Ultima actualizare: azi, 11:46
Locale

Gara din Satu Mare intră în reabilitare. Discuții între conducerea CFR Călători și sătmăreni

Proiectul traseelor și orarelor care vor fi cuprinse în noul Mers al Trenurilor, a fost prezentat în data de 31 mai la Satu Mare. Noul Plan de Mers al Trenurilor va intra în vigoare în data de 10 decembrie 2018.

Deputatul Magyar Lorand a ridicat o problemă de infrastructură și a pus pe tapet  situația Gării CFR din Satu Mare, adăpostită de o clădire istorică de peste 100 de ani, dar care nu asigură condiții decente celor care călătorec cu trenul. Reprezentanții CFR Călători au declarat că s-au început lucrările de modernizare, însă fiind vorba despre o clădire monument-istoric, procedurile se desfășoară într-un ritm mai lent.

În cadrul întâlnirii, Eugen Fărcășan, directorul Regionalei CFR Călători Cluj, a declarat că printre noile propuneri, CFR intenționează să introducă și o linie care să facă legătura legătura între Cluj și Viena. În ceea ce privește trenurile InterRegio 1545 și 1546 Satu Mare – Cluj-Napoca, respectiv Cluj – Napoca – Satu Mare, s-a făcut o ajustare. În prezent, acest tren pleacă la ora 07.33 iar odată cu noul mers al trenurilor va pleca la 7.30, cu sosire la 12.45 în Cluj, față de 12.53, ora la care sosește acum. Plecarea din Cluj la Satu Mare se face acum la ora 14.00, sosirea la 19.49 și se încearcă modificarea orarului pentru ora 14.10 la plecare, sosirea la 19.50.

Astfel se va reuși o scurtare a timpului de deplasare cu 5 minute. O ușoară reducere a timpului se va resimți și în călătoriile pe ruta Satu Mare -București, începând cu data de 10 decembrie 2018. De asemenea, reprezentanții CFR Călători dau asigurări că în perspectivă nu se prevede scoaterea vreunei curse care să-i afecteze pe călătorii sătmăreni, iar trenurile estivale vor continua să facă legătura între Satu Mare și Mangalia.

“Suntem într-un amplu proces de modernizare și îmbunătățire a condițiilor de călătorie. Săgețile Albastre au fost dotate cu aparate de aer condiționat, se lucrează la vagoanele de călători prin schimbarea geamurilor, a stofei de pe scaune și modernizarea grupurilor sociale”, a mai declarat la Satu Mare, Eugen Fărcășan.

În cadrul întâlnirii, vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Rus, a ridicat problema liniei ferate de pe ruta Satu Mare-Livada-Negrești-Oaș-Bixad. Începând cu anul 2013 pe tronsonul de cale ferată Livada-Negrești-Oaș nu se desfășoară niciun fel de activitate de transport feroviar, infrastructura de cale ferată fiind în stare de degradare. Ioan Rus a solicitat începerea demersurilor pentru refacerea infrastructurii, în vederea redeschiderii circulației de transport călători pe această linie de cale ferată, în perspectiva dezvoltării turismului în zona viitoarei pârtii de schi de la Luna Șes.

 

 

Un comentariu

  1. y Răspunde

    Astea-s praf în ochi, bărbi, povești pentru adormit copii de 1 iunie. Vă rog reluați subiectul peste câteva luni și vedeți cum stă treaba atunci. Vă spun eu, tot așa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.