Ultima actualizare: azi, 08:27

Locale

FOTO. Rromii din Sătmărel nu vor acte de identitate. Primăria vrea să le dea, ei se fac că plouă

Primăria Municipiului Satu Mare anunță faptul că, vineri, 6 octombrie, Serviciul de Evidență a Persoanelor din cadrul Direcției de Evidență a Persoanelor a municipiului Satu Mare a organizat o acțiune de punere în legalitatea a persoanelor fără acte de identitate din cartierul Sătmărel.

În acest sens, în cursul acestei săptămâni, reprezentantul familiilor de romi din Sătmărel a fost rugat să anunțe persoanele care se află în situația de a nu avea un act de identitate, că vineri, începând cu ora 10.00, o echipă din cadrul Serviciului de Evicență a Persoanelor se va deplasa la Căminul Cultural din Sătmărel.

Cu toate că existau informații că în această zonă locuiesc 30 de familii ale căror membrii nu au acte de identitate, astăzi, nici o persoană nu s-a prezentat pentru a solicita întocmirea actului de indentitate sau a cărții de identitate provizorii.

Pe această cale, dorim să transmitem tuturor liderilor comunității rome să întocmească o evidență clară a persoanelor pe care le reprezintă și care nu au acte de indentitate și mai apoi îi rugăm să ia legătura cu reprezentanții Serviciului de Evidență a Persoanelor pentru a sprijini aceste persoane să intre în legalitate.

Serviciului de Evidență a Persoanelor organizează periodic astfel de acțiuni și vine în sprijinul acestor persoane cu toate informațiile, însă este în responsabilitatea fiecărei persoane să solicite un act de identitate sau o carte de identitate provizorie.

 

Sursa – Primăria Satu Mare

6 comentarii

  1. A lu' Harpalete Răspunde

    Actiune si informarea au fost facute total gresit !! Anuntati-i ca vin ajutoare,sa vedeti cum dau buluc toti,chiar si ala nenascut!!Imi amintesc de o faza intamplata anul trecut in Satmarel ! O fantuzoaica impreuna cu o ”fundatie” locala au tinut mortis sa duca ajutoare tiganilor din Satmarel ! Totul ok pana in momentul in care ajutoarele n-au ajuns la toata lumea(probabil au venit si cei fara ”buletine”)iar cei ramasi fara ”pachet” au facut scandal agresand ”facatorii de bine” acestia din urma scapand cu fuga si cu masina avariata! Dar traznaia dracului a fost ca tot tiganii au reclamat ca ”binefacatorii” au trecut cu masina peste ei(sic!!) !!Facerea de bine…

    • Pista Trapista Răspunde

      …. de icre!Foarte bine ai grait!Si eu sunt dezamagit total!Sa moara cineva la inceputul tineretii,inainte de cariera!Vorbesc de Hitler!E dureros si tragic totodata!Sa-ti pierzi copilul la o asa vârsta frageda!Mai putea trai vreo 3-4 ani!Si ar fi fost ordine totala si un adevarat EU- Europeische Union curat,Sauber und Weiss!!!Nur weiss!Nicht Hellig Braun oder Dunkel Braun!

  2. y Răspunde

    Păi dacă n-ați venit cu pizza gratis și un deț de vodkă ?

  3. Ruzsa Sándor Răspunde

    Satmarel…unde e acest loc!! Capatul lumii.
    Bomba peste ei, e un loc prapadit, plin cu ţarani şi proşti…
    .Nu merita acest oameni sa traiasca.

  4. Pastorita Răspunde

    Stiu de ce!!??! Apoi trebuie sa mearga la munca si e greu! Lasati f nici un ajutor!!! Sunt curioasa,cand sunt bolnavi cine le plateste asigurarile???

  5. abc Răspunde

    Eu totuși nu pricep atâta inconsțiență, să trăiești fără acte, fără să fii ! Nu au acte nu le dai ajutoare, alocații de copii și punct ! Adică eu și majoritatea cetățenilor ne chinuim să respectăm legea, să fim OK, plătim taxe și impozite care se duc către nehaliții ăștia ! Că nu ajunge ce fac politicienii !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.