Ultima actualizare: azi, 17:51
Michael Mureşan/ Vocea Transilvaniei
Locale

Om de afaceri condamnat la închisoare cu executare, după un tun

Afaceristul sătmărean Michael Mureșan a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Sentința a fost data în cursul zilei de astăzi.

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat vineri, 21 iunie, pe Michael Mureșan la trei ani cu executare pentru infracțiunea de cumpărare de influență. Omul de afaceri a fost condamnat în dosarul despăgubirilor în valoare de 5,2 milioane de euro primite de la statul român.

Condamnați au mai fost, în același dosar, Nicu Ciupac și Daniel Bran. Primul a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, iar al doilea ,,a scăpat” cu o condamnare de 2 ani, dar cu suspendare.

,,Majorează pedeapsa aplicată inculpatului Mureșan Michael pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 6 ind. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal, de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal din 1969 contopește pedepsele de 3 ani închisoare, 2 ani închisoare și 6 luni închisoare aplicate inculpatului Mureşan Michael, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, în regim de detenție”, se arată în soluția Înaltei Curți.

20 comentarii

  1. Riki Răspunde

    S-a recuperat ceva din banii furati?

    • @Riki Răspunde

      Aha,doi lei si cinzeci de bani !!S-au virat direct la bugetul consolidat al statului !!Iar Maicăl o să stea probabil vreo doi ani după care va redeveni ce-a fost : cel mai jmeker din sătmar !!

      • Hjjnb Răspunde

        Dragnea pt niste angajari a luat 3,6 ani . Asta pentru un tun de 5,2milioane euro a luat mai putin :)))

        • Losser Răspunde

          Prejudiciul creat de infractorul dragnea este mult mai mare,! În cazul condamnatului dragnea vorbim despre o faptă de corupție, pe când mișelul de power a cumpărat influență! Nu a păgubit direct statul român, în sensul că oricum statul plătea banii respectivi, care au fost câștigați prin intermediul unei hotărâri judecătorești, doar că-i primea mai târziu!
          Pedeapsa lui dragnea este disproporționată în raport cu fapta comisă, în sensul că este prea mică! Dar, probabil, vor mai urma și altele!
          Mulți comentatori pe lângă subiect!

          • x-ulescu

            Da prejudiciul de vreo 350000 de euro creat de werner prin obtinere CU ACTE FALSE a caselor ,,confirmata in justitie cu sentinta DEFINITIVA ..cam cati ani de puscarie trebuie sa-i aduca ???deocamnada se da presedinte si condamna penalii , O fi hotu striga hotii ??

          • Losser

            Să mori în cancer și tu dar și infractorul dragnea!
            alupigus!

          • x-ulescu

            si tu si familia ta ,la fel si infractoru hotu de case ,la fel !!

  2. Mae Răspunde

    Maicàl ține tare ……..trece repede !!!!!

  3. Judje Răspunde

    A rămas cu o groază de bani săracul, nu i-au co fisscat nimic judecătorii de la iccj, doar îs săraci și ei și tot oameni sînt, și dc nu răspund doar în faţa lui Dumnezeu!

  4. Zdob Răspunde

    Parca a mai stat la racoare vrea 2 ani tot ptr acest lucru, nu ?

  5. Unu Răspunde

    A fost cazul deja:)

  6. Viorica Răspunde

    Jigodia ala om de afaceri ?… doar smecherii si combinatii de doi lei . Justitia si-a zis cuvantul cu precizarea ca banii dati mita trebuiau supusi confiscarii .

  7. Driver Răspunde

    Dna Viorica foarte corect zis..acest specimen e jigodie, un analfabet, balbaie si are spuma in gura cand vorbeste, este un nemernic.
    Gunoiul societatii, la fel ca si croitoreasa proasta, dna cristina.
    Concluzie..niste jigodii.
    Au pacalit multi oameni

  8. Cucu Răspunde

    Sa va spun ceva care va linisteste……gunoiul nu sta mai mult de trei luni inchis. Cu un mic aranjament …a stat in arest la domiciliu plus arestul la Oradea …..se deduc din pedeapsa si la toamna apare gunoiul….

  9. Jan Răspunde

    A fost inchis pentru “cumparare de influenta” !
    Nu inteleg de ce numai el este condamnat!
    In orice tranzactie de vinzare-cumparate, musai sa fie doi .
    De ce nu este condamnat si “vinzatorul de influenta” care -dupa modesta mea parere – este mai vinovat decit cumparatorul ?!

  10. alin Răspunde

    gunoi…gunoi….da cu 5 mil de euro in cont…fraierilor care comentati aiurea

  11. Beny Kira Răspunde

    Felicitari Adrian Cozma, ai reusit sa salvezi banii lui Michael!

  12. Losser Răspunde

    Ce nu a remarcat nimeni, este faptul că fratele deputatei Ioana Brad, Daniel, a primit pedeapsa cu suspendare, în timp ce TOȚI ceilalți inculpați în dosar au primit pedepse cu executare!!!

    • Marco Răspunde

      Decizia ICJ este corecta , s-au confiscat banii dati mita si infractorii au mers la puscarie dupa masura faptelor … Bran a fost veriga slaba , a turnat si a scapat cu suspendare . Tot puscarias se numeste …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.