 9,8 millió magyar és fél egy Erdélytől is kisebb országtól mikor ők ugye milyen dicsőséges és hatalmas nemzet (kár hogy egy rajtuk kivül senki sem veszi ezt észre és összetéveszti őket a cigányokkal és érdekes nem a magyarokat), hát ilyenkor hogy ne legyek büszke arra hogy magyar vagyok. Azért utál ami vagyok.

          • Norick

            @y : a legnagyobb baj,hogy nincs kivel vitatkozz. Nincs egy normális román vita-partner. Ezekkel csak veszekedni lehet, de nincs is ezen mit csodálkozni. Igénytelen tolvaj,csűrhe banda.
            Na să vezi tu acuma ce înjurări primim . Mai ai loc în podul casei ???? :-)))))

          • matroz

            Sincer v-as înjură dar habar nu am ce boscoroditi .A încerca sa aflu ,mi-as pierdea vremea cu doi neisprăviți,umflați de atâta palinka!?

          • Norick

            Vezi marinar-supărat-pesimist imediat te gândeşti la lucruri negative şi atacatoare. Nu ne-am înjurat pe nimeni , oricum nu vreau să-mi preiau meseria ta. Doar am discutat cu amicul meu @y nişte lucruri la care suntem amândoi cu aceeaşi părere. Ar fi bine să-ţi intre în capul tău ăla năzdrăvană că nu suntem duşmani , chiar dacă ne vedem câteodată lucrurile altfel. Ţelul nostru (sper) este la fel: vrem să trăim ÎMPREUNĂ într-un oraş curat,civilizat , vrem infrastructură , spitale , şcoli ,locuri de muncă etc.etc. Nu le văd rost referitor la “scârţuirile” noastre virtuale , dar mie-mi pasă şi aşa.Dacă eşti corect, eu sunt şi mai corect şi invers: dacă legi de mine ,primeşti înapoi să te doare şi mai tare… Tu decizi calea… :-))

  16. y Răspunde

    @Ion. Eu pur și simplu nu înțeleg chestia asta cu cărămida în piept, care e mai care. Și asta este valabil pentru ambele părți. La un moment coboară cortina și zici că omul nu mai are logică orice ai spune, el respinge. Eu am antrenament și de la școală, dar am și o soacră care mă ține în formă. Are practic o singură replică – De ce?

    • Ion Răspunde

      As vrea sa spun ca totul pleaca de la ignoranta dar nu ar fi adevarat. Am vazut oameni care chiar pot si stiu multe dar care nu vor sa cedeze in fata unor argumente de bun simt. Nu-si stapanesc un soi de emotie primara…
      Eu cred ca e vorba de interese si de unii care stiu sa faca sa exacerbeze orgoliul maselor pentru ca ei sa se foloseasca de asta.
      Daca ar fi dupa mine granitele in balcani ar disparea si toate popoarele ar putea sa-si apere interesele ca unul singur. dar asta e utopie.
      O sa ne distram in continuare…

      • Ion Răspunde

        Mai copii, hai sa va spun ceva. Cand vrea ceva cu adevarat, UDMR negociaza si obtine. Au cerut legea asta stiind dinainte ca nu va trece si stiind dinainte ca nu se vor supara din cauza asta.
        Ei sustin in continuare guvernarea si primesc datorita acestei sustineri tot ce e de primit.
        Subiectul la care face referire articolul asta e bagat in fata ca sa tina treaza armata ca altfel ostenii s-ar plictisi si s-ar intreba ce rol mai are si UDMR-ul asta…
        Priviti cum nu se poate abtine Lorand sa nu rada 🙂 Ruzumish?

        • y Răspunde

          Cred și eu că așa e. Mare curvă e politica. Tu știai că defunctul senator Szabo de Carei făcea la afaceri din greu cu PRM-iști ?
          Dar ideea cu folosirea limbii materne despre care e știrea nu e că ar fi obligatoriu. Ci dacă cinevva are nevoie de ceva oficial poate cere în limba lui și instituția rezolvă problema.

      • y Răspunde

        @Ion. Ca să trasezi granițe prin Balcani trebuie să-ți sufleci puternic mânecile și să iei Saridon și Distonocalm la greu pentru că e o treabă foarte grea. Și asta știe cel mai bine cel care trăiește aici. Eu personal nici nu-mi doresc acest lucru, după părerea mea ar fi o prostie, și să știi că nici chestia cu alipitul Ardealul chiar și parțial la Ungaria nu m-ar încânta, chiar deloc. Așa cum Bucureștiul practic habar nu are cum e aici nici Budapesta nu știe. De vreme ce cunoștiințe din Csenger și Mátészalka se miră ce frumos și corect vorbim ungurește, eu doar atât le spun ”Da la noi încă la fridzsider se spune hűtőszekrény”. Ceea ce mă îngrijorează este că la anul la unguri sunt alegeri și la noi se sărbătoresc 100 de ani de la

        • matroz Răspunde

          Acum chiar serios domn asa zis profesor:chiar sunteti bolnav?Sa amesteci pentru calmare -ca nu primiti nu stiu ce drept de-a va exchiba in fata natiei-Saridonul cu Distonocalmul ,mi se pare semn de suferinta majora!
          Chiar nu stiu ungureste,nu te panica,sunt pamantean,dar e o limba pe care n-o agreez si nu din considerente de unguri!

