Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

FOTO. Bărbatul acuzat că acostează minore a fost prins. Este la poliție

Bărbatul din Satu Mare acuzat că urmărește și acostează minore a fost prins, potrivit unor surse PortalSM. Bărbatul este la poliție în acest moment, unde a fost chemat pentru a da declarații.

Suspectul este angajat al unei firme de securitate din municipiul Satu Mare, potrivit surselor PortalSM.

Reamintim că un bărbat din Satu Mare este acuzat că urmărește și acostează minore în zona Careiului, Micro 14 și în zona Satu Mare Shopping City

O sătmăreanca a postat fotografii pe Facebook cu bărbatul pe care îl acuză că i-ar fi urmărit fetele.

„Individul din imagine urmărește și acostează minore în municipiul Satu Mare, în special în zona Careiului, Micro 14, City Mall. Vă rog să distribuiți”, se arată în mesajul mamei.

Femeia susține că bărbatul ar fi fost amenințat cu poliția, însă reacția lui a fost una de indiferență.

„A intrat și în Mall după ele și chiar și în magazin. Vânzătoarea l-a întrebat dacă îl poate ajuta cu ceva, dar el a zis că nu are treabă cu ea și că dorește să vorbească cu fetele. I-a explicat că sunt minore și că va chema poliția dacă nu le lasă în pace, iar el a zis că nu îi pasă, că dacă vine poliția o să-i pună cătușele și mâine îl eliberează”, a mai spus mama fetelor.

Pe de altă parte, polițistul ce a intervenit în acest caz spune că bărbatul acuzat nu le-ar fi amenințat pe fete, nici nu le-a adresat injurii, astfel că nu este vorba despre o faptă contravențională au penală.

Un comentariu

  1. Lili Răspunde

    Și fetele/minorele ce au zis??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.