Ultima actualizare: azi, 16:59
Locale

FOTO. Teren de sport ultramodern la o școală din Satu Mare. Investiție de aproape 100.000 de euro

Aproape 100.000 de euro au fost investiți în amenajarea unui teren de sport multifuncțional la Școala generală nr.10 din municipiul Satu Mare. Suma a fost alocată de Guvernul Ungariei, prin intermediul Federației Maghiare de Fotbal, care au finanțat un proiect depus de Asociația Părinților de la Școala generală nr.10.

Astfel, a fost amenajat un teren de sport multifuncțional, cu iarbă sintetică, pe care se poate practica fotbal, baschet, handbal, volei și tenis. La inaugurarea terenului de sport, care a avut loc sâmbătă, au fost prezenți dr. Tünde Szabó, secretar de stat pentru sport, Miklós Seszták, comisarul de guvernământ responsabil cu coordonarea programelor de redresare economică din bazinul carpatic și cu coordonarea sarcinilor de dezvoltare și dezvoltarea turismului, alături de primarul Gábor Kereskényi și deputatul UDMR de Satu Mare, Magyar Lóránd.

,,Din păcate, trăim într-o lume în care copiii noștri se joacă mai mult în lumea virtuală decât în viața reală. Trebuie să schimbăm acest lucru și o putem face cu ajutorul sportului. Sănătatea corpului și a spiritului este foarte importantă, așa că trebuie să ne străduim să avem cât mai multe facilități în Satu Mare. Dacă vrem să avem o generație puternică, tânără și bună pentru orașul nostru, atunci trebuie să ne îngrijim de sănătatea tinerilor noștri și tocmai de acceea aceste investiții în sport sunt prioritare pentru noi”, a spus primarul Gábor Kereskényi.

35 comentarii

  1. satmareanul Răspunde

    Foarte scump ! Ganditi va, cu 100000 euro construiest cel puti 3 case la cheie, dar un teren !?????sa coste asa mult !

    • y Răspunde

      Îs banii tăi? Nu este din bugetul României. Mai bine ai lamenta asupra faptului că de ce trebuie să dea guvernul maghiar ceva ceea ce ar fi obligația guvernului nostru.

      • matroz Răspunde

        @y:De acord cu tine.Dar ,un reprezentant roman,repet, roman ,invitat ar fi imputit festivitatea???Alte discutii cu unguri,nu cred ca au rost!

      • matroz Răspunde

        @y:si apoi raspunsul tau cu “is banii tai”? este de o neam prostie pe care nu mi-as fi imaginat-o!

        • y Răspunde

          @matroz, eu am răspuns doar la afirmația că e “prea scump” a lui @satmareanul. De altfel sunt de acord cu el dar nu mă interesează. Văd că pe toți apărătorii patriei îi f*te grija cine a fost sau n-a fost invitat, luăm iarăși totul la kilogram. Asta este important nu că statul nostru cu tot Centenarul este de toată groaza și nu investește în infrastructură. Vin alții și ne arată cum trebuie făcut. Nu era treaba statului vecin această cheltuială. Oricum Orbán et comp. au destule ciondăneli dincolo de graniță la ei acasă pentru că până la urmă este din banii contribuabililor maghiari. Îmi este jenă să cobor discuția la acest nivel. Știu să discut și teleormănește dar prefer să nu mai spun nimic. Mă bucur că bieții copii au un teren de sport ca lumea iar pentru costuri sunt destule organe abilitate care să cerceteze.

          • matroz

            @y:minti,doar eu am intrebat acest lucru!Nu inteleg ce te revolta,nu acuzat nimeni nimic…Te rog sa ramai cu jena si cu sentimentul de ungur discriminat!

          • satmareanul

            Din pacate dumneata ai coborat discutia la alt nivel. Cred ca stii romaneste, eu m am adresat cu :DUMNEATA iar dumneata :IS BANII TAI ? Pana la urma recunosti ca am dreptate, asa ca sa auzim numai de bine. Probabil nu va interesaza cat a costat groapa lui Gyusi, cred ca v ati schimba unele pareri !

    • Casa Răspunde

      Din 33000 mii ridici eventual in rosu o casa, nu la cheie 😉

  2. pop Răspunde

    Ioana Bran nu a participat?:))))

  3. cârcotaş Răspunde

    @y,Aşa e cum spui dar am şi un caz cu banii României:la capătul lui CII s-au construit cu bani europeni şi cofinanţare românească două locuri de joacă pt. copii.Cost :560 000euro(nu mai ştiu dacă unul sau amândouă).Dacă inventariezi lucrarea(3 băncuţe,două alei,două leagăne şi o tiroliană…plus împrejmuire minimală) îţi dai seama de …,,generozitate”.Corectie:au fost şi bani ungureşti la mijloc(mai bine zis la sfârşit) când banii româneşti au devenit ungureşti odată ce firma executantă,din Ungaria(agreată ce-i drept),a încasat banii.:).De banii aceia aş fi cumpărat 5000 mp de peste drum(cu case care stau să se dărâme) şi făceam şi o parcare pe acest teren sau un teren de sport.Asta a fost pe vremea lui Illyes.Rodico unde eşti?

