Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

FOTO. Centru național de radioterapie, inaugurat la Baia Mare. Pacienții din Satu Mare, printre beneficiari

Un centru naţional de radioterapie a fost inaugurat astăzi, miercuri, 3 aprilie, la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare, în prezența ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea. Centrul va deservi pacienții cu afecțiuni oncologice din județul Maramureș, dar şi din judeţele invecinate, precum Satu Mare, Sălaj sau Bistriţa.

Sorina Pintea a declarat ca 700 de pacienti vor putea fi tratati in noul laborator, care a costat aproximativ 5 milioane de euro. Finantarea a fost asigurata de Banca Mondiala, in timp ce buncarul in care se afla laboratorul a fost construit din fondurile proprii ale unitatii medicale.

,,Unitatea de implementare a Bancii Mondiale din cadrul Ministerului a vizitat mai multe spitale si a decis sa finantateze un aparat, un accelerator, de fapt dotarea unui laborator de radioterapie si in Baia Mare. Pare foarte simplu, dar acolo au fost niste oameni, care din fericire astazi sunt alaturi de noi, care au sustinut si crezut in aceasta idee.

As vrea sa multumesc in mod special celor din Spitalul Judetean, pentru ca poate putini stiti, acest buncar a fost finantat din veniturile proprii ale spitalului, deci munca medicilor de aici, care au inteles ca este nevoie sa facem ceva.

Ar fi foarte multe de spus, ar fi foarte multi oameni de pomenit, dar un lucru este important, in cele opt contracte de finantare semnate pentru dotarea laboratoarelor de radioterapie, Baia Mare este primul, este primul pentru ca ne-am dorit foarte mult si pentru ca am actionat unitar.

Cred ca de maine primii pacienti vor putea intra aici. Sunt 700 de pacienti care vor putea fi tratati aici, acest laborator a costat aproximativ 5 milioane de euro, urmatoarele centre (din tara n. red.) vor fi finalizate pana in ianuarie 2020”, a declarat Sorina Pintea.

Ministrul Sorina Pintea a mai adaugat ca in luna octombrie ar urma sa fie amplasat inca un aparat in cadrul laboratorului.

Sursa – ziarmm.ro

 

 

 

 

 

Un comentariu

  1. Lili Răspunde

    Felicitări d-na ministru mai puțin la partea cu “primul că ne-am dorit și bla-bla-bla”.
    Nu sunteți din Maramureș, nu că asta ar fi vreo vrimă/ilegalitate ci demonstrați încă o dată micimea politicianului român care promite multe, face puține și dacă se poate din acestea cât mai multe ” la el”!
    P.S. Reluarea programului național pt. hepatita C, promis de majoritatea psd-alde susținută de udmr, că va continua în 2017 ați uitat de el??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.