Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Înghesuială la Școlile de Poliție după creșterea salariilor. Doar 6 sătmăreni admiși din 300

Creșterea salariilor în Poliție a adus cu sine înghesuială la Școlile de Poliție. Astfel, pentru cele 300 de locuri scoase la concurs de Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca s-au înscris 1.380 de candidați. După proba scrisă de verificare a cunoștințelor de limba română și o limbă străină și după redistribuiri, 300 de candidați au fost declarați admiși, între care și șase sătmăreni.

După proba scrisă de verificare a cunoștințelor de limba română și o limbă străină (engleză sau franceză), susținută duminică, 20 ianuarie 2019, și după redistribuiri, 300 de candidați – 138 de fete și 162 de băieți – au fost declarați admiși. Ultimul punctaj de intrare a fost de 65 de puncte. Din cele 10 locuri alocate etniei rome, doar unul a fost ocupat, celelalte locuri fiind redistribuite. Cele 3 locuri alocate altor minorități au fost ocupate.

Dintre candidații admiși, cei mai mulți sunt din județele Maramureș (52), Cluj (46), Alba (37), Bihor (28) și Sălaj (23). Din județul Suceava provin 21 de persoane admise, din Bistrița-Năsăud 20, din Mureș 16, din județul Hunedoara 11, din Arad 8 admiși, 7 sunt din Neamț, câte 6 provin din județele Gorj și Satu Mare, 5 sunt din Botoșani, 4 din județul Timiș și câte 2 din județele Caraș-Severin, Sibiu și Vâlcea. Câte un candidat a fost admis din județele Galați, Harghita, Mehedinți și Olt.

Poliţiştii şi militarii, salarii mai mari de la 1 ianuarie 2019

Salariile poliţiştilor şi militarilor au crescut de la 1 ianuarie 2019, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, prin care au fost adoptate măsuri ce privesc drepturile bănești ale personalului din instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională pentru anul 2019.

Astfel, potrivit noilor prevederi, începând cu data 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție s-au majorat cu 25% din diferența dintre nivelul actual și cel prevăzut de lege pentru anul 2022.

4 comentarii

  1. Steffy Răspunde

    ”Cresterea” este ”extraordinara”,mai ales la agenti : un ”mare rahat” de 100 de lei !!

    • matroz Răspunde

      @Steffy-dar da-o inapoi in contul saracilor!Firesc,diferenta de salarizare !Voi va mai uitati in jur la altii???

  2. satmarean Răspunde

    la cine? un asistent pe ambulanta, spital peste 7000-5000, doctorii 15000-20000, angajat primarie sau deconcentrate de la 4500.

    • Pop Ioan Răspunde

      “Un asistent la spital de stat peste 7000-5000, doctorii 15000-20000” PLUS “micile atentii ” ,mascate cu pliculete , inca odata atit,daca nu chiar de 2 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.