Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Iniţiativa unui deputat sătmărean: persoanele condamnate să rămână fără pensie specială!

Deputatul sătmărean Romeo Nicoară, alături de colegul său liberal Florin Claudiu Roman, au depus la Parlament o iniţiativă prin care persoanele condamnate condamnate definitiv pentru fapte de corupţie să nu mai primească pensie specie “specială”.

Propunerea a fost înregistrată la Camera Deputaţilor şi urmează să fie discutată.

“Societatea românească, atât prin reprezentanții săi din Parlament, dar și prin intermediul formatorilor de opinie din mass-media și din societatea civilă, în ultima vreme a tras mai multe semnale de alarmă cu privire la faptul că, în materia  pensiilor de serviciu acordate persoanelor care sunt remunerate din fonduri publice, este nevoie de existența unei interdicții, astfel încât să nu poată beneficia de acest tip de pensie cei care au fost condamnați definitiv pentru infracţiuni de corupţie, precum luarea și darea de mită traficul și cumpărarea de influență. Prin această măsură s-ar descuraja comiterea unor astfel de fapte de către anumite categorii profesionale,precum personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătoreștişi al parchetelor de pe lângă acestea, militarii, polițiștiişifuncționarii publici cu statut special, funcționarii publici parlamentari,  membrii Corpului diplomatic şi consular al României, cei ai Curții Constituționale sau ai Curții de Conturi etc”, au precizat iniţiatorii.

Redăm în continuare principalele propuneri făcute:

La Art. 685, după alin. (15) se introduce un nou alineat, alin. (16), cu următorul cuprins:

„(16) Nu beneficiază de pensia de serviciu personalul auxiliar de specialitate al instanţelorjudecătoreştişi al parchetelor de pe lângă acestea prevăzut la art. 3 alin. (2), personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică prevăzut la art. 31, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor care au fost condamnați definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie prevăzută la art. 289-291 din Legeanr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.”

Articolul II: Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial, numărul 556 din data de 27 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

La art. 29, după alin. (3) se introduce un nou alineat, alin. (4),cu următorul cuprins:

„(4) Nu beneficiază de pensia de serviciu militarii, poliţiştiişifuncţionarii publici cu statut special care au fost condamnațidefinitiv pentru comiterea unei infracțiuni de corupţie prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.”

Articolul III: Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, publicat în Monitorul Oficial, numărul35 din 16 ianuarie 2006,cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

La art. 731, după alin.(12) se introduce un nou alineat, alin.(121),cu următorul cuprins:

„(121) Nu beneficiază de pensia de serviciufuncționarii publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului care au fost condamnați definitiv pentru comiterea unei infracțiuni de corupţie prevăzută la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.”

Articolul IV: Legea 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor corpului diplomatic si consular al României, publicată în Monitorul Oficial, numărul 546 din data de 22 iulie 2015,cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

La art. 6, după alin. (6) se introduce un nou alineat, alin. (7),cu următorul cuprins:

„(7) Nu beneficiază de pensia de serviciu membrii Corpului diplomatic şi consular al României, precum şi personalul încadrat pe funcţii de execuţie specifice care au fost condamnați  definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie prevăzută la art. 289-291 din Legeanr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.”

Articolul V: Legea nr.47/1992 privind organizarea şifuncţionareaCurţiiConstituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 22 mai 1992, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

La art. 71, după alin. (4), se introduce un nou alineat, alin. (41) cu următorul cuprins:

„(41) Nu beneficiază de pensia de serviciu Judecătorii CurţiiConstituţionalecare au fost condamnați definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie prevăzută la art. 289-291 din Legeanr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.”

Articolul VI:  Legeanr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România,publicată în Monitorul Oficial, nr.481 din data de 18 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

După art. 428 se introduce un nou articol, art. 429, cu următorul cuprins:

„Art.429.- Nu beneficiază de pensia de serviciu personalul aeronautic civil navigant profesionistcare a fost condamnat definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie prevăzută la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.”

