Ultima actualizare: azi, 13:24
Locale

Tradiție și măiestrie la Zilele Orașului. O nouă ediție a Târgului Meșterilor

Muzeul Județean de Istorie Satu Mare cu sprijinul Primăriei Municipiului Satu Mare organizează în perioada 25-26 mai 2019, pe platoul de evenimente de pe pasajul Corneliu Coposu cea de-a XVI-a ediție a Târgului Meșterilor.

Festivitatea de deschidere va avea loc sâmbătă, 25 mai, ora 17.00, sătmărenii fiind invitați să viziteze standurile celor 50 de meșteri care vor participa la această ediție. Sătmărenii vor putea vedea în cele două zile demonstraţii practice meşteşugăreşti din partea meșterilor veniți din toate colțurile țării, dar și din Ungaria.

Târgul din acest an prezintă standurile cu produse meșteșugărești tradiționale și contemporane (obiecte din lemn, ceramică, textile, obiecte de podoabă, ouă încondeiate, etc.) realizate de meșteri din București, Suceava, Cluj-Napoca, Oradea, Bistrița, Arad, Odorheiu Secuiesc, Câmpia Turzii, Miercurea Ciuc, Ungaria, precum și din municipiul și județul Satu Mare.

Majoritatea meșterilor au mai participat la edițiile trecute ale evenimentului, însă vor fi și meșteri care își prezintă obiectele pentru prima dată la Târgul Meșterilor. Cei mai mulți dintre ei au învăţat aceste meserii vechi de sute de ani din tată-n fiu, fiind încântați să promoveze tehnici străvechi, tradiționale.

Pe de altă parte, pe pasajul Corneliu Coposu vor fi prezenți și meșteri care aduc meșteșugurile în prezent prin designul de obiect contemporan. Evenimentul promovează valorile culturii tradiţionale dar și transmiterea acestora către tânăra generație.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.