Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

O nouă acțiune de amploare pe șoselele din Satu Mare. Verificări la sânge

Autobuze, microbuze, precum şi alte autovehicule de transport persoane sau mărfuri vor fi oprite pentru control, în aceste zile, de poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu MareActivităţile sunt desfășurate simultan în toate statele membre ale U.E.

Pe parcursul săptămânii, 22 – 28 iulie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare vor organiza și desfășura o nouă acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Acțiunea se va desfășura conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

În cele 7 zile, controalele polițiștilor vor avea în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.

În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vor viza și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.