Ultima actualizare: azi, 14:48
Locale

FOTO&VIDEO. Cenaclul Preludii, la 40 de ani. Spectacole remarcabile

Spectacolul aniversar CENACLUL PRELUDII – 40 a avut loc miercuri, 15 august, pe scena Căminului Cultural din Odoreu, într-o manieră remarcabilă. Membrii Cenaclului, dar și simpli iubitori ai culturii, au poposit pentru câteva ore într-o lumea prea des uitată: lumea valorii și a culturii autentice.

Cu 40 de ani în urmă, în județul Satu Mare, în Odoreu, pe o sfântă scenă se zămislea un fenomen unic pentru România.

”În urmă cu 40 de ani, la vârsta de 16 ani, intram în căminul acesta cultural și iată că sufletul meu a rămas aici. În acest cămin, de-a lungul vremii, am făcut sute de spectacole cu foarte mulți odoreni. Este un moment de emoție, mai ales pentru cei care știu cât am iubit și suferit pe scândura sfântă a scenei. Chiar dacă am fost am amatori, iubeam toate aceste lucruri, și le iubim în continuare. Pentru că le iubim, suntem astăzi aici. Să nu uităm că în Odoreu a existat cândva un fenomen cultural unic. Din cei 4.000 de locuitori, 1.000 nu au fost doar spectatori, ci au urcat pe scenă. Dacă nu am pregătit mari artiști, am pregătit mari spectatori.

Cred că această idee, această strategie, de a pregăti oamenii pentru actul cultural, trebuie să înceapă de aici, din localități. Am cutreierat toată țara, nicăieri în România nu a existat un asemenea fenomen cultural natural, neimpus nici de partid, nici de sindicat, nici de primărie, ci făcut de niște tineri care credeau în ceva”, a declarat Felician Pop, fondatorul Cenaclului Preludii.

Membrii Cenaclului, după o pauză de zeci de ani, au rămas la fel: tineri, veseli, frumoși, căci arta le-a dăruit spiritul pe care nimeni nu-l poate lua de la ei. Așadar, formațiile culturale ale Cenaclului, care au activat de-a lungul vremii, au evoluat pe scena Căminului Cultural, iar invitatul de onoare al manifestării a fost Andrei Păunescu.

Cenaclul „Preludii” reprezintă o inițiativă culturală unică în România și a fost multă vreme emblema culturală a Odoreului. Felician Pop, fondatorul acestui unic fenomen cultural din România, a primit o diplomă de excelență din partea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare drept recunoștință pentru muncă și credința în cultură și valori.

Spectacolul a fost organizat de Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare în parteneriat cu Consiliul Local și Primăria Odoreu.

https://www.youtube.com/watch?v=j_oU02Eg_Go

https://www.youtube.com/watch?v=84EaYbxl5m8

Un comentariu

  1. Jan Răspunde

    Bravo Felician !
    Un om de mare valoare culturala, si asa cum se vede, si artistica.
    Am avut onoarea sa lucram impreuna ani in sir.
    Pe undeva, regret ca, atunci, cam demult, nu i-am intuit valoarea sa culturala si ca, desi poate l-as fi putut sprijini mai mult in evolutia sa in acest domeniu, nu am facut-o.
    Poate si el a fost prea modest.
    Niciodata nu a cerut nimic de la nimeni.
    S-a ridicat prin propriile puteri.
    Si a ajuns bine sus !
    Sincere si prietenesti felicitari !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.