Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

FOTOGALERIE. Investiții de milioane! Sală de sport modernă și un pod, inaugurate în județul Satu Mare

Azi, 2 iunie 2018, prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a participat la un eveniment foarte important pentru comunitatea comunei Racşa şi anume inaugurarea sălii de sport şi a unui pod peste pârâul Valea Satului.
La festivităţile prilejuite de inaugurarea celor două obiective au mai participat şi ministrul Tinetului şi Sportului Ioana Bran, europarlamentarul sătmărean Ioan Mircea Paşcu, senatorul Gabriel Leş, primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, vicepreşedintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Radu Roca, consilieri locali dar şi judeţeni, protopopul Ţării Oaşului, preot Mihai Feher  şi prestigioşii handbalişti români  Vasile Stîngă şi Cornel Oţelea.
Prefectul Darius Filip a felicitat primarul comunei Racşa, Toma Betea pentru realizarea acestor importante obiective pentru comunitate spunând că această sală de sport este cea mai modernă sală pe care o are judeţul Satu Mare.
Gazda evenimetului, primarul comunei Racşa, Toma Betea  a precizat că sala de sport a fost ridicată pe baza unei finanţări prin Compania Naţională de Investiţii şi a costat 6,2 milioane lei iar podul a fost finanţat tot prin Ministerul Dezvoltării şi a costat aproximativ 77.000 de euro. La finalul festivităţilor de inaugurare s-a jucat un  meci de handbal feminin demonstrativ la care au participat toţi invitaţii, tribunele sălii fiind pline.

15 comentarii

  1. Hexrtz Răspunde

    Penalii…

  2. Bianca Răspunde

    Mare prefect! Mare! Oficialitatile se enunta in ordinea functiilor, dar pentru angajatii prefecturii , primarul si senatorul sunt mai mari in functie decat un vicepresedinte de Agentie!!! Salarul sa vina, ca pe satmareni ii mai prostim..

  3. y Răspunde

    Da, investiție mare și oportună într-o comună în care mai toți îs prin Anglia. O să vină toți prin august cu mașini cu volan pe dreapta și mă gândesc că vor trage la bară ca să recupereze într-o lună.

    • Bianca Răspunde

      Bine comentat!! Comune mari precum Odoreu, Supur, Craidorolt, Terebesti, Botiz, Acas, Beltiug nu beneficiaza de asemenea conditii!!!!

  4. beton Răspunde

    Domnule racsan……Pascu ce-ti mai place saorma …..da podul …este prea mic pt poza ha ha ?……am marit poza ..ce bataie de joc pt satmareni ,bani pt racsa dl. Toma ce zici .prosti,P..rosti Securisti..Dementi lipseste ciocan si dancila..

  5. Yuri Gagarin Răspunde

    Da viermele de Govor ce cauta în poza? Halo, ospatare Govor, 3 mici si o bere la masa la Dragnea te rog

  6. Nino-nino Răspunde

    Are o prestanta si un stil, prefectul vietii asta… Saracu’…

  7. pop Răspunde

    partea judetului unde ii osenimea ii ca,Teleorman de nord-vest

  8. Gogu Răspunde

    Intrebati-i pe primarii vostri de ce nu aveti investitii! Capra vecinului…

    • y Răspunde

      Ideea este stimate @gogu că unii primesc fonduri și finalizează investiții absolut inutile de dragul tăierii panglicii iar alții nu primesc bani pentru chestii elementare.

  9. Mircea de la Supur Răspunde

    Stati linistiti, am mituit procurori, judecatori, si voi fi achitat, dupa care am sa conduc din nou PSD Satu-Mare, si o sa fur fara limita din banii statului, cu drag Mircea din Supur

  10. Ardeleanul Răspunde

    Mari oameni mare primar unde copii din Racsa daca vor in sala de sport trebuie sa plateasca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.