Ultima actualizare: azi, 11:07
Locale

Sătmăreancă, agresată în plină stradă de fostul soț. Au intervenit polițiștii

Un ordin de protecție provizoriu a fost emis de polițiștii sătmăreni la data de 5 aprilie.

Concret, în cursul zilei de vineri, 5 aprilie, în jurul orei 15:30, Poliția municipiului Satu Mare a fost sesizată de o femeie, de 47 de ani, din comuna Valea Vinului, despre faptul că, în timp ce se afla în Piața Romană din municipiul Satu Mare, a fost agresată fizic de către fostul soț, de 42 de ani, din aceeași localitate.

Susnumita nu a dorit să fie transportată la o unitate spitalicească, astfel că a fost condusă la sediul poliției unde a depus plângere împotriva fostului soț și a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

În aceste condiții, existând un potențial risc asupra vieții și integrității acesteia, în baza prevederilor Legii 217/2003, polițiștii au emis un Ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile împotriva presupusului agresor, prin care s-a dispus ca acesta să păstreze o distanță de cel puțin 50 m față de reclamantă.

În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Sursa – IPJ Satu Mare

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.