Ultima actualizare: ieri, 21:05
Locale

Gabriel Leș: România să nu mai joace rolul de perdant! Țara dispune de rezerve neexploatate enorme

Senatorul Gabriel Leș a declarat că e timpul ca România să nu mai joace rolul de perdant și să profite, mai mult decât oricând, de resursele pe care le are. Fiind pe locul patru în Europa în privința producţiei şi rezervelor de gaze naturale deținute, țara noastră trebuie să scoată maximum din acest avantaj considerabil.

,,Un raport recent al gigantului britanic BP relevă că România este pe locul patru în Europa în privința producţiei şi rezervelor de gaze naturale deținute. În mod cert o astfel de veste vine să confirme o serie de informații pe care cu toții le cunoaștem, și anume că țara noastră dispune de rezerve neexploatate enorme în Marea Neagră (și probabil multe altele încă neexplorate).

Deși trebuie să rămânem realiști în privința costurilor pe care le presupune scoaterea la suprafață a acestor resurse, România nu poate juca și de această dată rolul de perdant. Există soluții corecte pentru ca statul român să beneficieze de redevențe la un nivel echitabil, iar sumele obținute să meargă către proiecte cu caracter strategic: infrastructură, sănătate etc.

Împlinirea potențialului energetic al României nu este un simplu deziderat economic, ci o oportunitate la care inclusiv partenerii noștri privesc cu deosebit interes. Reducerea dependenței de resursele venite de la răsărit aduce stabilitate întregii regiuni, diversificarea surselor de aprovizionare fiind una dintre premisele fundamentale în efortul de consolidare a securității energetice”.

4 comentarii

  1. Unu' Răspunde

    Și asta ce înseamnă, tovarășul senator?!?
    În condițiile în care producția de gaze naturale a româniei provine în proporție de aproximativ 75% din Transilvania, de ce în transilvania costul gazelor naturale este mai mare cu aproximativ 7,5% decât în zona de sud a țării?
    Date de comparație:
    Preț E.ON Gaz Furnizare: 133,15 lei/MWh
    Preț CEZ Vanzare SA: 123,87 lei/MWh!
    sursa: http://www.anre.ro/ro/info-consumatori/comparator-oferte-tip-de-furnizare-a-gn

  2. Gore Răspunde

    Mă, tu chiR esti un mare ipochimen ipocrit ! Cine mama naibi este la guvernare ?
    De ce te lamentezi in oresa cand esti ditamai senatorul lui peste ? Ce pui mei faci ?

  3. Ionuț Iștoc Răspunde

    Unde mai candidați ? A început campania electorală sau de fraierească ?

  4. Rates Go for Răspunde

    Boule. Nu Ati vrea tu, govor, PSD mafia sa le furayi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.