    • Rodica Răspunde

      Sunt aici , stai linistit , citesc ineptiile tale si ale altora ; ce te retine sa nu cumperi terenul de care pomenesti sa-ti satisfaci ……poftele si calitatile de arhitect si constructor ? Te retine careva dintre noi , daca esti atat de grozav ? Ia vezi , poate vorbesti cu primarul si te co-opteaza in echipa lui ; daca nu reusesti aici , incearca la Orban ( cel de dincolo de granita) ! Si tot pentru linistea ta (si a altora) , nu-mi consum energiile cu ….o cauza pierduta ( sau ia-o altfel , cu persoane care nu merita atentie ) !

  4. Geo Răspunde

    Iarăși își bagă ungurii coada, precum în fostul Liceu Unio ?, toată zona centrală a municipiului a fost retrocedată ungurilor?, nu este corect !!!. Trebuie făcută curățenie, este inadmisibil !!!

    • dorel Răspunde

      Au primit înapoi ce a fost al lor și a fost confiscat pe timpul comunismului. Încearcă să înțelegi.

      • Pavel Răspunde

        Nicidecum nu li -se cuvin !. E prea de tot ce se întâmplă !!!.

        • cârcotaş Răspunde

          @Pavel,ce-i prea de tot?S-a restituit conform legii româneşti.Românii cei mai neaoşi au făcut legea!De M.Macovei ai auzit?Cea cu restitutio in integrum…Măcar dacă am muşcat-o să avem demnitatea de a tăcea.

          • Pavel

            Cârcotaș astea le-au dat escrocii de țărăniști din perioada 1996-2000, pe vremea lui Țapu Constantinescu, daia-ș muie să-i dau !!!

      • Rodica Răspunde

        In felul acesta , fiecare poate revendica ce vrea (nu-ti trebuie decat tupeu , crede-ma , nu documente si-alte alea ) ! Cel care nu intelege esti tu – ca nu tot ce se-ntampla este corect , dar atat timp cat avem o asemenea clasa politica (adica din scursuri si gunoaie – si-aici n-am facut vreo diferentiere in functie de partid) e clar ca doar pe acest drum vom merge ! Daca ia la ….puricat cineva competent (?) toate retrocedarile facute , nici 1% , nu au temei legal , si-mi asum ceea ce spun !

  5. y Răspunde

    @matroz, nu-i frumos ce faci, încerci să mă provoci. Văd că te-ai trezit din somnul tău de veci și vii tare din urmă, dornic să recuperezi. Caută-ți alt pacient. Și reformulează civilizat postările tale pentru că eu nu am mințit. Pur și simplu nu știu de unde ai scos-o și pe asta. Lasă mă în pace.

    • matroz Răspunde

      @y:Citeste postarile si te vei convinge ca ai mintit!Firesc ca te las in pace,nu cobor la prostioarele tale!Chiar nu am nimic cu tine,dar nu-mi plac mincinosii!Pace!

      • coica Răspunde

        Bigot, încrezut, înfumurat. Asta ești. Și te crezi deștept dar de fapt din cauza șovinismului din tine câteodată nu mai poți judeca corect. Anomalie genetică. Nu te mai uita atât la Antena3.

      • y Răspunde

        @matroz, astăzi se implinesc exact 100 de ani (11 noiembrie 1918 ora 11) de la acordul de pace care a pus capăt primul Război Mondial. Dacă se sărbătorește Centenarul atunci zic că măcar fugitiv trebuia amintit măcar din respect pentru cei căzuți. Dar pauză totală. Te las să reflectezi asupra acestui aspect, ai ce digera. Dacă reușești să-mi dai o explicație te felicit.

        • matroz Răspunde

          @y:iti dau dreptate,trebuia amintit!Dar unde,la inaugurarea terenului de sport,sau unde?Presedintele a fost la Paris,unele organizatii militare si nu numai ,vor inaugura Monumentul Ostasului Roman la 1 Decembrie!Ca organismele judetene dorm in cisme de pifani neistruiti nu-i numai vina mea!Am o parte de vina,pe langa mine a trecut semnificatia fara s-o semnalez!Chiar ai dreptate si chiar imi imput lipsa de atentie!

        • matroz Răspunde

          @y:chiar suntem de toata jena!Am vazut la Paris,vad acum la BBC…Eu nu am vazut nicio manifestare nationala romaneasca!

