Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Exproprierile pentru al treilea pod, amânate din nou. Probleme pe teren

Proiectul de hotărâre cu privire la exproprierile pentru cel de-al treilea pod  peste râul Someş din Satu Mare a fost retras din nou de pe ordinea de zi din cauza unor probleme depistate în ultima clipă pe teren. Chiar dacă documentaţia cadastrală părea finalizată, în urma unei vizite pe teren s-a constatat că situaţia de pe teren nu corespunde în totalitate cu cea de pe hârtie, astfel că s-au impus anumite clarificări. Pentru a finaliza documentaţiile, reprezentanţii Primăriei au muncit şi sâmbătă şi duminică.

În acest sens, a fost nevoie de un schimb de teren şi de o primă înscriere în carte funciară a unor suprafeţe de teren, în favoarea Primăriei.

Şedinţa nu a fost marcată de schimburi de replici. Liderul grupului PSD, Radu Roca, a avertizat executivul că trebuie să finalizeze această listă de exproprieri până în luna noiembrie, altfel riscă să să piardă finanţarea pentru cele 80 de milioane de lei alocate proiectul prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Primarul Kereskenyi Gabor a replicat, arătând că această clarificare a terenurilor putea fi făcută în perioada fostei conduceri, studiul de fezabilitate al podului fiind din anul 2014.

Lista cu terenurile ce urmează să fie expropriate va fi votată după actualizarea din Cartea Funciară.

20 comentarii

  1. Tereben Tina Răspunde

    GAZETA DE NORD VEST 23.10.2017 : ”Lista cu despăgubiții celui de-al treilea pod. Aprobată în Consiliul Local Satu Mare.” :))))))))))))

    • Cristi Răspunde

      Al treilea pod poate fi la centura orasului sau la interex-strand. Deci care va fi primul construit va fi al treilea.

  2. y Răspunde

    Domn primar, știți și Dvs. foarte bine că pentru a obține o autorizație de construcție trebuie anexat actul de proprietate a terenului. De vreme ce încă alergați după cadastru,înțeleg că nu e OK treaba. Iar ca și termen nu știu cu vă încadrați că amu e noiembrie. Cineva e foooarte incompetent. Nu neapărat Dvs., ci cineva din ”aparatul de specialitate”.

  3. z Răspunde

    “Situatia din teren nu corespunde cu cea de pe hartie”…pe buna dreptate…nu vi se pare ca sunt sume exorbitante.Cine a facut evaluarea asta?

  4. Barracu Răspunde

    DE CE NU S-A FACUT ACESTE DEMERSURI DEMUUUUULT????????????????

  5. Pod Răspunde

    Incompetenții care au f pe la primărie începând din ’89 și până acum , ce ar face daca ar trebui sa reconstruiască un oraș după un război ?

  6. laurentiu Răspunde

    keserkeni e muuuuuulllttt depasit de situatie!!!! Nu e in stare de doi ani sa gestioneze REPARAREA unui pod si noi vrem sa construiasca altul????? 🙂

    • Satmareanu' Răspunde

      Multumeste-i lui Coica, el a semnat contractul in asa maniera sa nu se poata ataca in niciun fel.

      • matroz Răspunde

        Pai,hai spune-ne care este prevederea din contract-daca este-care nu este atacabila de catre oamenii de bine din primarie?Daca nu ,sunt simple vorbe!Daca te-ai uita in arhiva portal ,ai constata la prima vedere doar gogosi mai rumenite decat ale lui Doru Dorel:igienizarea Cimitirului Eroilor-ca tot e maine Ziua Armatei-podurile si pasarelele subterane si supra facute de eroicul primar actual si altele.E o placere sa constati cate minciuni impachetate frumos se spun si se mai gasesc unii sa le si creada!

    • Norick Răspunde

      Bine mirela. Altceva poti ? Ceva idei constructive ?? .-))

    • y Răspunde

      Kolegu komentator. Vezi că ți s-a blocat tastatura pe litera ”u”. Când era mult iubitul tău kondukător Koi Ka pomenești că erai în primul rând și aplaudai. Că de lins nu puteai în public. Eu în locul iubitului tău doftor m-aș ascunde într-o gaură de șobolan. Primar mai prost greu puteam avea. Din cauza lui a ieșit actualul primar la vot, că mulți români de scârbă nu s-au dus. Încă nu ți-a picat fisa ?

