Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

FOTO. Mercedes furat din Danemarca, depistat la Urziceni. Șoferul, luat la întrebări de polițiști

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Urziceni au descoperit la controlul de frontieră un autoturism marca Mercedes Benz, ce figura în bazele de date ca fiind furat din Danemarca.

Azi-noapte, în jurul orei 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în România cetăţeanul român  R.D., în vârstă de 35 de ani, cu domiciliul în județul Satu Mare. Acesta conducea un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară marca Fiat Ducato și o platformă, pe care transporta un autoturism marca Mercedes Benz (fără plăcuțe de înmatriculare).

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că autoturismul transportat era semnalat ca “bun căutat pentru confiscare”, fiind declarat furat de autoritățile din Danemarca.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 30.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Urziceni, în cauză fiind întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa – Poliția de Frontieră

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.