Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Zborul Satu Mare-Londra, în pericol. Brexitul ridică probleme

Zborul Satu Mare-Londra se află în pericol. Companiile aeriene britanice şi cele ale Uniunii Europene îşi vor pierde în mod automat dreptul de zbor reciproc pe teritoriile lor, dacă Marea Britanie părăseşte UE fără un acord.

Funcţiile ce sunt asigurate acum de Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei vor fi preluate de către autoritatea de reglementare a aviaţiei din Marea Britanie, Agenţia pentru Aviaţie Civilă, Marea Britanie urmând să respecte normele tehnice şi standardele UE privind siguranţa aviaţiei.

Totodată, există riscul ca transportatorii rutieri britanici să nu se mai poată baza pe recunoaşterea automată de către Uniunea Europeană a licenţelor comunitare eliberate în Regatul Unit, existând, de asemenea, riscul de a nu a mai avea acces la pieţele Uniunii Europene.

Guvernul britanic a publicat seria a treia de recomandări către companii şi persoane fizice cu privire la cum să se pregătească pentru problemele care ar putea avea loc în urma unui Brexit, ce ar surveni fără niciun acord cu Uniunea Europeană.

Dacă vor fi afectate toate zborurile spre Marea Britanie, implicit ar fi în pericol şi zborul de la Satu Mare la Luton (Londra).

Un comentariu

  1. vio sm Răspunde

    Buna
    Stati linistiti nu v-om calatori cu caruta in Marea Britanie /Anglia dupa brexit .
    Nu se construieste marele zid englezesc.Vremea e rece asta este” problema “acum.
    Linistitiva VIO SM va ureza zile bune si placute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.