Inspectoratul pentru Situaţii de Ugenţă “Someş” al județului Satu Mare a marcat Ziua Pompierilor din România prin organizarea, în municipiul Carei, a unui ceremonial militar, la care au participat oficialități ale județului Satu Mare, primari ai unităților administrativ teritoriale unde inspectoratul nostru are efective, comandanţi și șefi ai unităţilor militare aparţinând Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică si Siguranță Națională din județul Satu Mare, reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate si descentralizate județene, cadre active, în rezervă și retragere aparținând Inspectoratului General pentru Situaţii de Ugenţă.
În cadrul festivității a avut loc ceremonia de depunere a jurământului militar a trei cadre, ceremonia de înaintare în grad înaintea expirării stagiului minim a 6 cadre militare, au fost acordate premii și plachete aniversare, au fost citite mesaje de felicitare și au fost rostite alocuțiuni ale oficialităților, după care, pe acordurile fanfarei Municipale Baia Mare, toți cei prezenți au urmărit o paradă militară cu defilarea personalului şi tehnicii aflate în dotarea inspectoratului.
După încheierea ceremonialului militar, întreaga audiență a asistat la patru exerciții demonstrative:
- Stingerea unui incendiu prin folosirea comparativă a două tehnici de stingere (hipopompă vs autospecială de stingere);
- Coborârea de la înălțime (de pe un bloc de 10 etaje) cu drapelul României;
- Realizarea unei perdele tricolore de apă cu ajutorul a trei autospeciale;
- Descarcerarea și extragerea unei victime dintr-un autoturism.
Primele trei exerciții au fost executate în premieră de către Inspectoratul pentru Situații de Urgentă ”SOMEȘ” al județului Satu Mare, iar pentru public au constituit o reală surpriză.
,,Am fost onorați cu prezența la sărbătoarea noastră a Preasfinției Sale TIMOTEI SĂTMĂREANUL – Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, care s-a rugat pentru toți eroii pompieri căzuți la datorie pentru țară și pentru izbăvirea semenilor, iar la momentul potrivit a consfințit jurământul prin care colegii noștri: cpt. Crăciun Grigore, sg.maj. Pașca Daniel-Ștefan și sg.maj. Dima Nicolae Vlad s-au legat față de țară.
Marcarea Zilei Pompierilor, în acest an, în municipiul Carei vine din dorința de a arăta și comunităților din această zonă faptul că inspectoratul nostru acordă același interes tuturor administrațiilor locale și că sunt prezenți în egală măsură peste tot unde este nevoie. Mulțumim, pe această cale, Consiliului Local și Primăriei Municipiului Carei, care ne-au sprijinit în organizarea acestui eveniment”, a fost mesajul pompierilor.