  6. y Răspunde

    @sătmărene, vă rog foarte frumos să-mi indicați când v-ați adresat mie cu apelativul Dumneata? După ce îmi spuneți mai discutăm. Eventual. Una este ce credeți, altele sunt faptele, ca să le luăm pe toate inginerește.

  7. vatra Răspunde

    toata lumea se leaga de groapa lui Gyuszi ce a facut Coi..a in afara ca a cumarat o strada intreaga pentru el
    sovini care au postat comentari ar trebui sa se ascunda sub pamint de rusine unguri ne ajut iar voi romanii de peste prut ce faceti nu ne ajutatii nici macar cu un Buna treaba

  8. y Răspunde

    @vatra, că papagalul de doftor nu a făcut nimic sunt de acord plus de bou ce este ne-a stricat relația cu Wolfenbüttel și Zutphen. Dar cine critică porcăria de groapa lui Gyuszi iar are dreptate. Păi era HCL valabil ca pe amplasament să se facă parcare! Ce bine era acolo!

    • vatra Răspunde

      corect as vrea sa iti vad copii nepoti cum se joaca in parcare cu tevile de esapament

      • y Răspunde

        O parcare etajată pentru sute de mașini,o clădire, dragul meu. Să nu-mi spui că nu trebuie. Acea chestie de groapă este inutilă dacă se dă altă față centrului nou. Și ca să formulez finuț a fost realizată la limita legii.

        • matroz Răspunde

          @y:Parcare etajata acolo ar fi aratat ca dracu,langa cladirile deja existente.Poate daca se facea ceva sf.ar fi fost cumva!Dar sunt atatea locuri identificate chiar de actualul primar care nu sunt folosite.In subteran cred ca e greu de presupus ca indrazneste cineva si sa gandeasca asa ceva !Nimeni nu are habar ce e in pamant…Y,care le stie pe toate,poate ne spune daca mai exista harti ale utilitatilor din subsol!

          • y

            @matroz, nu le știu eu pe toate dar am înțeles că ar fi ceva pe acolo și de aia nu au făcut-o. De hărți despre utilitățile subterane mai bine nici nu pomenesc pentru că în orașul ăsta nimic nu este așa cum trebuia pozat în subteran. Oricum dacă se modernizează centrul nou am înțeles că toată zona de acolo trebuie regândită. Nu știu ce mai așteaptă deștepții aleși ai marelui sat că mai bine de jumătate din mandat deja a trecut. Cine îi împiedică ca măcar să prezinte proiectele pentru garajele promise? Probabil alegerile și atunci brusc deodată vor vrea să le facă pe toate. Acum dorm în papuci la căldurică.

  9. Rodica Răspunde

    De la infatuarea pe care o afisati mai totdeauna , aveam pretentia de la voi sa puneti niste fete de masa calcate , nu un material sifonat trantit acolo aiurea pe masa ! Bine ca nu v-a scapat coloritul rosu alb verde , incepand de la costumatia fetitelor , continuand cu baloanele pe care le-ati asortat cu terenul verde si terminand cu aranjamentul floral de pe masa aia …sifonata ! Acuma o intrebare simpla pentru voi – in ce tara s-a intamplat acest …..bayram ? Si-nca una , mai simpla – primarul in ce calitate a participat ? Intreb , doar sa ma aflu-n treaba , nu ca as astepta o reactie corecta din partea voastra , oricum voi o dati la-ntors in orice situatie si aveti intotdeauna dreptate !

    • dorel Răspunde

      Tanti, reacția corectă a Dumneavoastră era dacă nu ați fi comentat deloc pentru că toată lumea s-a săturat de acest subiect. Dumneavoastră văd că acum v-ați trezit defazată și cu fața la pernă. Deocamdată problema e că unor guvernul nostru este prea preocupată să se ocupe cu guvernarea țării, alții vin să-i facă treaba și mai e puțin și toată infrastructura. Școli și terenuri de sport, grădinițe deja face, urmează mă gândesc autostrăzi, spitale etc. Și trebuie să recunosc este dureros. Mie mîmi este rușine, dar asta degeaba le spui la politicienii noștrii tricolori, ei nu cunosc expresia.

      • Rodica Răspunde

        Dorele , cel care s-a trezit acuma esti matale ! Da nu-i bai , mai bine mai tarziu , decat niciodata ! Da stii , se potriveste de minune prenumele asta al tau ; esti celebru la tot ce-nseamna …anapoda si lucru de mantuiala ! Cat priveste exprimarea ta , demna de… Academia Romana !

        • dorel Răspunde

          Tanti văd că n-are treabă, se plictisește. Deh, ce să faci! Dumneata nici caractere românești nu ai. Dă fuguța în piață și fă rost urgent de la bișnițari. După aia mai putem purta discuții filozofice despre exprimare și academii.

  10. porodica Răspunde

    sosuparattantidanuibaisiideiertatcaiabsolventaaacademieidinbuda

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.