Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

FOTO. 169 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu! Marele poet, omagiat la Satu Mare

Mihai Eminescu a fost comemorat în această dimineață, marți, 15 ianuarie, la Satu Mare, la împlinirea a 169 de ani de la nașterea sa. 

Manifestarea a avut loc sub genericul Ziua Culturii Naționale, în fața Colegiului care poartă numele ,,poetului nepereche”.  Reprezentanții principalelor instituții din Satu Mare, asociațiile de cultură, precum și partidele politice au depus coroane și jerbe de flori la statuia ,,luceafărului poeziei românești”.

,,În fiecare an, pe 15 ianuarie, îl omagiem pe cel mai mare poet român, Mihai Eminescu și totodată marcăm Ziua Culturii Naționale. În municipiul Satu Mare, unul dintre cele mai bune colegii poartă numele marelui poet, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, iar pe strada Mihai Eminescu stă la loc de cinste bustul acestuia”, este mesajul Primăriei Satu Mare.

În încheierea manifestărilor dedicate Zilei Culturii Naționale va avea loc o depunere de jerbe la Monumentul Limbii Române aflat în curtea Muzeului de Artă Satu Mare.

8 comentarii

  1. Rodica Răspunde

    Ce-ti doresc eu , tie , dulce Romanie ? Cu siguranta , nu clasa politica actuala ! Lume multa , oameni putini …..

  2. Gri Răspunde

    Toata stima !

    Cum se poate trai in minciuna ? Acum in mentalitatea colectiva romaneasca mai tine si acum minciuna ? Din cate stiu eu Eminescu in primul si in primul rand s-a nascut cu numele de Eminovici , in alta ordine de idei el s-a nascut in 1850 !!! Stiti , asa-i , ca Romania s-a nascut abia peste 9 ani sub Domnitorul Alexandru Ioan Cuza(deci el este Moldovean) !!! Aham ! Este aceeasi minciuna ca si cu berea de 300 ani din Romania : Timisoreana , care s-a “nascut” in 1718 la oridenele lui Eugen de Savoia , in Ardeal ! (Eugen de Savoia-Carignano, sau Eugeniu de Savoia, cunoscut și ca Prințul Eugen (n. 18 octombrie 1663, Paris – d. 21 aprilie 1736, Viena), a fost unul din cei mai străluciți feldmareșali ai Sfântului Imperiu Roman. Lui i se datorează în bună măsură ridicarea Austriei ca mare putere în cadrul Sfântului Imperiu Roman, iar apoi poziția hegemonă a Țărilor Ereditare Austriece (ale Casei de Habsburg) în plan european. – Wikipedia in limba romana) Cum mama focului se numeste atunci prima bere romaneasca ? Ca si celelalte 1001 si una de minciuni , pe care pleava o si crede , fara intrebari ! Asa se face tara , cu minciuni !!! Peste vreo 300-400 ani o sa revendicati si Viena , cum ca intre timp s-a gasi si acolo ceva cuptoare dacice !!!!!!!!!!!!!
    Cuprins

    • Negru Răspunde

      ,,o să revendicaţi şi Viena”…Tu nu te bagi?

    • Cetățeanul turmentat Răspunde

      Stimate domn, Bismarck a fost cancelar al Prusiei (si cu cetățenie prusaca) pana la unificarea Germaniei, pe urma a devenit cancelar al întregii Germanii, având totodată și nou creata cetățenie germană. Tot asa, din 1859 nu mai e cetățenie moldovenească sau muntenească, ci romana.

      • Gri Răspunde

        Mda !

        Zici tu ceva ! Dar sa nu uiti , daca tot ai adus exemplul Germaniei , ei si azi sunt state federale(landuri) !!! Fiecare cu guvern propriu , parlament propriu , guvernator porpriu ( autonomie , ce mai ) , si in aceasta famililoe a germanilor fiecare stie de unde provine , si mai ales ca este mandru de provenienta sa : ca este din saxonia , Berlin ( land de sine statator ) sau altele ….. asa ca Eminescu e Moldovean !!! Dealtfel eu sunt Ardelean si sunt mandru de asta si cu toata stima pentru ceilalti , dar nu as schimba nici cu moldoveanu nici cu munteanu ! De bere sa nu mai vorbim !

    • Paul Răspunde

      Gri, nu mai consuma, bre, beuturi de-astea, că vezi bine ce mult te afectează. Ia cu apă, stoarce și o lămâie, mai scapi de greață.

  3. mipudeco Răspunde

    Un monument dedicat limbii romane stă oarecum ascuns de ochii trecatorilor (prin Satmar). Chiar nu are loc in oras? Oricate monumente ar avea Satu Mare, acesta este unul dedicat intregii tari. e unul deosebit de important. De aceea, consider ca nu trebuie sa-l tinem sub acoperis.

  4. Rodica Răspunde

    Bine ca si de Ziua Culturii Nationale va dati in stamba ! Geniul pe care l-a dat cultura romaneasca celei universale merita mai mult respect decat aratati unii dintre voi . Asa ne apreciem noi valorile , sau poate ca nici nu le mai avem dupa unii de pe-aici …..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.