Primăria Municipiului Satu Mare aduce la cunoștința agenților economici faptul că au obligația, conform actelor normative în vigoare, să anunțe la Primăria Municipiului Satu Mare perioada în care efectuează vânzările de soldare cu cel puţin 15 zile înainte de începerea operaţiunilor .
De asemenea, reamintim agenților economici că vânzările de soldare se pot efectua numai în cursul a două perioade pe an, respectiv:
- 15 ianuarie-15 aprilie inclusiv, pentru produsele de toamnă-iarnă;
- 1 august-31 octombrie inclusiv, pentru produsele de primăvară-vară, cu o durată maximă de câte 45 de zile fiecare.
Orice anunţ sau altă formă de publicitate privind soldarea trebuie să specifice obligatoriu data de debut a vânzării de soldare şi durata acesteia, precum şi sortimentul de mărfuri supus soldării în cazul în care operaţiunea de soldare nu se referă la totalitatea produselor din structura de vânzare. Vânzarea de soldare are ca efect vânzarea accelerată a stocului de mărfuri sezoniere dintr-o structură de vânzare cu amănuntul și nu trebuie confundată cu o campanie promoțională, soldarea aplicându-se doar în cazul mărfurilor sezoniere.
Până în prezent, la Biroul Control Comericial, Autorizații, Funcționare și Transport din cadrul Primăriei Municipiului Satu Mare au fost depuse 5 notificări de către persoanele juridice privind perioada de începere a soldărilor.
Primăria mai menționează faptul că, nerespectarea obligaţiei de a notifica la primărie perioada în care agenții economici efectuează vânzările de soldare, cu cel puţin 15 zile înainte de începerea operaţiunilor, se sancţionează cu amendă de la 200 – 1.000 lei.
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Satu Mare