  17. y Răspunde

    @matroz. Eu nu cu tine discutam. Și dacă nu înțelegi e o problemă. Înseamnă că nu prea ești sătmărean, ești din import intern. Românii de aici știu atâta ungurește cât să priceapă. Nu de altra dar pe timpulk lui Ceașcă se uitau la M1 și M2. Încearcă google translate. Și vezi că în Satu Mare încă suntem 20%.

  18. abc Răspunde

    Dar de ce crezi că ar trebui să înjuri @matroz?

    • matroz Răspunde

      @abc:pai uite ce spuneau reprezentatii neamului:
      @y : a legnagyobb baj,hogy nincs kivel vitatkozz. Nincs egy normális román vita-partner. Ezekkel csak veszekedni lehet, de nincs is ezen mit csodálkozni. Igénytelen tolvaj,csűrhe banda.
      Na să vezi tu acuma ce înjurări primim . Mai ai loc în podul casei ???? :-)))))

      Tu ce crezi?Ar trebui sa le aduc vesnice multumiri sau ….

  19. a-b-c Răspunde

    @Norick In 900 pe campul de lupta am fost si ghici cu cine. Cu voi, mai exact cu Tuhutum care va adus din Asia. https://ro.wikipedia.org/wiki/Gelou

    Daca castiga Gelou nu as mai fi vorbit astazi cu tine.
    “Autorul anonim al cronicii medievale Gesta Hungarorum susține că nepotul lui Tühütüm era Gyula, voievodul Transilvaniei, a cărui fiică, Sarolt va fi soția Marelui Príncipe Géza al Ungariei, tatăl Sfântului Ștefan I al Ungariei”

    • y Răspunde

      Până aici totul e OK și cu Gyula și cu Sarolt. Bine că nu dezvolți și tu ideea lui Daicoviciu că Vajk au fost de fapt Voicu, deci român. Singura problemă este că Gelu și Glad nu au fost români.

    • Norick Răspunde

      @abc : bine frate! Si cu povestea asta ai dormit mai bine?? Sper… ☺️
      Dar pe mine oricum nu prea ma intereseaza ca amu o mie de ani cine cu cine, care pe care…
      Sa ai parte de o duminica cat mai placuta… ☺️ ? ?

    • gelu Răspunde

      Noi stateam acasa la noi, in Apuseni si in codrii Transilvaniei, lucram pamantul asta si ne cresteam turmele in liniste si pace de peste 1000 de ani, nu ne-a mancat in cur sa calcam toata Europa dupa prada, cum v-a mancat pe voi.
      V-a scarpinat Otto I cel Mare de nu s-a ales din voi decat praful si pulberea. Noroc ca v-au fecuntat bulgarii stramoasele ca altfel va pierdeati si voi cum s-au pierdut hunii lui Atti in istorie.
      Daca nu va ademenea papa de la Roma sa-i fiti slugi, acum nu mai stia nici bunul Dumnezeu de voi…
      Ia spuneti aici, sa auda toata lumea, ce lupte ati castigat in toata istoria voastra de va laudati atata si va credeti cei mai tari din lume???

  20. Garuboz Răspunde

    Aiaiaia ce s-a aprins baliga in avortonii Ciocciolinei!

    • Calugaru St. Răspunde

      Aiaiai!Din baliga GAZ!Pardon,GAZPROM!S-apoi din GAZPROM un nou TRIANON REVIZUIT!Doara cei 2 Victorasi sunt prieteni nedespartiti!

  21. Norick Răspunde

    Na , iar’ dupa lupta apar cersetorii, ca si hienele. Da’ care e’ problema ? Acasa nu aveti curent doar la servici ??? :-))))

    • y Răspunde

      @Norick. Haha, ez jó.

      • Norick Răspunde

        @y:Tipikus háború utáni “harcosok”. ☺️
        Szájkaratésok… ☺️ ? ?

        • Pista Trapista Răspunde

          Hmmm!Sokszor visszanyal a fagylalt is!Majd 2020 után jó lesz a magyar is!De az orosz anyanyelv még jobb!Hmmm!De jó ez a Nilus,uram!Igen!Igen!Fötörzsörmester!De azért a VOLGA se kutya!

          • y

            Én évek óta mondom a fiamnak hogy tanuljon oroszul. Nem azért mert az oroszok nem tudnak-tudogatnak angolul, hanem mert jobb szeretem érteni mit suttognak a hátam mögött. Megértette és elég jól tudja már. A románok meg felfoghatnák végre hogy nem a magyarok a veszély számukra hanem az oroszok, az európai unió-a multinacionálék meg saját maguk ezzel az örökös balkáni halogatással. Bizonyos dolgokat már évtizedek óta meg kellett volna csinálniuk. Mert különben eltűnnek a történelem süllyesztőjében.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.