      • matroz Răspunde

        Acum nu trebuie sa va suparati pe cine…komenteaza altfel decat va asteptati!Si eu cred ca mai slab primar ca si Coica nu-i decat Gabor!

        • y Răspunde

          Nu sunt eu supărat deloc. Ăsta actual încearcă săracul dar e pălăria prea mare pentru el. Plus că sunt niște probleme, nu numai podul 3, moștenite deja din moș-strămoș. Tărăgănând problemele acestea normal că s-au adunat, iar ”aparatul de specialitate” din primărie nu cred că îl ajută prea mult. Și acum s-au trezit la podul 3 că ceva la teren nu e în regulă. Păi inginerii, topografii ce au păzit până acum ? Aici ar trebui un primar-primar nu tot felul de politicieni autopropuși. Că și Gabika e cățărat pe spinarea lui tac-su.

          • Norick

            Ce bine, ca doar 2 fani de doctori sunt pe aici. Isteria se vindeca incet-incet… :-)))

  7. matroz Răspunde

    @Norik:din pacate discutam despre aceleasi marete realizari inexistente ale ultimilor doi primari!Dar cum tu ramaii fan doar pe o parte a creerului ,imi pare rau ca nu te pot ajuta!Unde ai vazut tu fani in …komentarii?Pe mine nu ma deranjeaja daca ramii unicul fan Gabor.Nici nu sunt mai multi!Zice Enatescu ca se vindeca orice cu exceptia prostiei!

    • Norick Răspunde

      @matroz : la capitolul “Halucinatii” esti pe primul loc. Unde ai vazut tu (macar o data ) sa- l felicit eu pe actualu’ ??? In schimb eu de nenumarate ori pot sa-ti copiez versurile tale, unde lauzi cu gura mare pe dottore. 😉
      P.S. cu vorbele lui Enatescu m-ai convins in totalitate. Inseamna , ca ai drumuri pe la dansul la audiente…. :-))
      Seara faina…

      • matroz Răspunde

        Mai pruncut,eu ti-am mai spus de cateva ori ca tu nu intelegi ce citesti!Reactionezi total lipsit de bunacuviinta,deplasat fara nici-o legatura cu discutia.Din pacate nu te pot ajuta!Chiar purtam un dialog corect cu tine!Ce dracu tu bei zavoarosi ?Du-te frate la un lingvist sa-ti traduca in limba romana.Sau nu te baga in ciorba oamenilor intelepti.Tie ti-se aprinde putina minte pe care o ai fara nici-un motiv.
        Uite am rabdare sa-ti citesc prostiile,dar spune-mi cu ce te-am atacat de raspunzi ca un debil!

        • Norick Răspunde

          Ho hooo marinare ! Cu ce ti-am spart capul iarasi ?? Nu am nevoie de translator , mersi ma descurc singur. Stai calm , bea un ceai cu rom si savureaza seara . Oricum afara vremea este foarte nashpa.
          Easy hombre, nu te ataca nimeni . Relax , mie-mi esti amic si nu dusman … 😉

          • matroz

            @norik:decat prieteni de acest fel,parca mai bine cu dusmani.Ia uite ce scrii …amice @matroz : la capitolul “Halucinatii” esti pe primul loc. Unde ai vazut tu (macar o data ) sa- l felicit eu pe actualu’ ??? In schimb eu de nenumarate ori pot sa-ti copiez versurile tale, unde lauzi cu gura mare pe dottore. ?
            P.S. cu vorbele lui Enatescu m-ai convins in totalitate. Inseamna , ca ai drumuri pe la dansul la audiente…. :-))
            Si uite ce spuneam eu:
            Acum nu trebuie sa va suparati pe cine…komenteaza altfel decat va asteptati!Si eu cred ca mai slab primar ca si Coica nu-i decat Gabor!
            Ce zici?Parca suna a pritenie intensa…O seara buna ,pruncut!

          • Norick

            @matroz : parca ai zis , ca te pricepi la lb. romana. ,-)
            Am recitit si eu nu te-am jignit – sau altfel spus intentionat n-am vrut . Ca tu esti mai ” sensibil” – e partea a II-a . Te salut… 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.