Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

FOTO. Român internat la un spital din Roma. Nu își amintește nimic. Îl recunoaște cineva?

Un cetățean, aparent român, a fost internat la un spital din Roma, suferind de amnezie selectivă, nu vorbește, scoate doar câteva sunete de neînțeles. Se pare însă că bărbatul înțelege când i se vorbește românește, spune câteva cuvinte, dar nu știe să spună dacă e cetățean român sau de altă naționalitate.

Bărbatul a fost găsit în luna august 2018 în împrejurimile spitalului Policlinico Casilino și a fost internat la urgențe, acolo unde se află şi în prezent. Spitalul a luat legătura cu poliția (carabinieri) pentru identificarea acestuia, dându-i-se totodată şi un nume fictiv, “Igor”. Personalul serviciului de asistență socială a contactat consulatele mai multor țări (Rusia, România, Bulgaria şi Albania) fără un rezultat deoarece li s-a comunicat că, fără un nume şi o dată de naştere nu poate fi identificat.

Potrivit Asociației Alianța Românilor, ce a fost contactată de către comunitatea Sant’Egidio Roma, “Igor” suferă de amnezie selectivă, are probleme neurologice, nu poate vorbi (scoate sunete guturale sau silabe), uneori devine agresiv, iar la cap prezintă două cicatrici ce duc cu gândul la o agresiune. Vârsta aproximativă este de 40 de ani. Reprezentanții spitalului cer ajutorul pentru identificare nemaiputând prelungi şederea acestuia în unitatea spitalicească.

Alianța Românilor a cerut ajutorul Ambasadei României la Roma, care însă nu a putut oferi nicio informație.

,,Referitor la solicitarea dvs. dorim să vă informăm că o identificare, din partea autorităților române competente, a persoanei respective, nu se poate face pe baza unei fotografii. Avem nevoie cel puțin de un nume, prenume și data nașterii”, au răspuns reprezentanții Secției Consulare de la Roma.

Sursa – gazetaromaneasca.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.