S-a dat liber la consumul de etnobotanice, fără consecinţe legale! Magistraţii Curţii Supreme au decis că persoanele consumatoare de etnobotanice nu vor fi sancţionate în vreun fel. Medicii atrag atenţia că urmările acestei hotărâri vor fi dezastruoase.
Experţii explică decizia magistraţilor Curţii Supreme, spunând că instanţa a fost obligată să dea această hotărâre pentru ca trebuiau clarificate câteva prevederi ale Legii privind combaterea operaţiunilor cu substanţe psihoactive.
Însă în acelaşi timp, publicarea deciziei Curţii Supreme în Monitorul Oficial va avea efecte dezastruoase, atrag atenţia specialiştii.
Soluţia ar fi promovarea de către Guvern a unei hotărâri, care să modifice textul de lege, în sensul incriminării consumului de etnobotanice.
„Acestea sunt mai mult decât droguri. Sunt un amestec de substanţe necontrolabile, din punct de vedere al calităţii, sintetice, care produc efecte dezastruoase. Cannabisul nu are nici pe departe aceleaşi efecte. Ele sunt mai dorite de tineri pentru că sunt mai ieftine, iar senzaţia este imediată. De aceea, sunt extrem de periculoase. Practic, otrăvesc tinerii. Trebuie să ne gândim la sănătatea tinerilor care consumă aceste substanţe. Vă spun din experienţă, nu există liceu din România unde să nu se ofere spre vânzare etnobotanice sau droguri uşoare. Consumatorii care ajung în instanţă spun ei înşişi că au creierul prăjit“, explică judecătorul Cristi Danileţ.
Sursa: Observator.tv
Am văzut copii-legumă cu ochii mei (probabil încă școlari, oricum sub 18 ani) cum vegetează ziua în amiaza mare pe bancă pe terenul de joacă în Soarelui. Faină priveliște pentru minori! Trebuie cumva găsită o soluție, dar urgent! CX
Pai doar la consum sa dat liber sa vedem cum ii cu vanzarea lor. Sigur nu ii legal sa vinzi fara bon, vor sta cei de la antidrog cu cei de la finante in spatele scolii sa prinda marii talhari ai Romaniei.
Si la Steinhardt se vand?
@Maria Ioana e campioana. Băiatul meu a dat bac-ul în 2013 la un liceu de prestigiu (Ham Janos) și era perfect în temă cum trebuie procurat! Deci nu e ceva nou! Norocul meu e că a avut atâta minte că n-a încercat. Am înțeles că e heroină amestecată cu ceva otravă pentru șoareci!
@Pentru redacție. Sper că nu blocați nici acest comenariu. Mulțumesc, oricum nu mai am ce spune.
Eu stiu de etnobotanice din 2009 cand le-a dat liber Basescu, tatal si fiica. Erau niste bodegi prin Cluj care aprindeau lumina violeta doar noaptea.
de unde ai scos-o pe asta cu heroina? in bucuresti baga in vena huma de pe pereti in loc de heroina si crezi ca o baga in etnobotanice. este un cocktail de nenorociri sintetice care nu au treaba cu consumul uman, care prajeste creierul mai rau decat drogurile obisnuite. lacurile, vopselele sunt folosite ca si substante halucinogene(se plimba prin oras cu punga dupa ei) si nu ii acuza nimeni de consum de droguri.
altii care se cred mai destepti le usuca si le fumeaza.
Heroina sintetica, daca tot te-a corectat satmarean http://preventis.ro/adevarul-despre-etnobotanice/
Nu știu Maria, nu sunt amator. Eu nici alcool nu consum iar despre fumat atât că n-am fumat absolut deloc. Chiar dacă nu mă crezi asta e adevărul. Însă dacă e așa cum spuneți îmi cer scuze că am scris ceva incorect. Oricum nu modifică esența că este ceva nesănătos și foarte periculos. Eu mă întreb doar că centrul ăla de prevenție a drogurilor ce face? Că de când sunt ei nu că nu a scăzut fenomenul ci dimpotrivă.
@y Heroina??? Nu cred. Satmarenii, mai ales tinerii nu au bani pt asa ceva.
@ji, am înțeles că cocaina e scumpă, astalaltă e mai ieftină mai ales dacă e diluată, dar am zis că nu știu și nu mă interesează în amănunte chestia asta. Iar de bani nu comentez, vezi mașini mai faine la noi decât la Paris.
Ji nu comfunda Heroina cu Cocaina ,heroina de la noi de foarta proasta calitate este drogul saracilor amaratilor ,facuta de obicei prin combinarea mai multor substante periculoase ,cocaina este drog de lux obtinut 100% din frunze de coca si tragi pe nas nu se injecteaza
Eu le doresc acelor magistrati care au decis nesanctionarea celor care consuma etnobotanice sa suporte consecintele consumului acestora ( dar le doresc acelasi lucru si celor care au permis sa se-ntample aceste lucruri- direct sau indirect implicati) ! Poate atunci vor constientiza gravitatea faptelor si vor sti cata suferinta si necaz aduc consumul acestora ; din exterior lucrurile se vad frumos , insa odata creata dependenta de ele , greu si rar se mai poate scapa ! Acelasi lucru se-ntampla cu alcoolul (mai ales cel contrafacut ) si nimeni nu face nimic ! Nu exista bar (nu ma refer la cele selecte) unde sa nu se vanda alcool de doi bani (nefiscalizat si pe datorie) , iar ANAF-ul si OPC-ul ce fac ? Sau cei de la Directia Sanitara au luat vreodata probe ( in flagrant , desigur) sa ceara analiza lor ? Se vinde…..moarte si boala , ambalate frumos , fara sa-i pese cuiva ! Important e doar castigul ! Incep sa regret restrictionarea comercializarii alcoolului pe vremea lui Ceausescu ( de la 10 dimineata pana la 10 seara ) ! A propos , cate baguri si ….spelunci erau pe vremea lui Ceasca ?
