Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

FOTOGALERIE. Imagini cu medicul fals descoperit la Oradea

Ramona Fizeșan, în vârstă de 39 de ani, este medicul fals descoperit la Oradea, iar primele imagini cu femeia au fost publicate cu puțin timp în urmă.

O femeie, în vârstă de 39 de ani din Oradea, este cercetată după ce polițiștii, în urma unor cercetări, au descoperit că aceasta profesa fără a avea calitatea de medic. Femeia a efectuate mai multe acte medicale estetice faciale cu acid hialuronic în județul Bihor, iar printre pacienții acesteia este posibil să fie și sătmăreni.

Potrivit Inspectoratul General al Poliţiei Române, au fost efectuate două percheziții în acest sens.

„Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2017 – 2019, femeia ar fi efectuat mai multe acte medicale estetice faciale, prin injectarea acidului hialuronic în buze şi cearcăne, fără a avea calitatea de medic. În urma percheziţiilor efectuate la domiciliul acesteia şi la un salon cosmetic din municipiul Oradea, poliţiştii au descoperit şi au ridicat, în vederea cercetărilor, agende cu programarea pacientelor, facturi de achiziţie a acidului hialuronic, bilete de tratament, consimţământ al pacientelor, seringi sigilate cu acid hialuronic, seringi cu acid hialuronic folosite şi altele”, precizează IGPR.

Cercetările continuă.

7 comentarii

  1. Unu' Răspunde

    Asta are hemoroizi la gură?
    Vai de plm ce fățău de m-istă are …

    • Una Răspunde

      Vai de mintea celor ce si-au dat fata sau corpul pe mana ăsteia ?un doctor cu scoala nu s-ar fi automutilat in halul ăsta?

  2. Karl Răspunde

    Ce creatura.
    M-am speriat.
    100% spuma poliuretanica si-o fi injectat.

  3. Afrodita Răspunde

    Dacă ești atât de proastă încât să dai bani pentru asemenea buze oribile, atunci le meriți pe deplin!

  4. Le meritati Răspunde

    Dacă voi credeti ca sunteti mai f…..le cu buzele alea umflate,atunci meritati…apropo0 p..a nare ochi.

  5. erff45 Răspunde

    Ma da hada e. Astea cred ca arata bine pentru ca, atunci cand merg pe strada , toti se uita la hemoroizii ei de pe gura , ce vor sa semene cu niste buze penisoidale

  6. matri.ro Răspunde

    La ce fata de Halloween are, cine s-ar da pe mana ei?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.