Articolul VII:  Legeanr. 94 din 8 septembrie 1992 privind organizarea şifuncţionareaCurţii de Conturi, publicată în Monitorul Oficial, nr. 224 din 9 septembrie 1992, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

La art. 51, după alin.(18) se introduce un nou alineat, alin. (19), cu următorul cuprins:

„(19) Nu beneficiază de pensia de serviciu membrii Curţii de Conturi, persoanele care au îndeplinit funcţia de consilier de conturi, precum și persoanele care au îndeplinit funcţia de auditor public extern în cadrul Curţii de Conturi care au fost condamnate definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie prevăzută la art. 289-291 din Legeanr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.”

Articolul VIII:Dispozițiile prezentei legi nu afectează dreptul la pensie pentru limită de vârstă al persoanelor cărora li se aplică interdicția beneficiului pensiei de serviciu.

Acest proiect de lege a fost adoptat de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

 

8 comentarii

  1. Yon Răspunde

    Aiaiaiaiii,
    Hai domnul deputat sătmărean,uite câteva inițiative pe viitor:
    1) răspunderea ministerială
    2)program de muncă pentru deputați și senatori 8 ore /zi,5 zile pe săptămână
    3)când ești în “teritoriu” în campanie electorală,nu mai ești pontat la serviciu deci 0 salariu
    4)anularea sintagmei”declarație politică”
    5)decont de cheltuieli numai rutier și cale ferată,avion plătești tu
    6)eliminarea plafoanelor companiei electorale dar finanțarea numaiprin trezoreria statului

    Și câte și mai câte…

    • Rodica Răspunde

      Mai vin si eu cu o propunere – întrucât Constitutia Romaniei garanteaza egalitatea in drepturi pentru toti cetatenii , propun sa desfinteze toate aceste …….chestii speciale ( pensii , sporuri , salarii , etc.) , ca nu sunt cu nimic mai …..speciali decat noi , ceilalti , care muncim sa aiba ei de unde fura !

    • Adi Răspunde

      Parazitul parszitilor,ăsta este de la USR un leneș de primă speță.

  2. Ytzyg Răspunde

    1. deacord
    2. ai picat examenul. munca nu inseamna ca face ceva, prezenta fizica in parlament nu insamna ca munceste.
    3. ai picat examenul. un deputat sau senator nu traieste din salariu. traieste din manevre in teritoriu si speranta ca va avea o pensie speciala asigurata. n-ul “atingi” cu salariu diminuat.
    4. deacord partial. daca te referi la imunitate atunci trebuie diferentiat intre imunitate pt. declaratii politice (sa aiba) sau imunitate pentru fapte comise (sa nu aiba). la noi au imunitate la toate.
    5. normal nu as fi deacord, dar in cazul asta da. sa mearga cu trenul in thailanda la schimb de experiente.
    6. ai picat examenul. cine in trezorarie sa se uite ce cheltuie ei din bani publici si unde? adica coruptul il verifica pe nasul sau? sau cel pus politic il faulteaza pe capo? mai gandeste pana la capat.

  3. Big Brother Răspunde

    ESTI UN PAPAGAL ROMICA. ZEROOOOOOOOOOOOOOO

  4. anonymus Răspunde

    din punctul meu de vedere, pensia trebuie să fie obtinută decât de o persoană fizică, care a fost doar angajat în baza unui contract individual de muncă, încheiat cu o firmă privată sau de stat, sau care a avut calitatea de funcționar public.
    în acestă categorie nu ar trebui să fie incluși aleșii locali, senatorii, deputatii,indiferet daca a fost sau nu condamnați penal sau nu!!! atât timp cât nu ai avut calitatea de angajat în baza unui contract individual de muncă, nu se impune a dobândi nicio pensie

  5. Nimeni PROST Răspunde

    Genul acesta de initiativa da bine in campanie electorala, problema e ca e doar “electorala”. E ca la Caracal, zarva mare, circ media, timp irosit si zero rezulate. Apropos de Caracal, pe Gabriela Dorgai cine a ucis-o? Va mai amintiti de cazul ei? Sau mortii nu trebuie deranjati?

  6. Mihai Răspunde

    Papagal, traseist, deputat de Ferentari…
    Toata viata lui a supt din avutul public, nu a lucrat 1 zi in privat, si acum ar face orice sa isi conserva pensia lui speciala.
    Cum ar fi fara pensii speciale de nici un fel, nesimtitule ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.