Destul de slab documentati suntem, noi, satmarenii.
– De heroina amestecata cu nu stiu ce nici nu poate fi vorba in Satu Mare, terminati, iar heroina sintetica… uau, Blade Runner, nu altceva
– De regula, etnobotanicele au ceva ciuperci in compozitie, alaturi de frunze de cires si tutun. Spori de ciuperci halucinogene, nu dau dependenta dar produc halucinatii si-s periculoase in cantitati mari
– y, lasa-ne. Cu alcoolul macar. Si ala e periculos, si tu stii asta. Vezi masini mai faine la noi decat la Paris? Tu vezi, noi nu. Te du si te culca, maine e o alta zi (dimineata, cel putin).
– y, Ham Ianos e liceu de prestigiu? Cum e si astalalta, nu aialalta, mai periculoasa. La somn, baiete!
– Rodica, aflu ca alcoolul contrafacut e mai nociv ca ALALANT, necontrafacutul. Intr-adevar, cel nefiscalizat si pe datorie e al’ mai periculos, vandut fiind in BAGURI si spelunci. Si ai’ de la Directia Sanitara (???) sa ia probe IN FLAGRANT. Nu in deflagrant. De la 10 dimineata pana la 10 seara nu se imbata nimeni, asa ca era mai bine pe vremea lui Ceasca.
– Basescu si fiica sunt de vina
– Sa se dea bon la vanzarea etnobotanicelor, ca atunci e in regula
– Si la Steinhardt la fel
Bai, rau stam. Multi destepti in orasul si-asa prea mic.
y, auzi? pt. azi a fost destul cu bautura, ocsem. La culcare.
Absolut corect TOT comentariul !
Y MIC SCHLAFEN SIE!
Săracule, cea mai mare diferență dintre tine și mine este că eu am mai ieșit din țară, dragă Dan. Nu am ce comenta la prostiile tale. Dar să te legi ca un țăran și de Rodica. Măi băiete nu-i frumos! Cei 7 ani de acasă?
Legat de Ham Janos ar trebui să intri pe net să verifici datele oficiale.
Ai dreptate , multi destepti , pentru un oras atat de mic ( aici banuiesc ca te-ai socotit si pe tine , ca altfel nu eram atat de multi )! De unde ai scos-o pe asta cum ca alcoolul contrafacut e mai nociv ca celalalt ? Asa m-am exprimat ?Alcoolul consumat in cantitati …industriale de catre unii ( si …e tot mai multi – hai , corecteaza-ma si-aici) , e nociv , indiferent ca se numeste rom (!) , tuica , vodca , vin sau mai stiu eu cum . Insa , daca tot ai pomenit de cel contrafacut , te sfatuiesc sa vezi pe la tara din ce se produce alcoolul ( cam ce intra in compozitia lui , pe langa fructe fermentate si zahar )! In ce-i priveste pe cei care ar trebui sa faca analize din toate tipurile de alcool ce se comercializeaza (flagrant! ) , sa stii ca doar asa poti sa gasesti neregulile , ca daca-i anunti ca mergi in control , toti sunt in regula si corecti . Cred ca ai stat cam mult …. pe-afara (cum te lauzi ) si-ai pierdut sirul……. .
Mama unui drogat
Când ia droguri, de plăcere,
Neglijând adesea masa,
Plânge mama de durere
Însă râde cea cu… coasa
Vrei laude sau să te faci de rușine cu epigramele tale?
Ai reușit!
Catholicism has always been a tradition in Satu Mare. After the events in 1989, many caring people have dedicated themselves to it. Due to their help, today, youths can be educated in this spirit.
Cam astea-s datele oficiale, y.
Cu iesitul din tara, y, cred ca eu m-am intors in tara inainte de a iesi tu de prima data. 1990. Daca gresec, mea culpa. Eu atunci m-am intors.
Eu am pașaport din 83 și pe cât mi s-a dat voie l-am folosit. N-a fost des din cauza legislației și din cauza unor rude cu activități foarte nesănătoase. Pe românește băieții cu ochi albaștri au filat toată familia. În rest nu doresc corespondențe din astea, nu de aceea intervin. Am așa o alergie pe prostie și nu suport țărănoii. Se poate da un șut în c*aie și la modul elegant cu zâmbetul pe buze.
y, ce-ar fi sa ne conversam in liniste, fara sa-i mai deranjam pe cetatenii acestei linistite urbi?
Da-mi un semn pe [email protected]… Mai astialalti,… doar pe verificate. Va pup pe toti… 🙂
y, hai sa bagam de-o corespondenta… Ca te vad mai reavan… Da pe adresa de mai sus!
@Stupid People. Pentru tine e cum ar zice …Alupigus, mersi de aprecieri.