Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Descoperă omul din tine! Acţiune umanitară pentru copiii abandonaţi în spitalul din Tăşnad!

Reprezentanţii Asociaţiei Puffi, asociație de protecţie a animalelor din Carei, organizează o acţiune umanitară pentru a veni în sprijinul copiilor abandonaţi la secţia de Pediatrie a Spitalului din Tăşnad. Acţiunea intitulată  „Descoperă OMUL din tine, arată că eşti bun! Donează pentru copii” are loc până în 1 iunie, cu ocazia zilei Copilului.

„E linişte. A fost ora mesei. Mama nu a venit… dar aici sunt alte mame… sunt medicii şi asistentele care ne însănătoşesc, dar ne şi hrănesc, ne spală, ne îmbracă, ne acordă o şansă la viaţă. Noi suntem mulţi… acum suntem nouă, dar mâine…. mâine, e o altă zi… unul pleacă, alţii vin… noi suntem copiii din secţia de Pediatrie a Spitalului din Tăşnad. Aici e casa noastră, noi suntem bebeluşii care au fost uitaţi de catre cele care ne-au dat viaţă, suntem… suntem cei care ne-am născut pentru a aduce zâmbetul şi fericirea în familiile care ne dau această şansă…
Dar până când acea steluţa norocoasă va apărea în viaţa noastră, până atunci avem nevoie de lucruri minime pentru a păşi în viaţă.
Arată că îţi pasă, acum, azi, mâine, oricând… de 1 Iunie arată că îţi pasă!
Avem nevoie, mai mult ca oricând de tine, de OMUL din tine! Avem nevoie de pamperşi, şerveţele, mâncare, avem nevoie de multe, dar cel mai mult avem nevoie de tine să vii să ne strângi în braţe şi să ne demonstrezi că viaţa e frumoasă, e plină de iubire!
Dacă crezi şi poţi să ne ajuţi, atunci acordă-ne şansa asta! Noi suntem aici ca să te ajutăm pe tine să fii mai bun!”, se arată în descrierea campaniei.

Sătmărenii care doresc să facă donaţii sunt aşteptaţi la sediul Agenţiei Imobiliare Venus din Carei, strada Corneliu Coposu nr 7, între orele 9.00-17.00.

Donaţiile pot consta în scutece, şerveţele umede, mâncare pentru bebeluşi  sau bani.

 

2 comentarii

  1. Aaaa Răspunde

    Doamne ce mame!!!!

  2. Jan Răspunde

    Abandonul ar trebui pedepsit intr-un mod extrem de descurajator.
    Dar cine sa vina cu un proiect de lege in acest sens ? Intreb retoric, desigur.
    Un animal salbatic nu-si abandoneaza puiul, dimpotriva, il apara cu pretul vietii.
    Femeile astea care abandoneaza copii sint sub conditia unui animal. Cu toate astea Statul Roman in loc sa le pedepseasca, le “stimuleaza” sa mai faca copii …sa aiba ce abandona din nou…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.