Ultima actualizare: azi, 21:59
Locale

Concurenți din 12 județe se vor lupta pentru Trofeul „Rozmarin”, la Satu Mare

În organizarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare, în parteneriat cu Asociația Națională de Folclor din România, în perioada 16-17 martie 2019, se va desfășura cea de-a VI a ediţie a Festivalului Concurs Național de Folclor ,,Rozmarin în colţu’ mesii”.

Ediția din acest an pare să fie cea mai reușită dintre toate având în vedere faptul că, în concurs s-au înscris peste 30 de concurenți din 12 județe ale țării: Botoșani, Bistrița- Năsăud, Cluj, Gorj, Harghita, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj și Timiș, reprezentând cele mai importante zone folclorice din România.

Trebuie să remarcăm faptul că, nivelul artistic al concurenților este foarte ridicat astfel că misiunea juriului va fi una destul de dificilă. De altfel, juriul este alcătuit din specialiști de primă mărime ai folclorului românesc contemporan: Sergiu Vitalian Vaida -realizator TV, Dorel Cosma – manager al Palatului Culturii Bistrița și președinte al Uniunii Mondiale de Folclor (IGF), Ovidiu Purdea Someș – interpret, Vasile Corpodean- manager al Școlii de Arte „Tudor Jarda” Cluj, și Petrică Mureșan – interpret.

Menționăm că, începând cu această ediție, coorganizator al festivalului este și Asociația Națională de Folclor din România reprezentată la Satu Mare chiar de președintele ei, prof. dr. Dorel Cosma.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.